De ce era de așteptat ca preoții români să fure moaște din Grecia

Spre finalul programului de ieri de la muncă am primit o veste incredibilă: Trei preoți ortodocși români au șparlit moaște Sfântului Haralambie din Grecia. După prima rafală de râs, am văzut că știrea nu era de pe Times New Roman. Trei popi, care veniseră în pelerinaj la Mânăstirea Spileo, din Grecia, s-au pus pe cel mai vechi obicei al poporului român: ciordeala. Unul dintre ei a creat o diversiune, în timp ce un altul a luat mâna stângă a hoitului de sfânt. Călugării au dat alarma și sfinții părinți români au aruncat mâna prin iarbă, ca să nu fie prinși cu obiectul furtului asupra lor, ca niște hoți de buzunare profesioniști. Au avut și doi complici mireni, dar deja nu mai contează.

Deși am crescut într-o familie creștină, cu rude preoți, n-am înțeles niciodată moaștele. De mic mi s-au părut doar niște schelete învelite-n cuve suflate cu aur. În plus, s-a dovedit de multe ori că nici măcar nu aparțineau sfinților în cauză, ci erau rupte de escroci din hoituri aleatorii. Mi se părea doar un fel de obsesie morbidă și nesănătoasă a conaționalilor mei cu cadavrele. N-am înțeles până n-am fost martor la primul pelerinaj ortodox, unde am văzut mii de pensionari disperați după o salvare în țara asta de rahat, care nu știau cum să arunce cu bani în agențiile de turism ale BOR-ului. Totul ca să stea la coadă ore întregi și să pupe acele oase putrefacte. De-asta cred că înțeleg perfect acei preoți hunedoreni puși pe mangleală.

Imaginează-ți că, atunci când erai mic, voiai să o arzi folkist hipiot toată viața, să-ți lași barba lungă, să cânți, să ieși la colindat și să nu înveți chestii complicate gen matematică sau informatică, care oricum par să le mănânce sufletul ălora care le studiază. Așa că ai dat la seminar, că ai auzit că se trăiește ok din preoție și că, dacă prinzi parohie, îți dau și vilă moca. Ai trecut prin toată mâncătoria aia din Facultatea de Teologie, unde te pun să tocești Evanghelia mai ceva decât rețin medicii manualul de anatomie.

Apoi ai ajuns diacon (un fel de servitor în Biserica Ortodoxă Română) și ai rămas așa timp de ani de zile, i-ai cărat cădelnița cu tămâie unui preot bătrân care nu împărțea deloc cu tine banii primiți la nunți și la acatiste, practic ai făcut aceeași foame ca orice tip în internship la o multinațională. Pe lângă asta, te-ai mai și măritat de-a-n pulea cu una de care nu prea îți plăcea, că știi că BOR nu îți dă parohie, dacă ești necăsătorit.

Într-un final, ajungi preot, poate chiar ești trimis să fii paroh prin vreo comună uitată de Dumnezeu, dacă te pui bine cu cine trebuie. Regreți că pleci de la oraș, dar tot simți că te-ai scos, ai auzit legendele cu preoții baștani care conduc satele, ai citit cât de respectați erau popii în romane proaste de Creangă și Slavici, abia aștepți să-ți intri în rol. Ești atât de entuziasmat, încât îți cumperi veștminte de preot cusute cu fir de aur, de la magazinele de fashion ortodox de fițe de pe Calea Victoriei și o iei la drum, cu nevasta nașpa și toate lucrurile după tine.

Dar când ajungi acolo vezi că era țeapă. Vila parohială la care visai e doar o casă țărănească amărâtă cu hazna în curte și igrasie pe pereți. Țăranii ăia care credeai că o să fie turma pe care o vei păstori, sunt doar niște pensionari amărâți uitați de vremuri, care preferă să se uite la reluări cu emisiunea lui Măruță, decât să vină la slujba ta. Noroc că n-au bani de medicamente, că-ți mai vin vreo doi trei la liturghie să se roage de boli. Copiii lor sunt plecați de mult la muncă în Spania sau la oraș și nici nu le trimit bani cât să le ajungă și pentru tine. Între timp, episcopul și ceilalți ierarhi te bat la cap să mulgi cât mai mulți bani posibili, pentru propășirea Catedralei Mântuirii Neamului și practic nu mai rămâne nimic pentru tine.

Așa că, la un moment dat, te întrebi: „De ce să se lăfăie în bani doar ăia de la marile catedrale și mânăstiri unde se fac pelerinajele bănoase și se sfințesc mașinile pe bani grei?" și „Cu ce-s mai buni arhiereii ăia bătrâni și ramoliți, care oricum au colaborat cu Securitatea, decât mine?" Dar te resemnezi cu condiția ta și decizi să profiți măcar de excursiile moca pe care le primești ca preot, prin agenția de turism a BOR. O iei spre Grecia, să faci turul mânăstirilor și să halești niște souvlaki pe malul mării. Evident, te duci acompaniat de alți amărâți ca tine, vă împărtășiți păsurile și vă deprimați și mai mult reciproc.

Ajungi la Mânăstirea Spileo, unde știi că se găsește racla Sfântului Haralambie, apărătorul împotriva ciumei și a foametei. Te holbezi la mâna sa scheletică, cu evlavie, spui o rugăciune, apoi te lovește un gând răzleț: „Cum ar fi să am eu așa o raclă la parohia mea, păi s-ar aduna măcar jumate din gloata pe care o strânge Arsenie Boca la Prislop, câți bani s-ar aduna."

Nici nu a apucat bine să se pedepsească în minte pentru acest gând necurat, că s-a trezit cu mâna scheletică băgată-n buzunarul de sub sutană. Nu știe de ce-a făcut-o, poate doar l-a ajuns frustrarea în final, dar alţi doi preoţi și încă doi oameni l-au văzut și nu par că vor să-l dea în gât, din tradiția creștinească a iertării, desigur. Poate că merge s-o ia. Poate că i se vor îndeplini toate visele. Atunci a început să răsune o larmă oribilă prin toată Mânăstirea Spineo. Călugării din departamentul de Securitate văzuseră furtul pe camerele de supraveghere și au dat alarma. Nu fusese prima oară când cineva încercase să fure moaște. Acum, totul s-a terminat. Doamne ajută!

Evident, textul ăsta este o ficțiune, inspirată din faptele reale.

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Mai citește despre preoți sau senatori:
Preoții fac cele mai sinistre proteste
Cronică de carte: Un preot ortodox român vrea să-ţi transforme copiii în războinici
Am vorbit cu senatorul care vrea o cruce imensă în Piața Universității
Alte 10 locuri sfinţite de Patriarh cu trafaletul în ultimii patru ani