Cum s-a transformat iubirea mea adolescentină în violență domestică

Theo* a avut mereu o personalitate intensă. Nu prea am înțeles-o, dar m-a consumat. L-am întâlnit la 17 ani, la piscina prietenului meu. Oamenii spuneau că o să ne înțelegem bine pentru că eram remarcabil de asămănători. Theo se uita în gol spre mine și rula un cui. Mă simțeam amețită.

Când auzi de relații abuzive, lucrurile de obicei încep normal și apoi se înrăutățesc în timp. Dar nu pot spune că relația mea cu Theo a fost vreodată normală. La început, mi se părea incitantă. Nimeni nu ne înțelegea, cum ne înțelegeam unul pe celălalt.

Îi priveam de sus pe prietenii cu relații sănătoase. Acele cupluri romantice și pitorești deveniseră repulsive pentru mine. Mă gândeam că dragostea dintre mine și Theo era atât de profundă și de intensă, încât ar fi fost o jignire să ne conformăm standardelor convenționale.

Dar am primit și semnale de avertizare: Theo nu avea nici o problemă să vorbească urât cu mama lui dacă îl supăra. Era dat afară de la orice job pentru că nu reușea să se înțeleagă cu nimeni de la muncă. Simțeam că mă întâlneam cu un fel de zeu nemilos. Cu cât devenea mai chinuitor, cu atât îmi doream mai mult dragostea lui.

Theo folosea des „tactica de speriat", așa cum o numea el, adică încercări de violență pasivă, în ideea de a băga frica în mine. Se urca pe mine și își înfigea degetele în umerii mei, în timp ce-mi șoptea chestii de genul: „Taci în plm", „Du-te dracu'!". Dar făcea asta în liniște, ca părinții mei să nu audă. Țin minte cum stăteam paralizată, complet disociată de corp și auzeam vocea din capul meu care repeta „Nu, nu", până când acesta se prelingea de pe mine.

M-a plesnit peste față o singură dată. Am rămas șocată și mă holbam la Theo în timp ce el râdea. „Ți-a plăcut! Acum o să spui la toată lumea că eu abuzez de tine, nu?". Dar se înșela, pentru că nu am spus nimănui.

Partea cea mai înspăimântătoare din relația mea cu Theo nu era faptul că mă agresa fizic cu temperamentul arțăgos, ci abuzul emoțional. Era așa de bun la asta pentru cineva atât de tânăr. M-a făcut să cred că nu sunt suficient de feminină, că sunt grasă, leneșă și că mă îmbrac nasol. I se făcea pielea de găină din cauza mea. Când mă tundeam mai scurt, mă striga pe nume de băiat. Am înghițit cuvintele alea dure cu mândrie și determinare. Încet, mi-am schimbat până și propria părere despre mine.

M-a obligat să mă duc la sală, să slăbesc și să renunț la relația dereglată pe care o aveam cu mâncarea. Când am ajuns la 54 de kilograme, a hotărât că ar trebui să consum doar anumite alimente și băuturi. După săptămâni de țigări pe stomacul gol și regurcitări, m-a felicitat pentru faptul că îmi venea o pereche de blugi a prietenei mele cele mai bune. La momentul respectiv, ea suferea de bulimie și anorexie.

Cu toate acestea, el refuza să facem sex pentru că „pur și simplu nu se simțea atras fizic de mine". Odată a scuipat într-un castron după o încercare penibilă și rușinoasă de sex oral. M-am simțit de parcă eram plină de boli. Am început să mă tai cu un cuțit, o încercare tristă de a stârni un pic de empatie de la el.

De ce nu am plecat? Nu asta e întrebarea potrivită. Sunt mulți factori care atrag femeile în relații abuzive. Dar eu cred că e important să ne dăm seama că nu sunt doar motivele evidente, cum ar fi copii, casă sau comoditatea anilor petrecuți împreună.

În principiu, faptul că eram într-o relație abuzivă m-a convins, deși Theo era o persoană nemiloasă, că eu nu puteam să fiu iubită. Deseori îmi spunea cât de frustrat e de faptul că familia și prietenii lui mă plac și că nu văd ce persoană oribilă sunt. Eu chiar credeam că asta merit.

M-am îngropat de tot când am mers după el în Europa (el plecase într-un schimb cultural de șase luni). Într-o seară, am înregistrat cu telefonul balivernele lui la beție. Când ascult înregistrările, îl aud cum mă convingea că eu sunt cea abuzivă. Îmi aduc aminte cum s-a urcat pe mine și îmi șoptea „Să nu mă mai faci nesimțit niciodată!". A fost ca și cum acea frază violentă explica încercarea noastră eșuată de relație.

Într-o dimineață mi-a aruncat 500 de dolari și mi-a spus că am opt ore la dispoziție să plec. Disperată, m-am împrumutat de la un prieten și am ajuns în aeroportul Heathrow, gata de îmbarcare spre Melbourne. Theo era acolo cu mine și mă ținea de mână. Chiar și după trei ani de frică, suferință și extenuare, deși știam că era ultima oară când se mai infiltra în capul meu, tot eu eram aceea care îl implora să nu mă părăsească. Eram foarte dezamăgită, plângeam isteric și după îmbarcare, am implorat stewardesa să oprească avionul.

După zece zile de la întoarcerea mea acasă, Theo m-a sunat să-mi spună că îi este dor de mine. Mi-a spus că nu era nimeni ca mine. M-am prăbușit pe podeaua dormitorului meu și am plâns. Am simțit cum mă fură înapoi, dar am hotărât să pun înregistrările cu el prietenilor și familiei mele. Șocul și tristețea lor m-au oprit la timp și într-un sfârșit m-au scos de sub influența lui.

Deseori mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă rămâneam. Aș minți dacă nu aș recunoaște că au fost și momente drăguțe care au rămas întipărite și răsfirate în toată suferința mea. Nu îl urăsc pe Theo și nici nu vreau. Mi-a spus la un moment dat că eu cânt frumos la pian. Să dorm alături de el era lucru meu preferat. Cu ochii închiși, nu avea resentimente, ci doar un instinct cald de a îmbrățișa pe cineva, iar eu am fost persoana aceea.

O parte mare din motivul pentru care nu puteam să-l părăsesc pe Theo era faptul că nu știam cum să trăiesc fără el. Când m-am urcat în avion, mă simțeam amorțită, de parcă nu mai rămăsese nimic din mine. A durat luni întregi să-mi dau seama de efectele abuzului său. Toate complexele mele, suferința și umilința provocată de el, s-au strecurat în următoarea mea relație. Doar că de data asta, partenerul meu era un bărbat capabil și dornic să mă iubească, iar lucrurile s-au îmbunătățit.

Acum mănânc ce vreau eu. Râd fără să-mi fac griji că sunt prea zgomotoasă, am părul scurt și mi-am anulat abonamentul la sală. Am reușit să accept dragostea altei persoane, chiar să simt că o merit din când în când. Am început să desenez din nou și scriu cum știu eu mai bine insultele lui, ca să putrezească pe pagină. Umanitatea mea este reală, sinceră și uneori chiar frumoasă.

Mai multe ilustrații de Madison Griffiths găsești pe contul ei de Instagram.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre abuzuri:
**_[Cum e să fii violată de o femeie ](http://www.vice.com/ro/read/cum-e-sa-fii-violata-de-o-femeie)[Ora de Religie traumatizează copiii ](https://www.vice.com/ro/read/religia-iti-traumatizeaza-copiii)Mirese moarte și avorturi forțate: Politica copilului unic încă distruge vieți în China_**