Deţinuţii români comentează cărţile mai bine decât le scriu politicienii

Trăim într-o ţară în care atunci când asociem cuvintele „cărţi" şi „închisoare" ne gândim automat la Adrian Năstase, cu barba sa de Emil Constantinescu, care şi-a scăzut pedeapsa cu 105 zile prin cele trei cărţi scoase cât a fost încarcerat. La el sau la alţi politicieni şi oameni de afaceri care au făcut acelaşi lucru.

Din păcate, posibilitatea de a-ţi reduce pedeapsa prin scrierea unei cărţi nu este accesibilă oricui. Cei de la Administraţia Penitenciarelor le-au spus celor de la Gândul că „Profilul general al deţinutului este mai degrabă cel semianalfabet." Ca atare, un deţinut intelectual este clar avantajat de lege în faţa altuia care n-a avut norocul să primească o educaţie completă, dar care e responsabil de aceeaşi infracţiune ca el.

O metodă prin care să se reducă acest decalaj este prin apariţia unor programe de promovare a literaturii în rândul deţinuţilor, precum Şi eu scriu despre cărţi, realizat de Penitenciarul Iaşi şi Biblioteca Judeţeană din toamna lui 2013 până în prezent. Programul a implicat atât o mărire a numărului de cărţi la care au acces cei din închisoare, cât şi o promovare a lecturii în rândul deţinuţilor, care acum primesc nişte credite pentru recenziile de carte pe care le scriu cu ajutorul unor educatori.

Inspectorul Gabriela Topoliceanu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Iaşi mi-a explicat mai bine cum funcţionează sistemul: „Nu este obligatoriu ca aceste credite să conducă la recompensare, dar se evidenţiază acest lucru pe fişele lor şi în momentul în care vor fi analizaţi în comisia de eliberare condiţionată se ia în calcul şi acest aspect."

Unii deţinuţi compară venirea educatorului cu care discută despre cărţi, Ciprian Miron, cu plăcerea când îi arătau profesorului ceea ce învăţaseră în şcoala generală. Într-o părere scrisă de mână de un deținut, acesta spune: „Cititul îmi îmbogățește bagajul de cultură generală. Lectura pentru mine a fost și va fi un antidot."

Ciprian, care este și reprezentantul librăriei ce a împrumutat cărţile, a observat că cei care se află în închisoare pentru prima dată „lecturează despre natură și dragoste sau caută să se apropie cât mai mult de viața reală." Deținuți care citesc romanele poliţiste şi de spionaj sunt mai speciali, „concentraţia lor fiind atât de mare, încât se şi văd în pielea personajului principal."

Şi sistemul funcţionează destul de bine, pentru că din 1488 de deţinuţi, 619 s-au apucat să citească şi s-a ajuns la un număr de 2 200 de cărţi rulate prin penitenciar, cifră cu care nu cred că se pot lăuda prea multe biblioteci din ţară. Lecturarea recenziilor lor m-a ajutat să înţeleg mai bine o categorie de oameni pe care majoritatea tindem s-o evităm, dar şi să ajung la șase concluzii interesante, în calitatea mea de bibliofil.

Când am auzit prima dată de ideea de recenzii de carte scrise de deţinuţi, imaginaţia m-a dus inevitabil la faptul c-o să dau de un rezumat la Crimă şi pedeapsă a lui Dostoievski, care a rămas cumva opera de referinţă pentru vinovăţie. Pe de altă parte am dat de chestii legate concret de criminalitatea organizată precum În ghearele Camorrei a lui Giuseppe Carisi şi Secretul fracurilor negre al lui Paul Feval.

Îţi dai seamă că recenziile sunt autentice şi după exprimările lor precum: „La început acești tineri devin victime dar cu timpul obținând ceea ce își doreau, respectul, devenind călăii altor persoane", care îţi dau senzaţia că cei care au scris-o sunt cât de cât în cunoştinţă de cauză.

Alt deţinut citea un studiu numit Sfântul Închisorilor Valeriu Gafencu scris de Părintele Moise, despre întemniţarea legionarilor, şi a ajuns la concluzii pe care pare că le trage mai multe despre sine: „Cei din închisori aveau o purtare nebănuit de frumoasă, de morală, de umană", unde se simte din plin că se regăseşte în atitudinea acelui tânăr.

E absolut fascinant să regăseşti Amurg sau Twilight a lui Stephenie Meyer pe lista de lecturi a unui bărbat din puşcărie, mai ales că ea e adresată în principiu adolescentelor debusolate. Iar perspectiva lui asupra romanului e demnă de un comentariu literar de la bac şi mă face să mă întreb de ce vede el o alianţă între bine şi rău în cartea asta siropoasă. „Reușește să aducă în prim-plan alianța binelui și răului, acestea fiind iubirea celor două personaje principale"

Altul percepe finalul tragic al romanului La Răscruce de vânturi al lui Emily Bronte, ca pe o salvare divină. „Mi-ar fi plăcut să cred că întoarcerea Catherinei din lumea de dincolo a avut ca scop principal răpirea lui Heatheliff spre a o lăsa pe fiica ei să aibă o viață tihnită."

Acelaşi condamnat prolific înţelege că religia hindusă este axată pe iubire, din Maytrei a lui Eliade, şi trage concluzii care par din alt film: „Prilej de intensă meditație și comparație și de ce nu și de competiție cu creștinismul!"

În general, programele de reabilitare de orice fel, de la cele de rehab la cele sociale, pun accentul doar pe aspecte pozitive, de-asta se înţelege de ce deţinuţii se feresc să fie negativi în recenziile lor. Totuşi, unii au introdus câteva şopârle absolut savuroase între rânduri, ca s-arate că li se pare c-au citit maculatură.

De exemplu, unul spune despre Imposibila întoarcere a lui Marin Preda: „Dacă cineva mi-ar fi oferit această carte fără să știu cine e realizatorul ei nu aș fi crezut că ea a fost scrisă de același autor care a oferit lumii remarcabile romane: Moromeții și Cel mai iubit dintre pământeni!"

Dacă asta ţi s-a părut un mod exagerat de pozitiv să spui c-a fost o carte infectă, atunci o să iubeşti ce-are de zis despre un roman telenovelistic de Danielle Steel, Luminile Sudului:

Tipul ăsta trolează atât de fin, că ar putea să te înjure şi tu să nu-ţi dai seama. Face şi Alchimistul lui Coelho să pară o carte intelectuală, dar doar în comparaţie cu manualele de self-help: „Alt mod de promovare și înălțare a eu-lui respectiv, printr-o intensă trăire artistică, și nu prin litera acelor cărți în care explică în zece pași cum poți să devii fericit (!)."

Evident, în închisori sunt şi destui intelectuali reali, care probabil ar putea să scrie ceva mult mai coerent decât oameni ca Solomon şi Becali. Unul dintre ei a făcut o recenzie la Magie Întunecată de Phillip Kerr, care e mai frumoasă decât cartea în sine, care e o ficţiune istorică simpluţă cu iz de mistică comercială. Recenzia începe destul de ironic, cu o explicaţie complexă despre motivele pentru care Magie întunecată NU este o capodoperă pentru că: „filiaţiile, dependenţele, interdependenţele nu sunt, fără îndoială, excluse dar chiar catalogul lor complet, întocmit cu o graţioasă minuţiozitate şi tenace perseverenţă, rămâne doar o posibilă referinţă, niciodată însă premisa unei explicaţii."

N-am mai văzut o eschivă atât de bună de la discursurile lui Horia Roman Patapievici, în care foloseşte o terminologie complexă, ca să exprime o idee simplistă. Pe de altă parte, un alt deţinut interpretează Nunta în cer a lui Eliade cu un umor negru mai flegmatic ca al lui Bukowski: „Foarte bine reprezentate reacțiile spontane ale bărbaților care demonstrează încă o dată că o scutură și pleacă în contrast cu predictibilitatea sexului frumos care reliefează că nu întâmplător există noțiunea de limbă maternă."

Faţă de recenziile pe care le-am citit în ultimii ani pe siteuri literare, îmi place că cele ale deţinuţilor par foarte vii, mai ales către încheiere. Unul încheie o recenzie despre Casa Secretă a lui Edgar Wallace cu un joc retoric: „…cartea ce poate fi cu uşurinţă scenariu de film poliţist. De ce nu ar fi aşa?! Doar după cărţile scrise de Edgar Wallace s-au făcut peste 160 de filme!"

Şi ca să completeze metafora de film adaugă un mare „THE END!" la recenzie. Altul introduce opera Destinaţie necunoscută a lui Yves Gandon într-un context naţional: „puțini cunosc faptul că prin anul 1970 devenise o prezență familiară în mediile literare românești, legând prietenii afectuoase cu scriitori și chiar critici din țara noastră și cu care se reîntâlnea la anumite reuniuni international."

Practic, ei nu scriu recenziile doar de dragul de a fi scrise, ci zici că vor să-ţi vândă cartea.

Unul dintre ei s-a apucat să scrie o revistă din penitenciar, numită Dor de Casă (probabil fără legătură cu D.O.R a lui Lupşa) şi în loc de recenzie a explicat cum s-a apucat de ea. Dacă nu mă crezi că un puşcăriaş are stofă de publicist VICE, citeşte paragraful ăsta: „Oamenii sunt ca niște maimuțe care sar, zgârâie, își vând corpul, se bat, se înjură și chiar ucid pentru scorbura cea mai bună, pentru peștera cea mai , pentru grămada cea mare de nuci de cocos și atunci când au toate astea își dau seama că nucile încep să se împută și că scorbura cea mai mare sau peștera imensă e plină de stafii și balauri."

Superb. Are chiar şi stofă de reporter gonzo, că-şi prezintă destul de creativ şi acroşant situaţia: „La început mă deranja faptul că o scriu, la propriu, pe genunchi, în zgomot de Taraf și la lumina obscură a unui LED de brichetă."

Şi creează un cadru foarte dur, în care cu greu îţi poţi imagina un proces de creaţie „Mulți colegi au râs de mine (unii chiar mi-au aruncat la gunoi din manuscrise) reproșându-mi că am venit la pușcărie să-mi fac pedeapsa, nu să scriu reviste."

Dacă-l eliberează vreodată, s-ar putea să-mi fure jobul, mai ales c-a strâns două sute de cititori de capul lui şi a creat o revistă doar din textele deţinuţilor, care au devenit un fel de colaboratori freelanceri.

Recunosc că aveam nişte prejudecăţi mult mai mari faţă de modul în care puteau nişte deţinuţi să scrie recenzii literare. Chiar şi cei care se vede că nu au o cultură largă în domeniu scriu nişte texte pline de umor, comentarii interesante şi o analiză din complet altă perspectivă asupră unor cărţi arhicunoscute. Sincer, sper ca acest program să le deschidă unora dintre ei gustul pentru scris, că-s ferm convins că pot să scoată ceva mai interesant ca orice maculatură scoasă pe bandă rulantă de politicienii români încarceraţi.

Dacă vrei să citeşti mai multe recenzii, intro pe siteul programului „Şi eu scriu despre cărţi."

Mai citește despre deținuții români:
Am vorbit cu deținuții de la penitenciarul din Aiud despre libertate În pușcăriile din România se bea apă filtrată prin șervețele umede Ținute de deținute Cum e să faci pârnaie pentru posesie de droguri