FYI.

This story is over 5 years old.

18+

E timpul să vorbim deschis despre fetișul pentru subsuori

Oare fetișul pentru subraț e atât de diferit de toate celelalte perversiuni sexuale care există pe lumea asta?

Ilustrații de Elizabeth Vasquez

Fetișul pentru subsuori: e real, există, doar că nu se prea vorbește despre el. Trăim într-o lume în care pornografia mainstream e plină de limbi în cur, dar nu sunt mulți oameni dispuși să admită că îi excită să lingă subrațul cuiva. Oare fetișul pentru subraț e atât de diferit de toate celelalte perversități care există pe lumea asta?

În primul rând, să clarificăm: există o diferență între a avea un fetiș și a fi excitat de ceva. Un fetiș înseamnă să ai o obsesie pentru ceva. După cum îl definește Institutul Kinsey, „fetișul se referă la o preocupare sexuală puternică față de un obiect, un material sau o parte a corpului." Practic, dacă preferi să faci sex cu un subraț în loc de sex tradițional, ai un fetiș. Dacă faci sex tradițional, dar îți place să lingi sau să miroși subsuorile partenerei/partenerului în timpul ăsta, atunci nu ai neapărat un fetiș, cât te excită chestia asta. Fetișurile nu sunt considerate o problemă atâta timp cât nu îi face rău individului sau celor din jurul lui, deși de multe ori, oamenii nu prea pot să înțeleagă cum de cineva e excitat de ceva atât de „dubios".

Publicitate

Îmi amintesc că, la un moment dat, când mi-am completat profilul pe site-ul de matrimoniale OkCupid, am scris că am păr la subraț, cu gândul că o să-i sperii pe majoritatea bărbaților. N-am luat niciodată site-ul ăsta prea în serios și pe vremea aceea chiar aveam păr la subraț. Așa că m-am gândit: de ce nu? Mi-am imaginat că așa o să scap de mesaje din partea bărbaților musculoși și penibili, cu pieptul epilat sau de cei care o să mă eticheteze din prima drept feministă, deci nefutabilă. Spre surprinderea mea, am primit o grămadă de mesaje de la bărbați care erau curioși în privința subsuorilor mele și mă rugau să le trimit fotografii sau pur și simplu declarau că adoră părul la subraț. Nu-mi venea să cred: dacă mă rădeam la subraț, le făceam plăcere bărbaților. Dacă nu mă rădeam, tot le făceam plăcere bărbaților. Nu putea trece o zi fără să fiu și eu mai puțin dezirabilă?

Câteva săptămâni mai târziu, am ieșit cu un tip pe care l-am cunoscut prin intermediul site-ului. Locuia în San Francisco, iar eu în Davis. Prima oară când am luat trenul să merg la el, am ajuns să petrecem tot weekendul împreună. În noaptea în care trebuia să plec, ne-am îmbătat și am început să ne pipăim. Până la urmă, ne-am aruncat toate hainele de pe noi. De la buze, a început să coboare cu săruturile tot mai jos, pe gât, pe sâni. Mă așteptam să-mi sugă sfârcurile, cum se face de obicei, dar în loc de asta, mi-a ridicat brațul drept și a început să-mi lingă subrațul în sus și în jos. S-a oprit și m-a întrebat dacă e ok. L-am lăsat să continue și a trecut entuziasmat și la celălalt subraț. Le lingea, le săruta. După câteva secunde, m-a întrebat dacă își poate băga puța acolo. Când a zis „acolo", m-am panicat, am crezut că se referă la cur. Când m-a lămurit că se referea la subsuori, m-am relaxat. Da, normal că poți s-o bagi acolo, numai să n-o bagi în cur. Oriunde, numai în cur nu.

Publicitate

Într-un minut, îmi futea subsuoara. Inițial mi s-a părut ciudat, ca un deget gras care încerca să mă gâdile. Îi strângeam pula cu brațul. Cred că arătam ca cel mai caraghios wrestler din lume. De fapt, datorită dicționarului urban, am aflat că există un termen colocvial pentru sexul cu subsuoara – „a cânta la cimpoi". Prin urmare, eram cimpoier și cântam un cântec tăcut la înmormântarea inocenței mele. El, în schimb, era în extaz. I s-au aprins ochii când am fost de acord să-l las să-mi fută subrațul. Poate era prima oară când o fată îi permisese să facă asta. Primise cadou un miracol de Crăciun.

A terminat pe cearșafurile de pe pat. După ce ne-am șters, s-a întins lângă mine și l-am întrebat cum a fost. Mi-a spus că i-a plăcut la nebunie. Aveam părul moale și nu-l iritasem. Apoi m-a întrebat cum mi s-a părut mie. Am făcut o glumiță pe care n-a gustat-o, după care i-am spus sincer că a fost ciudat, dar nu chiar așa de rău. M-a făcut să mă simt… sexi? Oricât de mult mă enervează cuvântul ăsta, nu pot găsi un alt cuvânt mai potrivit pentru a descrie faza. Nu că nu m-aș simți sexi în mod normal. Doar că a fost drăguț și nou pentru mine să văd un bărbat că adoră o altă parte a corpului femeii în afară de țâțe, cur sau vagin. De fapt, chiar mi se pare ciudat că nu vă plictisiți de ele.

Acum să trecem mai departe, la câțiva ani mai târziu. Anul acesta, mai exact. Făceam sex cu un prieten. Un tip pe care îl cunoscusem prin niște prieteni comuni și cumva ne-am dat seama că ne atrăgeam reciproc. În timp ce o făceam, m-a întrebat dacă îl las să-mi miroasă subsuoara. A inspirat adânc și, fix înainte să termine, și-a îngropat nasul în subsuoara mea ca să absoarbă tot mirosul. Mi-a spus că îl excita foarte tare mirosul corpului, mai ales al subrațului. L-am întrebat cum a început toată chestia, am vrut să-mi explice de ce îl fascina mirosul atât de mult. N-a reușit. Mi-a zis că pur și simplu adora mirosul sudorii. Subrațul are un miros foarte distinct față de restul corpului. Mi-a spus că își ruga toate iubitele din trecut să nu folosească deodorant.

Publicitate

Când îmi amintesc de întâmplarea asta, regret că l-am întrebat „de ce?" De ce ți se pare sexi? Bineînțeles că nu știa. Nu m-aș aștepta ca un partener să-mi explice vreodată de ce îl atrag sânii mei. Pur și simplu îl atrag. Majoritatea oamenilor nu stau să se gândească „Îmi plac glandele mamare pentru că….". Un alt motiv pentru care n-ar fi trebuit să întreb? Pentru că răspunsul e destul de evident. Subsuorile sunt situate fix lângă alte părți ale corpului care sunt linse și supte, sunt foarte sensibile și emană feromoni și totuși primesc atenție atât de rar. Oricât de ciudat ar suna, poate că fetișiștii subrațului știu ei ce știu.

Urmărește-o pe Alison Stevenson pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre fetișuri:
Fetiș pentru haine normale din cap până-n picioare
Ar trebui să-mi abandonez picioarele fetișiștilor?
M-am bătut cu plăcinte cu un fetișist al mâncării
Ați avut vreodată fantezia de a ingera un animal prin anus?