©2014 VICE Media LLC

    The VICE Channels

      Dacă nu ne reparăm economia, Europa va deveni Disneyland pentru China

      November 7, 2012

      De Johannes Niederhauser

      A venit toamna peste Europa. Tot mai multe lumini se sting, dar cei din nordul continentului nu observă asta printre ştirile regulate despre încă o stradă în flăcări în Spania sau Grecia. În ciuda dezastrului economic în care se scaldă deja Europa, Bruxelles are chef să invite şi România şi Bulgaria la petrecerea Euro-apocalipsei, de parcă lucrurile nu mergeau deja destul de prost. Nu sunt joburi, educaţia e la pământ pe tot continentul, iar Parlamentul European nu pare să caute soluţii la problemele cu care unii dintre noi ne confruntăm, iar majoritatea ne vom confrunta cu ele pe termen lung. Suntem futuţi, cam asta vreau să zic.

      În timp ce idealiştii din Occident visează cu ochii deschişi la sfârşitul economiei, China cumpără resurse, mărci occidentale şi rezerve de dolari. Ceea ce mă face să mă întreb cât o să mai dureze până vom asista la o schimbare în realitatea de zi cu zi a Europei, aşa că am vorbit cu profesorul economist neoclasic-Keynesian Alfred Steinherr – care e Senior Economist la FMI şi Chief Economist al Băncii Europene de Investiţii – despre situaţia Europei şi puterea în continuă creştere a Chinei.

      Alfred Steinherr, fotografiat de Jake Lewis.

      VICE: Cât de varză e Europa în momentul de faţă?

      Alfred Steinherr: La nivel global, Europa încă e privită ca un continent al dreptăţii sociale, dar prosperitatea asistenţei sociale a crescut prea mult şi creează costuri pe care viitoarele generaţii n-o să reuşească să le suporte. Trebuie să începem să ne descurcăm mai serios cu procesul de îmbătrânire în Europa – să acceptăm pensii mai mici şi să muncim mai mult. Europa e dezavantajată faţă de alte ţări când vine vorba de vârstă, dar europenii încă nu-şi dau seama de asta. Cererea lui François Hollande de a menţine vârsta de pensionare la 60? Un nonsens total, dar dă bine în campania electorală.

      Ce înseamnă Europa pentru restul lumii astăzi?

      Potrivit Agendei din Lisabona, Europa ar fi trebuit să fie cel mai inovativ continent până în momentul de faţă, dar n-a fost aşa. Prin urmare, UE nu are cu ce să se laude în afară de faptul că a avut cea mai multă pace. Deşi nu e clar dacă asta se datorează acţiunilor Bruxelles-ului;ar fi fost pace şi fără toată birocraţia şi toate instituţiile. Cooperarea între ţări poate avea loc şi fără să fie nevoie de un Parlament European ai cărui membri călătoresc gratis peste tot şi nu fac mare lucru. UE trebuie să aibă victorii constant dacă vor să-şi justifice existenţa.

      Ce victorii a obţinut până acum?

      Niciuna, ca să fiu sincer. Asta e ideea. Le numesc ei victorii, ca să-şi justifice activitatea. De exemplu, s-ar putea ca UE să accepte mâine Marocul şi să sărbătorească evenimentul ca şi cum ar fi o victorie, aşa cum au numit victorie intrarea Ciprului în UE, deşi nu exista o soluţie reală pentru conflictul cu Turcia. Grecia, România şi Bulgaria au fost şi ele acceptate în UE mult prea devreme.

      Dacă tot aţi menţionat Grecia, sunt argumente care susţin că problemele lor s-au întâmplat în primul rând din vina pieţelor financiare. Ce părere aveţi despre asta?

      Problema Greciei nu prea are legătură cu pieţele financiare. Desigur, a fost o criză financiară în America şi s-a întins şi în Europa, deci criza financiară a accelerat cumva criza europeană a datoriilor. Dar problema asta a existat şi înainte şi nu vorbea nimeni despre ea. Criza datoriilor a fost vina noastră, nu a pieţelor financiare.

      Grecii nu sunt prea încântaţi de rezultatele crizei din Eurozone.

      Deci UE şi statele membre sunt responsabile pentru asta.

      Da, nu doar Grecia. Problema de bază e că Tratatul de la Maastricht – tratatul care a dus la crearea monedei euro – e mult prea plin de reguli rigide. Nu că le-ar fi respectat cineva vreodată, tocmai asta a fost prima greşeală. Când au înfiinţat Uniunea Monetară Europeană, li s-a permis să participe şi Belgiei şi Italiei, chiar dacă aveau o rată de datorii de 120 la sută. A fost o decizie politică care a sfidat regulile economice create de tipii de la Bruxelles. Ar fi fost înţelept să mai aştepte vreo câţiva ani până când toată lumea era pregătită, dar acest comportament repezit, narcisist, al funcţionarilor dovedeşte că Tratatul de la Maastricht nu se ridică la nivelul hârtiei pe care a fost scris.

      Aţi prezis că Tratatul de la Maastricht nu va funcţiona când a fost semnat. Cum aţi putut prevedea asta?

      Un exemplu simplu e faptul că tratatul nu menţionează nimic despre datoriile străine. Să luăm Spania: s-au descurcat admirabil la capitolul datorii suverane, dar au strâns prea multe datorii străine şi acum uite unde au ajuns. Datoria în sine nu e ceva rău, dar nu ajută nici doar să priveşti cum se adună. Întrebarea este: pentru ce sunt folosiţi banii aceia? Dacă încurajezi investiţiile, atunci e bine. Dar dacă îi cheltui pur şi simplu pe un aparat birocratic, cum se întâmplă în sud, atunci...

      Să ne întoarcem la Grecia. Acum câteva zile, au anunţat că vor primi o extindere a termenului pe doi ani, dar Bruxelles a negat asta şi nici FMI nu păreau siguri că se va întâmpla. Ce se întâmplă cu ei?

      Joacă un joc cu Europa. S-a zis de multe ori că Grecia nu va trebui să iasă din UE, aşa că până acum s-au simţit în putere: ei dictează condiţiile şi primesc ce vor.

      Cât timp mai pot face asta?

      La nesfârşit. N-ar trebui să sperăm că sistemul grec poate fi schimbat. Toţi cei care profită de pe urma lui sunt încă la putere şi vor continua să fie la putere. E un caz fără speranţă. E incredibil că UE încă se gândeşte să le trimită judecători sau colectori de taxe – vorbim despre un stat suveran, nu despre vreo ţară coruptă din lumea a treia. E strigător la cer că se gândesc la aşa ceva.

      Nici spaniolii nu sunt foarte încântaţi de rezultatele crizei din Eurozone.

      În momentul de faţă se vorbeşte mult despre faptul că cea mai bună soluţie ar fi o uniune fiscală, sau una politică, cât de curând. Ce credeţi despre asta?

      Păi înainte de euro, Italia era, practic, o uniune fiscală – Italia de nord a plătit sume imense de bani sudului ani de zile, dar n-au existat niciodată convergenţe. E raţional să presupui că o să se întâmple acelaşi lucru cu Europa; ţările mai bogate vor plăti bani ţărilor mai sărace din sud. Deci modelul italian nu poate reprezenta o soluţie reală.

      Acum să ne gândim la situaţia politică a Europei: bascii şi catalanii vor să plece din Spania şi există situaţii similare în Belgia şi Italia. Suntem prea diferiţi ca să facem o uniune politică. Flamanzii nu vor să plătească pentru valoni, de ce ar vrea germanii şi belgienii să plătească pentru Grecia? Nemulţumirea tot mai mare faţă de moneda uniunii şi faţă de incapacitatea de găsi o soluţie începe să afecteze tot mai mult pacea cu care se lăuda atâta UE.

      Care credeţi că sunt efectele crizei pe termen lung?

      Peste zece ani, dacă ţările ca Grecia încă nu şi-au rezolvat problemele, Europa va fi responsabilă de asta. Dar cei la conducere încă nu s-au gândit la asta. Tocmai m-am întors de la o conferinţă din Bucureşti, unde un funcţionar de stat al UE ne-a spus că România e sigur pregătită pentru introducerea monedei euro. N-au învăţat nimic de la greci? Nimeni nu va avea curajul să renunţe la euro, dar ar trebui să avem măcar atâta minte cât să nu mai adăugăm ţări care în mod clar nu se ridică la nivelul aşteptărilor. Ne ajunge o singură Grecie.

      Ce părere aveţi despre idealiştii care speră la un sfârşit al creşterii economice?

      Chestia asta e foarte periculoasă. Occidentul e la un nivel de succes economic de la care nu e nevoie să mai crească, dar şi nivelul sărăciei în Europa e în continuă creştere. Avem nevoie de creştere economică pentru a genera slujbe, pentru a finanţa educaţia şi pentru a finanţa bătrânii. Dacă vrem să ne păstrăm bunăstarea, atunci ar trebui să ne dăm seama că sfârşitul creşterii economice e pentru cei cu vederi înguste.

      Da, mi se pare visul unei societăţi răsfăţate care vrea ca totul să fie simplu. Eu unul îmi închipui că o să ne cumpere China într-o bună zi.

      Păi să ştii. Doar ce-o să facă cu rezervele lor de 3 000 de miliarde de dolari? O companie ca Volkswagen are o valoare pe piaţă de 40 de miliarde de dolari, deci chinezii o pot cumpăra dacă vor. Chinezii nu pot crea aceeaşi valoare a brandului pe care am reuşit s-o creăm noi de-a lungul anilor, aşa că e mai uşor să-l cumpere în loc să înceapă unul nou. Asta înseamnă că dacă chiar ne dorim încheierea creşterii economice şi nu luăm măsuri ca să nu se întâmple aşa ceva, va trebui să acceptăm că Europa va deveni un Disneyland pentru China.

      Urmăriţi-l pe Johannes pe Twitter: @JohnVouloir

      Traducere: Oana Maria Zaharia

      -

      Teme: criza economica, Europa, UE, China, Disneyland, Grécia, datorii, idealism, fmi

      Comentarii