Faceți cunoștință cu polițiștii britanici care vor să legalizeze drogurile

Ofițer de poliție cu materiale colectate în timpul unui raid în Soho (Fotografie de Tom Johnson)

Dacă vreți să știți, majoritatea polițiștilor s-au săturat să lupte în Războiul împotriva Drogurilor, o bătălie pe care știu că n-o s-o câștige niciodată.

În 2002, un grup de polițiști americani care s-au săturat să aresteze oameni în baza unor infracțiuni mărunte legate de droguri au înființat LEAP (Aplicarea Legii Împotriva Prohibiției), o organizație care intenționează să unească polițiștii care susțin formarea unui sistem de regularizare și de control al drogurilor care sunt momentan ilegale.

Deși e relativ mică, ramura britanică LEAP funcționează încă din 2008 și e condusă de voluntarul Jason Reed din 2010. Reed e un utilizator de canabis medicinal în vârstă de 34 de ani, din Kent, care suferă de 25 de ani de sindromul oboselii acute.

Jason Reed

„Am încercat destule medicamente, dar toate te fac până la urmă să cauți tratamente alternative", mi-a spus el. „Canabisul e singurul care a reușit să mă facă să funcționez normal, fără efecte adverse."

După ce ne-am întâlnit într-un pub din King's Cross, Jason m-a pus în legătură cu trei dintre purtătorii de cuvânt ai organizației LEAP din Marea Britanie, doi foști polițiști și un fost agent de informații MI5. Am discutat cu ei ca să aflu de ce sunt de părere că prohibiția drogurilor e un sistem sortit eșecului.

Jim Duffy a activat la secția de poliție Strathclyde timp de 33 de ani. A petrecut 23 dintre anii aceștia în departamentul de trafic, în cadrul căreia a arestat regulat bărbați de pe autostrada M74 care încercau să-și plătească datoriile transportând droguri din Liverpool în Scoția. Între 1997 și 2000, a fost director de antrenament rutier pentru toată Scoția, după care s-a restras ca inspector în 2007.

În 2004, am dat peste un raport din care am aflat că în zona Strathclyde avuseseră loc 105 crime legate de droguri. Pe vremea aceea făceam parte din brigada „Să-i biciuim și să-i spânzurăm". Eram de părere că trebuia să prindem tot mai mulți dealeri și să-i băgăm în închisoare pentru cât mai mult timp. Asta era abordarea standard pe atunci. În următoarele două săptămâni, am citit alte rapoarte care-mi spuneau câte persoane muriseră în trafic și câte muriseră din cauza alcoolului și fumatului în vestul Scoției.

Am avut un moment revelator și mi-am zis: „Investimatâta timp și efort și bani în războiul ăsta împotriva drogurilor când mai mulți oameni mor de la alcool, țigări și abuz de jocuri de noroc decât din cauza abuzului de droguri." În urma acestei revelații, am început să fac cercetări și în 2005 am deschis discuția despre legalizarea drogurilor în cadrul Federației Scoțiene de Poliție. Asta a atras interesul presei. Mi-am făcut prezentarea și de acolo lucrurile au mers tot mai departe.

Au fost câțiva oameni care m-au insultat, dar mulți ofițeri de poliție au fost de acord cu mine: „Ai dreptate, n-o să câștigăm niciodată lupta asta."

Cea mai mare problemă în momentul de față e că politicienii noștri nu au curajul să pună piciorul în prag. Toți își țin opiniile secrete și așa n-o să se schimbe niciodată nimic.

În prezent, oamenii cumpără oricum droguri, iar dealerul decide cu ce le înmulțește. După regularizare, oamenii ar ști exact ce consumă – puritatea, tăria și efectul, toate ar fi scrise frumos pe etichetă. Apoi, dependenții de droguri nu s-ar mai teme să facă tratamente, să meargă la spital, pentru că n-ar mai fi stigmatizați și n-ar mai trebui să recunoască față de alții că au comis o infracțiune.

Nu susțin consumul de droguri pentru oricine, dar consider că ar trebui să se aplice aceleași reguli ca și în cazul tutunului sau alcoolului – dacă ești major, îți cunoști responsabilitățile, cunoști efectele și vrei să faci asta – ar trebui să ai dreptul s-o faci. Drogul meu preferat provine dintr-o distilerie din Highlands, sub formă de whiskey. Nu mă interesează să fumez canabis sau să încerc alte droguri, dar asta nu înseamnă că nu respect opțiunile altor persoane dacă vor să facă asta.

Paul Whitehouse și-a început cariera de polițist în Durham în 1967, după care a devenit șef de secție la Greater Manchester în 1987 și apoi șef de secție în Sussex în 1993. S-a pensionat în 2001. E convins că Actul Împotriva Abuzului de Droguri e motivul pentru care drogurile au devenit o problemă.

Majoritatea oamenilor dependenți de droguri din vremurile acelea (înainte de 1971) erau persoane care deveniseră dependente fie pentru că lucrau în medicină, fie pentru că le luau pe rețetă. Dependența era tratată ca o boală. Actul a scos-o în afara legii și a creat piața care între timp a scăpat cu totul de sub control. Nu am absolut niciun dubiu că legea prohibiției nu funcționează deloc.

Oamenii folosesc ace nesterile sau iau droguri care n-au fost produse cum trebuie, au fost înmulțite cu alte substanțe necunoscute. Din asta rezultă tot felul de riscuri și de consecințe negative. Da, drogurile au efecte nocive, dar nu există niciun dubiu că și alcoolul are efecte nocive. Și totuși, pe cele ale alcoolului le tolerăm. Trebuie să înțelegem că oricât de nocive ar fi efectele consumului de droguri, tot mai nocive sunt cele cauzate de interzicerea drogurilor.

Există dovezi solide că prohibiția alcoolului a făcut mai mult rău în State, iar principiul e exact același. Alcoolul există în aproape orice societate. Celelalte droguri provin de cele mai multe ori din societățile estice. Cine are dreptul să spună că alcoolul e un drog mai bun sau mai rău decât canabisul sau heroina? Sunt în lume țări în care problema alcoolului e mult mai mare decât problema drogurilor. De exemplu, Rusia.

Știm că tutunul ne omoară, dar asta nu ne oprește să-l fumăm, doar că îl facem tot mai scump și punem taxe peste taxe. Nu colectăm bani din comerțul de droguri ilegale, cheltuim în schimb cantități enorme de bani încercând să-l stopăm și nu reușim.

Un beneficiu al legalizării canabisului pentru societate ar fi, de exemplu, mai puțină bătaie de cap între persoanele care cred că ar trebui să poată utiliza canabisul legal și cei care nu sunt de aceeași părere. Sunt multe grupuri de oameni care cred cu tărie că marijuana îi ajută mult din punct de vedere medicinal.

Eu unul n-am utilizat niciodată droguri ilegale; n-am simțit nevoia. Beau alcool, dar moderat. Nu mă deranjează că alții consumă droguri, atâta timp cât nu le fac rău altora. N-ar trebui ca guvernul să decidă că nu ai voie să faci ceva, dacă-ți place să faci asta.

Annie Machon e un fost ofițer de informații MI5 care a renunțat în 1996 pentru că a vrut să devină informatoare. De atunci a scris o carte despre MI5 și vorbește despre cum observarea atentă a pieței ilegale de droguri i-a deschis ochii și a ajutat-o să vadă beneficiile legalizării.

Uul dintre domeniile de care mă ocupam la MI5 era terorismul irlandez. Asta înseamnă că lucram în strânsă legătură cu vama britanică. În perioada aceea mi-am dat seama că războiul împotriva drogurilor e pierdut demult. Am devenit conștientă de legătura dintre comerțul de droguri și fondarea de grupări teroriste. DEA (Agenția Anti-Drog) din America estimează că peste jumătate dintre grupările teroriste din lume de astăzi își obțin veniturile din comerțul ilegal de droguri.

Cea mai notorie în momentul de față activează undeva în Afganistan. Culturile de mac pentru opiu s-au dublat în toată țara, iar în unele zone s-a triplat – mai ales în zonele controlate de britanici. Banii intră direct pe mâna talibanilor și a teroriștilor. Comerțul valorează în prezent între jumătate de miliard și un miliard de dolari pe an. Cu care se pot cumpăra o grămadă de Kalashnikoave.

În general, aplicarea legii în privința drogurilor e privită ca ceva nociv pentru contractul social dintre poliție și cei care încalcă legea. Dacă ai o lege care e ignorată de marile mase – cum se întâmplă în cazul canabisului – atunci legea devine bătaia de joc a tuturor. Oamenilor nu sunt de acord cu legea, dar nu există niciun mecanism prin care ei s-o poată schimba, așa că polițiștii sunt trimiși să facă treburile murdare ale politicienilor.

O altă problemă e modul în care această lege îi influențează pe polițiști. Dacă aceștia sunt plătiți în funcție de performanțe, vor alege cea mai ușoară metodă de a-și face norma. Și cel mai ușor e să-l arestezi pe amărâtul care are niște iarbă în buzunar. Și uite așa, polițiștii nu se concentrează pe problemele serioase, pe infracțiunile în legătură cu care oamenii sunt mult mai îngrijorați și speriați. Poți aresta utilizatorul, poți aresta dealerul - și îi scoți din circuit pentru cel mult câteva luni. Dar dacă arestezi un violator, acela n-o să mai violeze și asta e mult mai important pentru societate. Pe genul ăsta de infracțiuni ar trebui să se concentreze poliția.

E un fel de cerc vicios auto-distructiv. Cred că mulți polițiști sunt conștienți de chestia asta și își pierd interesul pentru propriul job, pentru că ei vor să le facă un serviciu cetățenilor nevinovați, dar sunt obligați să-i aresteze chiar pe ei.

@Michael_K_Allen

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook: