Fermierele bătăușe din Guerrero, Mexic

În luna mai a fiecărui an, fermierele din La Esperanza – un sat Nahua din statul Guerrero, Mexic – își pregătesc pământul pentru semănat. Câmpurile sunt arate și semințele germinează, dar toți sătenii știu că ploile de care are nevoie recolta ca să crească nu vor sosi fără să le seduci puțin. Prin urmare, în timp ce fermierii își pregătesc pământul, restul sătenilor aranjează o ceremonie de chemare a ploii.

În timpul acestei ceremonii, femeile localnice se snopesc în bătaie, colectează sângele rezultat în găleți și udă cu el pământul. Chestii fine, spirituale.

Înainte de luptă, femeile din această comunitate Nahua pregătesc un banchet în casa primarului.

În ziua deschiderii ceremoniei, femeile satului s-au trezit devreme ca să gătească cantități imense de mâncare – curcan, pui, orez, pozole, mole, ouă fierte și tortilla – pe care le-au adus la locul faptei pentru a le împărți cu oficialii satului și cu familiile lor. Masa era deschisă tuturor celor prezenți la ceremonie – luai un castronel și femeile ți-l umpleau cu mâncare.

Pe la prânz, m-am îndreptat spre Cruzco, un izvor sacru unde oamenii satului se întâlnesc în fiecare an pentru a aduce ofrande zeilor lor. După ce au depus florile, mâncarea, ceara parfumată, au cântat și au spus o rugăciune, se aliniază pentru începerea luptei.

Sătenii încep să se adune cu zecile, formând un perimetru uman în timp ce așteaptă să sosească adversarele. Odată ce și-au făcut apariția comunitățile vecine, femeile încep să-și caute adversare și să le provoace la luptă. Mame și bunici, dintre care multe au luptat și ele pe vremea lor, încurajează generațiile mai tinere să intre în ring, să spargă niște capete și să verse sânge.

Odată ce și-au ales o adversară, femeile se plasează una în fața celeilalte, își prind părul și își scot inelele. Apoi, adesea cu ochii închiși, dau primul pumn. Din când în când iau câte un pumn de pământ ca să le absoarbă sudoarea de pe mâini sau cer o pauză ca să-și șteargă nasurile de sânge, dar continuă mereu să se bată, în strigătele de încurajare ale celor din jur.

Nu pare să conteze cine pierde sau câștigă și nici nu e o răzbunare între familii aflate în conflict.

După câteva lupte, am început să simt mirosul de sânge vărsat, dar asta nu părea să șocheze pe nimeni în afară de mine. Femeile n-au încetat să se caftească nici măcar când soarele a început să apună, iar telefoanele mobile ale copiilor aveau memoriile pline cu filmulețe cu surorile lor mai mari snopindu-se în bătaie.

La căderea nopții, cu toții ne-am întors spre sat, unde vedeai toate femeile cu sângele curgându-le pe față, mândre că sunt luptătoare și convinse că sângele lor îi va salva pe toți sătenii de foamete în anul care vine.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Vă mai arde de bătaie? Citiți și:

Crăciunul în Anzi

Lupta dintre fasciști, anti-fasciști și poliție la Bristol Gay Pride