​Fotografii cu dormitoarele, bucătăriile și băile burlacilor din toată lumea

FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

​Fotografii cu dormitoarele, bucătăriile și băile burlacilor din toată lumea

Bărbații sunt scârboși. Se pișă pe stradă, se scarpină constant la pulă și îți lasă peste tot prin casă prosoape ude, unghii tăiate și tutun.

Bărbații sunt scârboși. Se pișă pe stradă, se scarpină constant la pulă și îți lasă peste tot prin casă prosoape ude, unghii tăiate și tutun. Practic, se poartă cu o nepăsare care provine din faptul că s-au căcat pe tot restul lumii timp de milenii.

Dar așa se poartă bărbații în preajma femeilor. Ne-am întrebat dacă pot deveni și mai scârboși când sunt pe cont propriu, așa că editorii VICE din toată lumea și-au vizitat prietenii burlaci ca să le documenteze condițiile de trai.

Publicitate

MAREA BRITANIE

IKE, 25 de ani, ESSEX

VICE: Cât de des faci curat în apartament?
Ike: Odată pe săptămână, dacă am noroc. Dar cel mai des o dată la două săptămâni.

Cât de des schimbi cearșafurile?
O dată pe săptămână. Am reușit să fac din asta o prioritate.

Cum justifici toată dezordinea asta?
Sincer să fiu, mă doare-n cur. E spațiul meu. Dacă nu vreau să fac ordine, nu fac.

Ce părere ai despre persoanele ordonate?
E treaba lor. Fiecare își face locul cum îi place.

Care a fost cea mai lungă perioadă în care n-ai spălat vasele?
Cred că deja am creat niște civilizații extraterestre în bucătărie de când n-am spălat vasele. Au început să comunice cu mine.

Ce părere au fetele de apartamentul tău?
Nu le interesează, nu e apartamentul lor.

Mai multe poze din apartamentul lui Ike:

ITALIA

ANONIM, 30 DE ANI, ROMA

De când locuiești în locul ăsta și cât de des faci curat?
Locuiesc aici din anii '80 – e casa alor mei. Și fac curat o dată la două zile.

De unde provin toate obiectele astea?
Din excursii. Am călătorit peste tot. Vaza aia o am din Istanbul. Vaza din dormitor e din Anchorage, Alaska. Și mobila e tot din aventurile mele în jurul lumii. Îmi plac lucrurile vechi din diverse culturi. Ador stilul anilor '50 și '60.

Ce e cu mozaicul din baie?
Alb-albastru, culorile echipei F.C. Lazio. Evident!

Cum i se pare prietenei tale spațiul?
Foarte aglomerat.

Ăla e câinele tău?
Da, Lafo e un câine foarte pretențios, ca un creștin. Are 11 ani și mi-e ca un fiu. Numele lui întreg e „Generalul Lafayette".

Publicitate

Mai multe fotografii din apartamentul tipului:

OLANDA

TWAN, 24 DE ANI, AMSTERDAM

VICE: De ce dormi pe podea și nu în patul supraetajat?
Twan: Mă enervează paturile supraetajate. Eu îl folosesc doar ca să-mi atârn hamacul în el. Am făcut un pic de curățenie înainte să veniți voi. Am strâns șervețelele care erau aruncate pe-aici. Mi s-a părut prea de tot să apară în poze.

Cum arăta dormitorul tău în copilărie?
La fel ca acum, doar că în loc de scrumiere aveam sticle goale de Cola și Fanta. Beam câte două pe zi.

Ai animale de casă?
Melci de-ăia fără cochilie. Când las geamul deschis, aud forfoteală și mereu mă trezesc cu câte unul lângă pat.

Mai multe fotografii din apartamentul lui Twan:

GERMANIA

THORBEN, 27 DE ANI, DORTMUND

VICE: Asta e prima casă în care ai locuit singur?
Thorben: Nu, e a cincea.

Ai obiecte pe care le cari cu tine din casă-n casă?
Tot ce-i aici e al meu, în afară de bucătărie și de veceu.

Apropo de bucătărie, am observat că n-ai frigider.
Da, scot lucrurile pe care vreau să le țin la rece pe fereastră. În fine, asta merge doar toamna și iarna.

Te vizitează vreodată părinții tăi?
Nu prea. Nici iubita mea nu prea are chef să-mi facă vizite. Iar acum câteva luni, era să n-am parte de sexuț la un one-night-stand. Gagicii îi cam pierise cheful de sex când a intrat la mine-n casă.

Mai multe fotografii din apartamentul lui Thorben:

MEXIC

GERARDO, 26 DE ANI, MEXICO CITY

VICE: Am observat că n-ai nicio masă. Pe ce mănânci?
Gerardo: Mănânc în oraș. Nu prea stau pe-acasă. În frigider am doar apă, lapte, suc și iaurt.

Ce coleg de apartament ți-ai plăcea să ai?
Un cățeluș.

Publicitate

De ce ai atâtea biciclete?
Locuiesc aici gratis pentru că toată clădirea e a familiei mele. Mătușă-mea locuiește sub mine, iar bunică-mea la subsol.

Îți place să locuiești singur?
Da. Pot face ce vreau fără să mă vadă nimeni.

Mai multe fotografii din apartamentul lui Gerardo:

ROMÂNIA

MACANACHE, 26 DE ANI, BUCUREȘTI

VICE: Cât timp petreci în apartamentul ăsta?
Macanache: Depinde – de două sau trei ori pe săptămână. În restul săptămânii stau cu tata, dar acum că el e singur, stau pe-aici mai des.

Cât de des faci curat?
Sunt obsedat – fac curat mereu și tot haos e. Lui taică-miu nu-i pasă, nu face nimic toată ziua. Mai și scapă câte-o bere din mână pe covor. Nu e obișnuit să-și dea jos pantofii când intră-n casă și trebuie să stau să șterg după el.

Cum reacționează musafirii la mizeria asta?
Sincer, nu-mi pasă.

Mai multe fotografii din apartamentul lui Macanache:

GRECIA

KOSTIS, 27 DE ANI, ATENA

VICE: Cum e să locuiești singur în Atena?
Kostis: Destul de sexi. Dansez gol în timp ce spăl vasele.

Ce nu lipsește niciodată din apartamentul tău?
Cuburile de gheață și cafeaua.

Cât de des faci curat?
Odată la câteva zile. Și câte o curățenie generală la două săptămâni.

Aduci fetele la tine acasă sau mergi tu la ele?
La mine, la ele, pe terase, în baruri, în moteluri, pe trotuare. Dacă vrei, poți.

Mai multe fotografii din apartamentul lui Kostis:

ELVEȚIA

SHLOMO, 23 DE ANI, ZURICH

VICE: Care a fost cea mai lungă perioadă fără să faci curat?
Shlomo: Cam o lună, așa. Colegul de apartament era în vacanță și n-am avut chef să m-apuc singur.

Care a fost cea mai nasoală chestie pe care ai făcut-o pentru locul ăsta?
Am desfundat o chiuvetă care era plină de scârboșenii. Aproape am vomitat.

Publicitate

Te vizitează părinții?
Da, destul de des. Și pe neanunțate. E super enervant.

Cui nu i-ai deschide niciodată ușa?
Vecinilor. În rest, poate veni oricine.

Mai multe fotografii din casa lui Shlomo:

SUEDIA

CARL, 27 DE ANI, STOCKHOLM

VICE: De ce ți-ai luat pisici?
Carl: Iubesc pisicile, am avut de mic. Pe Cookie am găsit-o pe stradă și după o vreme era clar că avea nevoie de un partener de joacă, așa că am mai adoptat una.

Cum li se pare musafirilor părul de pisică?
Depinde. Unii sunt obișnuiți cu el, alții mai puțin. Depinde și de cât de des dau cu aspiratorul.

Cine e tipa de pe frigider?
Nevastă-mea. Neh, e un portret abandonat pe care l-a găsit taică-miu pe un șantier și mi l-a pus în glumă pe frigider, cât timp eram în vacanță. Nu văd niciun motiv de ce l-aș da jos.

Mai multe fotografii din casa lui Carl:

SERBIA

PETAR, 31 DE ANI, BELGRAD

VICE: Cât timp petreci acasă?
Petar: Depinde. De cele mai multe ori vin să fac un duș, să-mi schimb hainele și să dorm. La sfârșitul lunii, când rămân fără bani, stau mai mult la ai mei.

Ce urăști cel mai mult să faci prin casă?
Să spăl vasele. Durează prea mult și nu pot face multitasking în timpul ăla.

Părinții tăi vin pe la tine?
Da, au și chei. Dar vin rar.

Mai multe fotografii din apartamentul lui Petar:

SPANIA

ALVARO, 33 DE ANI, MADRID

VICE: Câți oameni locuiesc la tine acasă?
Alvaro: Suntem cinci. Casa e foarte mare, se întinde pe trei etaje. Are și grădină.

Cum reușiți să curățați un spațiu atât de mare?
Avem o doamnă care ne face curățenie. Acum câteva luni am încercat să împărțim sarcinile, dar s-a stricat relația între noi. A fost un dezastru – deși suntem prieteni de-o viață. Ne tot certam din cauza gunoiului și a vaselor nespălate.

Publicitate

Mai multe fotografii din apartamentul lui Alvaro: