Fotografiile astea de acum un secol cu persoane de culoare redefinesc ideea de selfie sau swag

Oricine a găsit vreodată o valiză cu fotografii vechi cu părinții lui o să-ți spună că fotografiile pot fi atât obiecte de decor minunate, cât și portaluri spre un moment pierdut. Un moment care, dacă n-ar fi existat fotografia, ar fi fost șters din istorie cu totul.

V&A a devenit primul muzeu din Marea Britanie care a colecționat fotografii începând cu anul 1852, la 13 ani după apariția dagherotipului și după „nașterea" acceptată a fotografiei. Și totuși, acum câțiva ani, și-au dat seama că le lipsea ceva din colecție: persoanele de culoare.

Persoanele de culoare din Marea Britanie erau foarte slab reprezentate în colecție, atât ca subiecți ai fotografiilor, cât și ca fotografi. Așadar, în parteneriat cu Black Cultural Archives, V&A a lansat Staying Power: Photographs of Black British Experience 1950-1990; un proiect prin care a vrut să umple acest gol din colecție, să le arate tuturor contribuțiile britanicilor de culoare la cultura britanică și să sărbătorească arta fotografiei. În acest scop, s-au deschis două expoziții simultane la V&A și BCA.

Am stat de vorbă cu curatoarea de fotografie de la V&A, Marta Weiss, despre proiect, muzică și fotografia de studio.

VICE: Nu se întâmplă des ca o organizație culturală atât de mare ca V&A să admită că are o astfel de lipsă în colecție. Crezi că proiectul a avut succes?
Marta Weiss: Până la sfârșitul proiectului, am colectat 118 fotografii de la 17 fotografi diferiți. Aveam deja în colecție imagini de la anumiți fotografi contemporani de culoare, precum Ingrid Pollard sau Charlie Gregory, dar am simțit că era nevoie de o bază mai solidă.

Când vorbim despre experiența persoanelor de culoare în Marea Britanie ne referim la Londra?
Trebuie să recunosc că proiectul e concentrat pe Londra. Dar avem fotografii și de la Pogus Caesar cu revoltele din Handsworth și viața din Birmingham sau fotografii cu The Specials live în Coventry. Fotografiile lui Ingrid Pollard ilustrează personajele de culoare în peisajul britanic rural și mai avem fotografii din Africa.

Marea Britanie, în special Londra, au fost întotdeauna niște puncte de atracție pentru comunitățile imigrante. Deci Black British Experience e destul de multiculturală, de fapt. Cum se reflectă acest lucru în această colecție?
Nu e vorba doar de persoane de culoare izolate, ci de persoanele de culoare din Marea Britanie. În autoportretul în oglindă făcut de Armet Francis în 1964, se vede pe pat o femeie albă. Îl prezintă pe fotograful de culoare în acțiune, dar și în contextul unei comunități mai mari.

Acest schimb cultural are loc și prin intermediul muzicii, presupun; așa cum a evoluat ska-ul jamaican în two-tone-ul britanic.
Muzica e și ea prezentă în această expoziție. De exemplu, avem fotografii de Normski cu cântărețe de hip-hop și rapperi din Brixton de la începutul anilor 1990. Avem fotografii de Charlie Phillips cu persoane îmbrăcate la patru ace care merg spre The Cue Club la începutul anilor '60 și avem o fotografie de Dennis Morris cu un system de sunet. Sunt ilustrări ale culturii de culoare britanice, dar arată și cum au influențat scena muzicală britanică.

Cum ați construit firul narativ al expoziției? Pentru că nu e cronologic.
Nu, nu e deloc cronologic. Temele mari sunt reprezentarea și identitatea și felul în care acestea se intersectează cu moda, hainele, părul, machiajul, interioarele, textilele și mobila.

O altă mini-temă e portretul de studio și portretul de identitate. Avem niște portrete de studio din Ghana de James Barnor, făcute în 1950, dar mai sunt și câteva fotografii care modifică tradiția portretului de studio. De exemplu, Neil Kenlock a fotografiat în 1970 familiile caraibiene din Londra, în casele lor. Arată ca niște fotografii de studio, dar membrii familiilor stau în fața propriilor perdele de acasă și pozează cu obiectele lor preferate, ca să arate ce bine se descurcă în Marea Britanie.

Al Vandenberg a făcut portrete pe stradă, dar a dezvoltat o conexiune cu subiecții lui. De multe ori îi așeza în fața unor magazine, cu scopul de a le crea un fundal ca în studio.

De multe ori, fotografiile de studio au scopul de a fi trimise acasă, ca subiecții să le arate celor de acasă ce bine o duc ca imigranți într-o țară străină.
Da, studioul era un loc în care își puteau pune în aplicare fanteziile – își făceau coafuri sofisticate, se aranjau, se machiau. Unele femei pozau cu mașina de cusut, alții pozau alături de un moped, ca simbol al statutului.

Normski, 'African Homeboy - Brixton, London, 1987.© Normski / Victoria and Albert, Londra

Cum e arătată identitatea în fotografii? E vorba, mai mult, de crearea unei identități sau de surprinderea identității prin intermediul fotografiilor?
Maxine Walker își compune fotografiile ca într-o cabină fotografică. Folosește haine, machiaj și peruci ca să se transforme în diverse versiuni ale ei, dar folosește și fotografia ca mediu în sine. Dacă te uiți la fundalul celei în care are o perucă blondă și pielea foarte deschisă la culoare, e mult mai luminoasă decât cea în care are pielea întunecată. Pentru că le-a tras și le-a printat diferit.

Combinați fotografiile cu istorii orale. De ce sunt importante aceste istorii?
În cazul lui Dennis Morris, de exemplu, acesta vorbește despre fotografia pe care a făcut-o în biserică anglicană din Hackney; toți băieții purtau costume Eton. Sunt foarte formale și englezești. Era chiar corul din care a făcut el parte în copilărie. Prin biserica aceea s-a înscris într-un club de fotografie și așa a început să fotografieze.

Au existat anumite momente politice sau culturale pe care ați simțit nevoia să le includeți în expoziție?
Avem fotografii cu un magazin de viniluri din Brixton care a fost bombardat de Frontul Național; fotografii cu proteste în fața tribunalelor; fotografii cu graffiti rasist. Dar nu privim fotografiile doar ca pe niște ferestre spre lume. Nu contează doar subiectul, e foarte important să fie și o imagine grozavă.

@NellFrizzell

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe despre cultura negrilor:
Adolescenții japonezi care vor să fie negri Frizeriile pentru negri sunt o instituție americană Cum să distrugi o relație interrasială