Fotografii cu fețele grafferilor din Berlin

Căderea Zidului Berlinului și a Republicii Democrate Germane a deschis o ușă spre o lume nouă pentru grafferii din vestul Berlinului. În timp ce aproape patru metri din partea vestică a zidului a fost o pânză pentru grafferi prin anii 1980, partea sa estică a rămas aproape neatinsă, datorită turnurilor de veghe și a câinilor pe care regimul socialist i-a folosit pentru îndepărtarea cetățenilor care se apropiau prea mult de Zid. Odată ce Zidul a fost demolat în 1989, artiștii din Berlinul de vest au primit acces în fosta Republică Democrată Germană și au început să inspire o generație nouă de grafferi.

Fotograful Norman Behrendt a crescut în jurul noii scene unificate. În 2001, a decis să facă portretele unor artiști importanți din generația sa. Proiectul a crescut atât de mult că a ajuns la 83 de portrete și 76 de interviuri care acum apar în albumul său Burning Down the House (seltmann+söhne, 2015).

„M-am concentrat pe tipii care au vieți duble", a zis Norman. „Unii sunt avocați, alții sunt studenți, iar unii lucrează chiar la poliție." În încercarea de a evita toate stereotipurile, Norman a încercat să surprindă artiștii anonimi din spațiile publice ale Berlinului. „Vreau să subliniez că: Nu poți judeca oamenii după cum arată", a zis el.

Portretele presupun o colaborare între fotograf și subiect, iar fiecare graffer a ales cum să se descrie. Fiecare imagine jonglează cu teme care se leagă de munca lor individuală - de la hainele pe care le poartă, până la locațiile unde au fost fotografiați. Un tip, de exemplu, a decis să se acopere cu patru litri de sânge de porc înainte să fie pozat.

Surprinzător, dar mulți dintre subiecți au fost de acord să pozeze cu fețele la vedere - lucru care mi s-a părut curajos, mai ales că cei care sunt prinși de poliție se pot alege cu amenzi sau cu închisoare. O schemă ironică e faptul că albumul în sine e legat cu același material pe care îl găsești pe scaunele trenurile din Berlin, datorită „printului puzzle" care folosește ca un camuflaj și ascunde tagurile. Ca să apară pe album a trebuit să primească aprobare de la BVG (Compania de Transport Public din Berlin) care în fiecare an dă milioane de euro ca să scape de grafferi și să curețe după ei.

La finalul albumului apar portrete polaroid care au fost trase separat de portretele originale și care au fost trimise individual grafferilor pentru aprobare. Polaroidele astea au fost trimise lui Norman aranjate special, ca o ultimă încercare de a-și pune amprenta și să rămână și anonimi în același timp - lucru fundamental când ești graffer.

Găsești restul de imagini mai jos.

Urmărește VICE pe Facebook.