Fotografii cu „Satele Canceroase” din China

Update: This article has been updated to remove photographs by Souvid Datta, who told Time in 2017 that he materially altered photos taken between 2013-2017. As such, the photos do not meet our editorial standards. VICE regrets the error.

Fotojurnalistul originar din Marea Britanie Souvid Datta a aflat de poluarea aerului din China de la o vârstă fragedă. În timp ce era la școală, fratele mai mic al unui bun prieten a murit de cancer la plămâni la vârsta de 16 ani. Familia era de chinezi, iar doctorul spunea că particulele din aer, cunoscute ca PM2.5 (înseamnă că au 2.5 micrometri sau chiar mai puțin), i-au grăbit moartea. Când sunt inhalate, particulele astea mici și adesea toxice trec prin membranele plămânului și intră în sânge. Chiar dacă nu duc la cancer mereu, ele sunt rezultatul arderii cărbunelui. Și în China, PM2.5 a devenit ceva normal.

Lecția despre poluare i-a rămas în minte și, peste ceva ani, când a început să documenteze problema, a dat peste un alt termen ciudat și unic în China: Satele Canceroase. De aceea Souvid a petrecut luni de zile în zonele astea tragic și s-a întors cu pozele de mai jos. Am vorbit cu el despre poluare, cancer și speranță.

VICE: Poți să-mi explici ce e un „sat canceros"?
Souvid Datta: Satele Canceroase sunt cele înconjurate de centrale chimice sau centrale de ardere a cărbunilor, sunt sate cu sol și apă contaminată, de regulă cu metale grele. Sunt sate întregi în care găsești pe cineva care moare de cancer sau de cine știe ce problemă respiratorie.

Cum de ai găsit locurile astea?
M-am documentat mult la ONG-uri și pe unele le-am găsit în știrile locale, în social media și Google Maps, dar odată ce am ajuns la ele, planul a început să se schimbe. O groază de oameni și ONG-uri s-au lăsat bătute, și d-aia mi-am dat seama cât de important e să atrag atenția asupra lor.

Și ce ai făcut?
Xingtai (în nord-est) a fost numit cel mai poluat oraș din China în 2013 (e un pdf), așa că a fost primul loc în care am mers. Nu aveam vreun traducător sau pe cineva de legătură. Era doar o fată la hotelul în care am stat care putea să vorbească puțin în engleză și a fost de acord să meargă cu mine. Când am ajuns la marginea orașului, am dat de un tip pe care-l cheamă Zhang Wei și care era ghemuit la mormântul fratelui său, care a murit de cancer la plămâni și otrăvire cu crom. Odată ce am vorbit cu bărbatul ăsta și i-am ascultat povestea, totul avea sens. Mi-a întărit motivele pentru care mă aflam acolo. Am simțit că aveam ceva important de împărtășit lumii.

Ți-a făcut și ție ceva poluarea?
Câteodată mă alegeam cu alergie la polen vara. Dar după câteva zile în Xingtai, tușeam ciudat. Dacă mă uitam la expectorațiile mele, vedeam sediment maro în ele. Pot doar să-mi imaginez ce-nseamnă să trăiești acolo.

Ce spun localnicii despre ea? Sunt deschiși la discuții?
Da, mulți oameni sunt nervoși și vor ca povestea lor să fie știută de cât mai mulți. Am fost chiar surprins de asta. Înainte să plec, mi s-a spus că localnicii nu vorbesc despre asta, dar odată ce am ajuns în zonele rurale, unde situația e cea mai gravă, oamenii erau furioși. Toți știu pe cineva afectat de poluare.

Există repercusiuni dacă vorbești despre asta?
Păi, oamenii fie sunt intimidați sau sunt puși pur și simplu la zid, lucru absolut caracteristic modului de lucru al guvernului chinezesc din ultimii 15 ani.

Ai dat de oameni care au fost reduși la tăcere?
Am lucrat cu o femeie pe nume Wei Dongying care a avut o campanie împotriva deșeurilor aruncate în apă, în satul ei, în ultimii 17 ani. Ea are o listă cu cei care au cancer, unde trăiesc, unde au aruncat companiile deșeurile. Are dovezi – fotografii și sticle de mostre de apă, care sunt de-a dreptul ridicole. Toate sunt albastre sau verzi la culoare. Însă atunci când m-am dus o întâlnesc, m-am pierdut pe drum. Am mers la o unitate de pompieri, în speranța că mă vor ajuta. Și voiau inițial, dar când le-am menționat numele femeii, și-au chemat șeful, care mi-a spus că e moartă. Mi-au zis să plec și că dacă se va afla că am încercat să o contactez, voi da de necazuri. Mai târziu am reușit să ajung la casa ei. Am stat cinci minute, până când poliția a venit și mi-a confiscat echipamentul.

Cum au reacționat oamenii la pozele astea?
Cred că principala reacție a fost de furie, lucru care mă bucură. Asta și ar trebui să provoace. Când îi vezi pe oamenii ăștia împotriva unor forțe corporatiste, care îi lasă fără drepturile cele mai de bază, și anume să bea apă curată, oamenii ar trebui să fie furioși.

Traducere: Dana Alecu

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește mai multe despre cancer:
Cum e să ai cancer la 20 de ani Cât de aleatoriu lovește cancerul? Faceți cunoștință cu medicul care le prescrie vibratoare pacientelor bolnave de cancer