Fotografii cu victimele gay ale Holocaustului

Expoziţia năucitoare Against Nature, a fotografului newyorkez Pacifico Silano, explorează o perioadă adesea ignorată şi uitată a istoriei LGBT: persecuţia şi uciderea bărbaţilor gay în Germania nazistă. Titlul este o referinţă la infamul roman al lui Joris-Karl Huysman, precum şi o frază din Paragraful 175 din Codul Penal german care incrimina homosexualitatea şi o echivala cu zoofilia.

Expoziţia se bazează pe acelaşi concept ca seria fotografică precedentă a artistului, Male Fantasy Icon, care examinează comunităţile gay decimate de HIV/SIDA cu ajutorul exemplului lui Al Parker, un actor porno gay din anii '70 care a murit din cauza complicaţiilor provocate de SIDA. În Against Nature, Silano se foloseşte de arhive din al doilea Război Mondial, dar şi de unele care aparțin Mişcării Naturiste germane timpurii, ca să sublinieze importanţa comemorării victimelor gay ale Holocaustului şi ca să evidențieze homoerotismul latent al idealului masculin arian promovat în Germania nazistă. Cu o paletă simplă şi îndrăzneaţă de culori formată din roşu, alb şi negru, Silano alătură fotografii tăiate pe jumătate unor imagini cu flori realizate în stilul lui Robert Mapplethorpe şi creează o senzaţie plăcută de pierzanie, identitate şi memorie istorică.

Am vorbit cu Silano despre cum a devenit pasionat de istoria bărbaţilor gay din Germania nazistă, despre procesul din spatele fotografiilor şi despre ce semnificaţie crede el că au arhivele pentru istoria LGBTQ.

VICE: Against Nature examinează istoria puţin cunoscută a bărbaţilor gay din Germania nazistă. Ce te-a determinat să demarezi proiectul ăsta şi să investighezi subiectul?
Pacifico Silano: Am vizitat Amsterdamul în 2012 şi am ajuns şi la Homomonument, primul memorial public închinat homosexualilor ucişi de nazişti în timpul Holocaustului. Ăsta era un subiect despre care ştiam foarte puţine lucruri, pentru că manualele de istorie după care am învăţat eu nu menţionau nimic despre subjugarea persoanelor LGBTQ. Era greu să nu fii mişcat de aşa ceva. Atunci am decis că ăsta va fi următorul meu proiect.

O mare parte din lucrările tale sunt bazate pe materiale de arhivă. Cum s-a desfăşurat procesul tău şi de unde ai făcut rost de materiale?
Mi-a trebuit ceva timp ca să îmi dau seama cum să demarez proiectul ăsta, pentru că nu ştiam cum ar trebui să realizez fotografiile. În cele din urmă m-am concentrat pe găsirea materialelor. O bună perioadă de timp am încercat să găsesc şi să cumpăr fotografii şi negative din acea perioadă de pe internet. Apoi am căutat prin biblioteci. Mă gândeam destul de mult la conceptul ăsta de „arhivă" şi la modul în care voiam să fac proiectul să funcţioneze, aşa că biblioteca a fost un loc ideal ca să găsesc inspiraţie. Faptul că mi-am petrecut ore în liniştea de acolo a influenţat procesul prin care am realizat imaginile.

Majoritatea lucrărilor au în compoziţie doar culorile roşu, alb şi negru. De ce ai folosit numai culorile astea?
Am încercat să fac o referinţă la culorile folosite în materialele de propagandă nazistă din cel de-al doilea Război Mondial. Naziştii s-au folosit de combinaţia asta de culori ca să răspândească ura şi intoleranţa în lume. Eu vreau să subminez asocierea asta prin lucrările mele. A fost o decizie foarte importantă şi dificilă, pe care a trebuit să o iau la încă de la început, dar m-a ajutat foarte mult să redau cadrul conceptual al proiectului.

Titlul expoziţiei este o dublă referinţă la Codul Penal German şi la romanul din secolul XIX cu acelaşi nume al lui Huysman. De ce ai ales acest titlu cu două semnificaţii aparent opuse?
În timp ce mă documentam pentru proiect, am descoperit Mişcarea Naturistă din Germania de dinainte de cel de-al doilea Război Mondial. Mişcarea promova fără ruşine nudul şi a lăsat în urmă foarte multe jurnale foto cu nuduri masculine, realizate în natură. Evident, mişcarea s-a sfârșit odată ce Hitler a ajuns la putere, dar a reprezentat un punct de plecare pentru mine.

Naziştii au eliminat sintagma „împotriva naturii" din Paragraful 175 în 1935. Termenii respectivi făceau referire la sodomie. Lucrul ăsta le-a permis să condamne şi să încarcereze mult mai uşor presupuşii homosexuali. Un sărut, nişte scrisori de dragoste sau pur şi simplu ţinutul de mână cu o persoană de acelaşi sex te puteau incrimina. Cred că aceste două cuvinte eliminate din Codul Penal german erau foarte importante. Dacă ar fi fost lăsate la locul lor, ar fi murit mai puţini oameni.

În cadrul expoziţiei, alături imaginile astea modificate de arhivă unor naturi moarte cu flori, care îmi aduc aminte de fotografiile cu flori ale lui Mapplethorpe. Cum se potrivesc florile astea cu restul expoziţiei?
Am închinat naturile moarte tuturor victimelor Paragrafului 175 şi fascismului. M-a interesat simbolismul evident al naturilor moarte florale şi modul în care nişte lucruri atât de frumoase pot avea o semnificaţie atât de grea.

Mi s-a părut foarte potrivit să fac o referinţă la lucrările lui Mapplethorpe, un pionier care a făcut posibil ca artiştii ca mine să poată crea artă fără cenzură. Ca homosexual şi ca artist mi se pare imposibil să nu fiu inspirat de lucrările sale. Robert Mapplethorpe a fost un dur.

Ce mi se pare interesant e faptul că nu tratezi doar victimele gay ale Holocaustului, ci reprezinţi şi homoerotismul „Ubermensch"-ului nazist în lucrări precum Idealul arian şi Ofiţer german. De ce ai considerat că e necesar să redai ambele aspecte ale istoriei Germaniei naziste?
Am vrut să le dau putere victimelor gay ale Holocaustului, un lucru pe care nici istoria nu l-a făcut la mulţi ani după tragedie şim, în acelaşi timp, am vrut să subminez reprezentările astea macho şi virile ale soldaţilor nazişti prin homosexualizarea lor. Dacă le eliminăm identitatea şi îi obiectificăm dintr-o perspectivă gay, îi lipsim de puteri, conform ideologiei lui Hitler.

Cât priveam lucrările, am avut impresia că ele transmit ceva despre relaţia zbuciumată dintre trecut şi prezent. Şi alte lucrări ale tale mai vechi explorează relaţia asta şi tratează cultura gay de dinaintea perioadei HIV/SIDA. Care e semnificaţia acestei priviri înspre trecutul homosexualilor din Germania nazistă prin intermediul artei?
Arta îi poate mişca pe oameni sau îi poate enerva, dar cred că o lucrare de artă cu adevărat reuşită este capabilă să schimbe perspectivele oamenilor asupra a ceea ce credeau că ştiu. E foarte important să ne asigurăm că mărturiile astea sunt văzute şi auzite. Homosexualii au fost recunoscuţi ca victime ale Holocaustului abia în anii '80, ceea ce mie mi se pare o nebunie, în pula mea. Un lucru pe care nici măcar prietenii mei gay nu-l ştiau este că, atunci când s-a sfârşit cel de-al doilea Război Mondial, homosexualii care se aflau în lagăre nu au fost eliberaţi, ci au fost trimis în închisori. Nu numai că au fost privaţi de despăgubirile care li s-au acordat altor victime, dar au fost privaţi şi de libertate. Conform Paragrafului 175, ei încă erau criminali.

În prezent, a crescut cantitatea de lucrări de artă bazate pe materiale de arhivă referitoare la cultura LGBTQ. Expoziţia Ephemera As Evidence a celor de la Visual AIDS este un exemplu. Care este importanţa arhivelor în conservarea istoriei gay?
M-am dedicat relatării istoriilor persoanelor gay oprimate care, din păcate, sunt foarte numeroase. Simt nevoia să creez lucrări de artă care abordează chestiunile astea. E ceva foarte personal.

Datorită paşilor foarte importanţi, pe care i-am făcut în ultimii ani, am reuşit să ne legitimăm în mainstream, iar acum putem să explorăm trecutul culturii noastre şi să încercăm să-l conservăm. Partea dificilă începe atunci când te uiţi în urmă şi realizezi cât de multe lucruri s-au pierdut. Un exemplu foarte la îndemână sunt persoanele extraordinare şi talentate care au murit în timpul crizei SIDA. S-au întâmplat o grămadă de lucruri de căcat pe care nu le putem trece cu vederea. Arhiva ne oferă şansa să descoperim cine am fost odată, unde am ajuns şi unde sperăm să ajungem în viitor.

Descoperă şi celelalte lucrări ale lui Silano pe site-ul său personal sau comandă numărul din revista MATTE dedicat acestuia.

Emily Colucci e o scriitoare newyorkeză şi cofondatoare a site-ului Filthy Dreams, un blog care analizează cultura dintr-o perspectivă gay. Urmăreşte-o pe Twitter.

Traducere: Mihai Niţă

Citeşte mai multe despre persecuţia comunităţii LGBT:
Homofobii şi homosexualii români au protestat împreună pentru o carte Ce spun elevii din Coşbuc despre scandalul gay N-ai nventat Cheloo homofobia în România