Ghid pentru cei care merg singuri la concerte

Așadar, te-ai dus la un concert singur. Cine știe cum ai ajuns în situația asta. Poate că nimeni nu voia să vadă trupa ta favorită de post-freak-folk jazz, care e atât de dedicată muzicii, încât te-a convins să treci peste faptul că sună ca dracul. Poate că ți-ai trecut cumva numele pe lista de invitați, dar n-ai făcut rost de +1, pentru că cei de la eveniment nu apreciază câtă influență ai. Sau poate că pur și simplu n-ai niciun prieten. Oricare ți-ar fi motivul, ești la concert și ești înconjurat de oameni veseli și te simți absolut singur pe Pământ. E ok. Pe mine nu mă deranjează, nici pe tine. Totul e chill. Nu trebuie să fie o experiență deprimantă. Urmează pașii ăștia simpli și s-ar putea chiar să te distrezi.

Hai să eliminăm obiceiul ăsta. Te înțeleg, ecranele sunt mișto. M-am prins. Am și eu unul. Iar ecranele din zilele noastre sunt lipite la tot felul de aparate pe care poți să pierzi timpul. Iar dacă le freci cum trebuie și le deblochezi puterile de comunicare, ecranele alea te conectează la tot felul de oameni cool, talentați și de succes cu care n-o să te cuplezi niciodată, de la care n-o să obții nicio slujbă și cu care nu te vei întâlni niciodată. Dar ecranul tău nu te ajută cu nimic la concert. Ecranele de toate formele și mărimile îți permit să nu te plictisești între două trupe. Asta nu e ok. Pentru că, dacă tot te plictisești acolo, poate începi o conversație cu vreun străin aleatoriu. Și cine știe la ce va duce asta? S-ar putea să dai de o persoană interesantă, de un inventator, un expert în biologie marină, un astronaut sau chiar un strateg social media. Poate că porți prima ta conversație cu viitoarea parteneră, sau pur și simplu dai de unul care merge la același dentist și râdeți amândoi de coincidență. Orice e mai bine decât să te holbezi la ecranul ăla. Pentru că ecranele nu sunt reale. Cineva trebuia s-o spună. Mă bucur c-am spus-o eu.

(PS: Dacă te uiți la ecran cât cântă trupa, de ce naibii ai mai venit la concert?)

Nimănui nu-i pasă. Nimănui nu-i pasă. Nimănui nu-i pasă că ai venit singur la spectacol. Nu știu cum să accentuez acest lucru mai tare. Majoritatea nici n-o să se uite la tine cât să observe că ești singur. Toți o să fie prea ocupați să scrie pe ecranele lor cât de bucuroși sunt că-s acolo, ca să afle toți prietenii lor cool de pe internet, pe care nu i-au cunoscut niciodată, că fac ceva cu viața lor. N-o să observe nimeni că ești singur. De ce? Pentru că suntem toți obsedați de noi înșine. Și nici celor care observă că ești singur n-o să le pese. De ce? Pentru nimănui nu-i pasă.

„Uite-l și pe fraierul ăla cum stă de unul singur."

„Da, muistul ăla sigur n-are prieteni. Ha ha. Hai să râdem de fraier."

Așa ceva nu se petrece niciodată, pentru că nimănui nu-i pasă. Sigur, și acest lucru e deprimant în sine, dacă te gândești la el. Că universul e mare și noi suntem mici. Că existența noastră este fără rost. Suntem doar vânare de vânt. Sau această regulă de aur, că nimănui nu-i pasă, te poate elibera și-ți permite să faci ce vrei cu viața ta, să devii o persoană veselă și plăcută. Așa că aruncă orice complex pe geam și reține mereu că „nimănui nu-i pasă."

E prea scump să te îmbeți. Dacă ești o persoană conștientă de bugetul personal (un sărăntoc) ca mine, știi că băuturile de la concerte te rup. De curând, am fost la o trupă d-aia nouă care e la modă și mi-au cerut mai mult pe o bere locală, decât îmi cer la un restaurant de lux. Dacă scopul tău principal la un concert e să bei, n-ar fi mai bine să stai acasă pe canapea, chill și să te uiți la ceva drăguț pe ecranul tău (Frasier, sezonul șase, toate episoadele). Dacă te-ai dus singur la concert, îți dai seama că bei doar ca să te afli în treabă, cât fac trupele pauză, după ce te-ai plictisit de internetul pe mobil. Urmează sfatul 1, du-te și vorbește cu cineva. E mai ieftin. Dar, dacă nu plângi după bani, e ok. Hai cu mine la concert, promit să te ascult. Mai ales dacă-mi iei de băut.

Ghici ce. Ai venit singur acolo. Dacă nu-ți mai plac sunetele vomitate de trupa de pe scenă, poți să te tirezi acasă. Nici măcar nu trebuie să anunți pe cineva că pleci cu zece minute înainte. Și nu trebuie nici să inventezi scuze de căcat. Uneori așa se întâmplă. Vrei să pleci, dar știi ce față o să facă amicul tău obsedat de concertul ăsta, așa că-i spui că mergi la baie, deși știi bine că „baie" înseamnă „taxi." E ok, nu ești un om oribil doar pentru că faci asta. Ai grijă să nu se mai repete. Dar aici n-ai problema asta. Vrei să pleci pentru că nu mai ai baterie la ecran și te plictisești. Pleacă. Nimeni n-o să știe că te-ai tirat la opt jumate. Nu există nicio dovadă istorică c-ai fost acolo, când singurul ta cunoștință de acolo ești tu însuți.

După ce mergi la destule concerte cu prietenii o să vezi că mai toți găsesc un motiv să plece mai devreme.

„Sunt obosită."

„Trebuie să mă trezesc devreme mâine și să scriu nu știu ce rahat pe tabletă."

„Am avut scolioză când eram mică și mă doare spatele când urmăresc trupe de căcat."

„Sunt varză. Trebuie să…mă duc…acasă și…să-mi ud pisica."

„Îmi distrug auzul, dacă mai rămân."

Scuze. Acestea ne asaltează până picăm în disperare. Rămâi acolo. Rezistă. Stai până la capăt. Asta fac campionii. Și, ghici ce, dacă ai mers singur la concert și tu ești unul dintre ei.

Acestea au fost sfaturile mele. Sper să ții cont de ele data viitoare când mergi singur la spectacol. Și, dacă n-ai făcut-o până acum, ar trebui s-o încerci. Eu o fac mereu, pentru c-am rămas fără prieteni. E super tare. Când nu e deprimant.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre concerte:
Cum să intri la concerte fără să plătești
E foarte posibil să te accidentezi la concerte și asta e ceva normal
Trupe mișto cu fani de căcat