Ghidul alcoolicului anonim

Urmează cele zece reguli de aici, ca să nu-și dea seama nimeni că ești alcoolic

De Clancy Martin, Ilustrații de Esra Røise

 Cea mai fericită perioadă ca alcoolic secret a fost pe vremea când locuiam în Kansas City și fiica mea cea mică era încă bebeluș. Ea era alergică la laptele mamar, așa că îi dădeam o sticlă de lapte de soia, o prindeam în ham și mergeam la chioșcul din fața apartamentului cu ea ca să-mi iau o sticlă mică de Jack Daniels și un Diet Dr. Pepper. Vărsam jumătate din cutia de Dr. Pepper și o umpleam cu whisky. E destul de greu să găsești colțurile alea ale orașului unde să poți bea nederanjat de niciun cunoscut, asta până începi să le cauți cu destulă disperare.

Noi dădeam câteva ture pe străzile din cartierul nostru. Ruta mea trecea pe lângă internatul abandonat pe unde locuise Hemingway pe vremea când scria la ziarul Kansas City Star. Fiica mea își bea laptele de soia (obișnuia să bea vreo două, așa că aveam mereu provizii la mine), iar eu îmi dădeam pe gât tăria. Ne priveam reciproc sub copacii de la Rockhill și Hyde Park, prin zona veche și degradată a vechiului Kansas City, când treceam pe lângă conacele de piatră, pe lângă casele de cărămidă roșie, a muzeului Nelson-Atkins și a bălții iluminate Walter de Maria. Ea adormea și eu o puneam direct în pătuț când ajungeam acasă. Așa a adormit zilnic până la vârsta de un an jumate.

 Iarna o îndesam în geaca mea, doar cu fața ieșitî puțin din haină, iar uneori mergeam la etajul doi al unui bar irlandez de pe Main Street sau la Dave’s Stagecoach Inn – o bombă de care eram atașat de pe Westport Road. Un alcoolic adevărat are nostalgii și sentimente față de baruri. Precum ritualul în care îți prepari singur cocaiana sau îți încălzești heroina,și băutura la bar e diferită de orice altă băutură, chiar dacă barmanul e prea ocupat să discute cu tine, iar nimeni nu pare dornic de conversație în jurul tău. Într-o noapte geroasă, când barul lui Dave era plin, un barman pe care nu-l suportam mi-a spus: „Nu pot să-ţi dau de băut, dacă vii cu asta mică, frate.”

 „Mi-ai mai dat de băut de multe ori, deşi eram cu ea. Ea nu bea nimic.” La majoritatea barurilor pe care le frecventam oamenilor li se părea simpatic copilul. Majoritatea beţivilor sunt prietenoşi şi binevoitori, oameni generoşi care ştiu ce înseamnă o viaţă dificilă şi grija unui copil.    

 „N-ar trebui să ieşi cu asta mică pe frig. Nu pot să-ţi dau de băut.”

„Pardon, ce pizda mă-tii ai spus?! Mi-ai spus cumva cum să am grijă de copilul meu? Tu câţi copii ai?”

 Era evident că n-avea. Îmi pierdusem cumpătul. Bebeluşului îi era mai cald lipit de mine sub geaca mea de iarnă, decât i-ar fi fost acasă în pătuţ. M-am întors către femeia de lângă mine şi i-am spus că nu suport să-mi spună alţii cum să-mi cresc copilul în timp ce mă aproba dând din cap.

 Mai târziu, după ce m-am lăsat de băut, m-am dus să-i cer scuze tipului. Dar, dacă eşti beţiv, după ce începi să-ţi ceri scuze celor din jur, nu te mai opreşti. Nu-mi pasă ce vă spun ăia la Alcoolicii Anonimi, aşa e.

 Alcoolicii secreţi sunt peste tot. Eşti înconjurat de ei chiar dacă n-o realizezi.

Să zicem că vrei să bei în pauza de la prânz sau după amiază. Observi o femeie care stă singură cu un pahar de vin alb şi o farfurie neinteresantă cu legume. Pentru mulţi ea nu pare să ascundă nimic. Şi ăsta e tot trucul: ea ştie că nimeni nu asociază vinul alb cu o băutură de alcoolic.

 Observ un tip la nonstop care se uită stresat la casa de marcat de parcă urmează să jefuiască locul. Îşi ia sticluţa de rom prost, dar nu şi chitanţa – e destul de mare să bea, deci care-i problema? El de fapt se uită peste umăr, dar nu de grija poliţiştilor sau de grija ta. El se uită după oameni cunoscuţi pe care speră să nu-i întâlnească p-acolo sau mai degrabă se uită după oameni de cfare nu vrea să fie văzut. Se uită după membri ai familiei, al grupului său de dezalcoolizare sau al colegilor de la muncă, după fostele, care ştiu că ar trebui să se fi lăsat de băut, după elevii sau clienţii săi. El se uită după toţi oamenii pe care i-a minţiti că nu mai bea.

Când un alcoolic secret intră într-un restaurant , chiar înainte să se aşeze, el se uită după barman, după budă şi  după cea mai apropiată masă cu spatele la bar. „Acolo vrem să stăm vă rog” îi spune imediat hostesei. Ideal ar trebui să fie un stâlp sau un zid între masă şi bar. Dacă distanţa dintre bar şi budă e prea mare un alcoolic va sugera un alt restaurant. Cele mai bune restaurante de alcoolici au barul şi buda situate separat faţă de sala de masă, ceea ce-i permite beţivului să-i facă faţă prietenei lui.

 Prima regulă a alcoolicului secret: îmbată-ţi iubitele mereu. Numai o persoană trează poate depista un beţiv.

 Alcoolicul secret o să meargă la budă mult mai des decât o persoană normală.Mi s-a spus de nenumărate ori, fără sarcasm: „Ce vezică mică ai.” Un alcoolic deştept va bea multă apă şi îşi av comanda mai multe feluri de băuturi precum cafeaua, Cola sau apa minerală, ca să menţină iluzia că e la detoxifiere după alcoolism.

 Chiar şi atunci când alcoolicul secret rămâne blocat într-un restaurant unde barul şi baia sunt aproape de mese există metode de a se camufla. Acum un an aveam o întâlnire la un restaurant chinezesc pe la unu dimineaţa, iar localul avea barul în mijlocul camerei  şi toaleta chiar lângă mese. Nu existau alte restaurante chinezeşti în zonă, iar prietena mea deja se aşezase la masă. Am văzut un fast-food jegos la colţul străzii în drum spre restaurant, erau slabe şansele, dar trebuia să risc. Ca în toate restaurantele chinezeşti buda era aproape de uşa de intrare. M-am dus să mă piş şi am fugit spre fast-food. N-aveau tărie, dar vindeau vin la sticle mici. Am comandat trei sticle de Merlot – era de nebăut, un pic mai bun ca siropul de tuse – şi l-am plătit cu banii jos. M-am aşezat pe trotuar, de unde puteam să văd spatele prietenei mele şi le-am dat pe gât. Am mai făcut de două ori chestia asta până la finalul mesei, deşi trebuia să intru pe uşa din faţă mereu. Nu ştiam cum să-i explic tipei, care deja avea suspiciuni. Din fericire nu şi-a dat seama. Dacă şi-ar fi dat seama, probabil aş fi folosit orice minciună banală.

Regula numărul doi: Mergi mereu cu bani lichizi la tine. Chitanţele de la bancă sunt duşmanii tăi şi nu poţi plăti la fel de repede cu o carte de credit.

 În Seattle, la o întâlnire cu altă femeie şi o prietenă mai în vârstă a ei, am încercat acelaşi truc la un restaurant de pe malul mării, dar m-au văzut cum intram pe uşa din faţă mereu. (De obicei lăsam uşa din spate întredeschisă, dar ea nu rămânea niciodată aşa. Personalul de la bucătărie tot intra şi ieşea pe acolo, iar ele se blocau automat. Poţi să le baţi la uşă şi te vor lăsa să intri prima dată, dar e greu să faci asta în mod repetitiv.) Amica mai în vârstă şi mai sceptică a prietenei mele, o avocată de drept penal din Louisiana a observat şi a spus: „Tu te duci la baia din spate, dar intri pe uşa din faţă. Tu te duci să bei la localul de vizavi?”

 Mă simpatiza, dar se prinsese care era treaba. I-am spus că-mi plăcea să privesc oceanul câte un minut, două de fiecare dată când aveam ocazia, pentru că eram din Kansas City, aşa că era o raritate pentru mine. Nu cred că m-a crezut nici prietena mea, dar, atât timp cât ai controlul discuţiei, ai şi controlul asupra adevărului. Alcoolismul secret e la fel ca orice altă înşelăciune. 

Nu eşti prins cu adevărat până n-o recunoşti sau până nu sunt dovezi covârşitoare împotriva ta. 

Regula numărul trei: Neagă, neagă, neagă. Dacă nu te-a învăţat încă viaţa cotidiană să faci asta, te învăţ eu acum. Desigur că vrei să spui adevîrul. Desigur că ea îţi spune că te iartă dacă îi spui adevărul. Când ea îţi spune acea minciună – minciuna c-o să te ierte, minciuna că există iertare în urma unei confesiuni – o zice serios. Ea nu-şi dă seama că te minte încă. După ce-o să-i spui adevărul o să se schimbe totul.

 

Comentarii