Iisus Hristos tocmai a fost numit Regele Poloniei și s-a lăsat cu mega-pelerinaje

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Iisus Hristos tocmai a fost numit Regele Poloniei și s-a lăsat cu mega-pelerinaje

Șah mat, ateilor!

Sâmbăta asta, în Cracovia, șase mii de credincioși s-au adunat să serbeze faptul că Iisus Hristos a fost numit Regele Poloniei. La ceremonie a fost prezent și președintele Andrzej Duda. Inițial, episcopii polonezi s-au opus ideii. În 2008, lor li se părea o idee „greșită și inutilă". După patru ani, aveau aceeași opinie, dar eventual au fost convinși de importanța gestului. Originea acestui eveniment este viziunea unei asistente poloneze care a trăit în prima jumătate a secolului 20, Rozalia Celakowna. Femeia avertiza că singura salvare a poporului polonez de Apocalipsă e să-l întroneze pe Iisus ca rege. Așa că probabil n-ar trebui să privim întronarea asta ca o interferență dementă a religiei asupra statului laic, ci ca o măsură de prevenție împotriva naufragiului național (probabil adus de Oculta Mondială din Occident), nu?

Publicitate

Rozalia Celakowna a murit în 1944 și, de atunci, în ciuda istoriei tulburate a Poloniei, a anilor de comunism, a celor de luptă pentru libertate s-a ridicat din propria cenușă. Și acum se va ridica și mai sus prin numirea primului rege evreu din țară. Chiar dacă a fost doar o întronare simbolică, e amuzant că Polonia tocmai și-a declarat exclusivitatea asupra unei zeități venerată de creștini în jurul lumii, despre care scria clar în Biblie că „regatul său nu este pe Pământ". Ei bine, acum Iisus are două regate, iar unul din ele vine la pachet c-un tron în Cracovia.

Se schimbă ceva în Polonia după asta? Încă se dispută legile legate de interzicerea avortului, care ignoră lupta femeilor poloneze care vor să aibă dreptul elementar de a decide ce fac cu corpul lor. Refugiații tot sunt întâmpinați cu ură, preoții răspopiți conduc marșuri de extremă dreapta și cer eliminarea infecției evreiești. Dacă aș crede în el, mi-ar părea rău pentru Hristos, c-a ajuns regele Poloniei în vremuri așa de tulburi.

Găsești restul de imagini mai jos.

Urmărește VICE pe Facebook