În România, agenţia de panotaj decide dacă ce faci e artă sau nu

Cea de-a șasea ediție a Bucharest Art Biennale, aflată în desfășurare până pe 20 iulie, ar fi trebuit să se deschidă luna trecută, în plină campanie pentru europarlamentare, cu un proiect în care un banner cu fostul rating de țară al României, BB+, pe atunci actual, se plimba prin diverse zone ale capitalei, însoțit de un mesaj sonor care explica nivelul scăzut al țării.

Planul artiștilor Cezar Lăzărescu & 1+1 a fost dat peste cap cu o săptămână înainte, de agenția de panotaj cu care semnaseră contractul, Motion Vision Communication (MVC). Aceștia le-au înapoiat banii și au refuzat să plimbe ratingul prin București, pentru că lucrarea „nu este artă contemporană, mesajul sonor este agresiv și antiguvernamental și scoate în evidență nivelul foarte jos la care este România", a spus Florin Bobu, reprezentantul asociației 1+1.

Cezar Lăzărescu & 1+1, BB+, proiect de artă în spațiul public, două bannere mobile 4200 x 2500 mm, înregistrare audio aproximativ un minut, 2014

Proiectul BB+ semnala niște probleme care au caracterizat toate guvernele ultimilor zece ani și se referea la calificativul primit de România din partea companiei americane de rating Standard & Poor's, care arăta că țara rămânea la nivel de junk, adică nu era recomandată pentru investiții. Dar pe 16 mai, România a trecut la BBB-, rating care o poziționa pe ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor. De aceea, MVC a revenit cu un mesaj în care spuneau „că ar fi posibil să se răzgândească, dacă modificăm mesajul vizual și audio în conformitate cu «realitatea»", a explicat Florin Bobu.

Dar lucrarea, expusă în 2010 și la Londra, nu putea fi modificată. „Este un act artistic, nu o știre care trebuie updatată. Un artist nu funcționează ca un jurnalist. Nu cred că textul meu era jignitor la adresa României, a statului sau a Guvernului. Situația ratingului de țară era una publică", a zis artistul Cezar Lăzărescu, cu un puternic sentiment de frustrare.

Răzvan Martin, reprezentant al programului Free Ex din cadrul Active Watch, mi-a explicat: „Probabil MVC se tem că vor pierde contracte de publicitate cu instituții publice sau că vor fi ținta unor controale și hărțuieli din partea instituțiilor abilitate. Iată că statul nici nu mai are nevoie de un aparat propriu de cenzură, îi fac treaba companiile, din servilism pur și din dorința de a nu se pune rău cu puterea. Deși sunt convins că nu le-a cerut nimeni din Guvern să cenzureze acel mesaj."

Expunerea lucrării în timpul campaniei pentru europarlamentare a fost o coincidență, pentru că Bienala are loc mereu în aceeași perioadă a anului. Dar tot în campanie electorală firmele de panotaj fac o mulțime de bani din publicitatea outdoor primită de la partide. „Aproximativ 70% din publicitatea electorală este outdoor", ne-a spus Viviana Anghel, vicepreședintele Pro Democrația, ONG care se ocupă cu monitorizarea alegerilor.

Cu toate astea, dacă te uiți pe cheltuielile partidelor pentru publicitate stradală în 2012, constați că ele sunt mici în comparație cu puzderia de bannere care împânzește străzile. Asta se întâmplă pentru că, „de obicei, partidele primesc prețuri de dumping față de cele de la agențiile de publicitate", a explicat vicepreședintele Pro Democrația. Cum discounturile sau barterele nu sunt reglementate, banii sunt foarte greu de monitorizat. Printre clienții MVC afișați pe site nu există partide politice, dar firmele private nu au obligația să-și facă publice contractele. În trecut, MVC a asigurat panotaj mobil pentru campaniile electorale, fie ele locale, parlamentare sau prezidențiale.

Am sunat și compania Motion Vision Communication, ca să aflăm părerea lor despre situație și cum definesc arta contemporană, dar reprezentantul Andreea Timofte ne-a spus: „Nu e nimic exploziv în asta. Pur și simplu unele business-uri câteodată nu funcționează", după care a invocat confidențialitatea discuțiilor pe care firma le-a avut cu artiștii, despre care îmi vorbise și reprezentantul Free Ex: „În capitalism, cenzura este bine mascată de clauzele confidențiale existente în contractele comerciale de prestări servicii sau de muncă."

Curatorul BB6, Gergő Horváth, nu a fost surprins de situație: „Oamenii nu realizează că, recunoașterea unei probleme este primul pas pentru a o rezolva. Oamenii sunt încă speriați de autoritate și se supun de frică, nu din respect."

Nu e prima dată când în România se cenzurează un act artistic. În 2012, Primaria Capitalei a cenzurat expoziția foto Revoluţii globale şi mişcări Occupy din cadrul festivalului One World, care urma sa aibă loc în Pasajul de la Universitate și care conținea fotografii de la mișcări de protest din opt țări. În același an, Biblioteca Națională a României i-a interzis regizoarei Ioana Păun să-și mai deruleze în instituție repetițiile la o piesă de teatru, din cauză că a postat pe facebook lucrarea Spray Bush a americancei Kirsten Stoltmann. Iar în 2008, Bucharest Biennale s-a deschis fără lucrarea semnată de Kaucyila Brooke, pur și simplu depanotată de conducerea Muzeului de Geologie, fără a informa organizatorii, din cauza temei care făcea referință la drepturile queer.

Lucrarea BB+ există în Bienală, expusă la Pavilion și poate fi vizionată până pe 24 iulie. 

Citește și alte materiale despre cenzură

Un exemplu de cenzură în presă la nivel național

Cenzură versus ipocrizie

Rupe gura cu cenzura

Curtea Europeană de Justiție zice nu supravegherii, Guvernul României o lărgește