Incursiune tripofonică în viața unui agent de booking metalist

Coro și trupa Sodom. Coro e cel căruia îi lucesc ochii.

Mihai „Coro” Caravețeanu e un adevărat veteran în scena muzicii underground. Are propria lui agenție de booking/label, Axa Valaha, prin care a adus în premieră în România mai mulți artiști consacrați din lumea metalului extrem. Acum se pregătește să aniverseze 15 ani de activitate cu unul dintre cele mai anticipate festivaluri de nișă. Cu un line-up ce include Hail of Bullets, Ahab, Aura Noir, Impaled Nazarene și o droaie de alte trupe, November To Dismember va fi motivul pentru care mai mulți metaliști prezenți la București în perioada 29-30 noiembrie, la Fusion Arena, vor avea a doua zi febră musculară din cauza headbanging-ului. Până în prezent, Coro a fost implicat în organizarea a peste cinci sute de concerte de gen. De aceea l-am rugat să ne povestească printr-un cvintet tripofonic cele mai interesante pățanii prin care a trecut cu artiștii care-și câștigă pâinea din glorificarea diavolului, nihilismului, războiului și mai tot ce merită exprimat prin grohăituri.

Sodom – Remember the Fallen (live Rock Legends 2011, Bucuresti)

„Când e vorba de legende metal din Europa, pentru mine n-au fost niciodată mai mult de trei, patru personaje, printre care Cronos de la Venom și Tom Angelripper de la Sodom. Destinul a făcut să-i întalnesc pe amândoi în mai puțin de-o săptămână, în 2011, când am făcut parte din echipa care a produs cele două ediții Rock Legends de la Arenele Romane. Angelripper e special, e ca un tată la 50 de ani care își bate capul cu copiii ajunși la adolescență.

Sodom la București a fost o aventură. A inclus prin mijloace oculte motanul lui Vlase de la Zob, care s-a pișat în vanul cu care trebuia să luăm nemții de la aeroport. Dar Tom a rezumat: „N-a murit nimeni de la niște pișat de pisică, să mergem!” Apoi a vrut un snack de la KFC, ca să nu ne complicăm inutil, iar acolo a luat doar o salată și n-a zis de ce. Pe drum spre Fabrica, unde era programată cina, a schimbat niște bani, să aibă, cică, deși nu le lipsea nimic. La restaurant a luat o pizza marguerita, nu pentru c-ar fi vegetarian, ci pentru că mănâncă doar carnea pe care o vânzează singur. Are un 4x4 cu care se plimbă prin păduri și pe dealuri ca să împuște mistreți și căprioare, că urși nu mai sunt în Germania, din păcate. Așa l-a prins poliția beat la volan de vreo două, trei ori, că nu poți s-aștepți vânatul cu orele, fără ceva de pileală. A scăpat, că era deja prea bătrân și făcuse armata pe vremea celor două Germanii, dar polițiștii i-au articulat o amendă cam cât un gaj mai modest de la Sodom.

Tom a fost două nopți la rând și în defunctul bar bucureștean H&H, de unde n-au plecat de acolo până-n zori, când s-au ridicat ultimii din bar și-au plecat la hotel pe picioarele lor. Când îi ducem la aeroport, Tom și-a dat seama că are ceva bani în moneda locală, așa că ne-a invitat pe loc, pe mine și pe colegul meu de la Ribcage, la McDonalds, și-a ales chiar el desert cu vișine… Tom este exemplul perfect despre cum să rămâi modest, prietenos și natural, chiar dacă lumea îți spune ca ești unul dintre bunicii thrash metalului mondial.

Dismember – In Death’s Sleep

Dacă e să aleg vreodată dintre toate trupele cu care am lucrat, m-aș opri la Dismember. Deși toată lumea vorbește despre ei ca despre o trupă mare, deși au surprins la începutul anilor ’90 cu albumul Like An Ever Flowing Stream, care stă în față și acum, au rămas și moral și practic, pe drumul greu al scenei underground. Dismember nu s-au vrut, crezut nimic, au pretins doar locul pe care îl merită, între marile trupe ale Suediei, iar copiii n-ar trebui să uite ca the Swedish sound nu s-a născut la Goteborg, în garajul lui In Flames; pur și simplu s-a întâmplat ca mai multe găști de puști să se apuce de cântat cel mai brutal metal la vremea aia, așa că și-au dat amplificatoarele și efectele în blană și uite așa îi avem pe Dismember, Entombed sau Grave…

Destroyer 666 – A Sermon to the Dead

Cu Destroyer 666 am printre cele mai interesante amintiri, un amestec de metal old school și un anumit absurd. De la felul în care ne-am cunoscut (ei în turneu cu Watain în 2010), la felul în care KK Warslut a dispărut în câteva secunde cu 50 de doze de Skol în autocar. Că doar e bine să pui deoparte provizii. Chitaristul Shrapnel a fost lăsat amanet la McDonalds-ul de la Piața Buzești, în timp ce pe ceilalți îi lătrau toți câinii cartierului, de la sângele de porc sau de vită pe care îl folosiseră în timpul show-ului partenerii lor de turneu, Watain.

Destroyer 666 este singura trupă din întreaga mea carieră pentru care a trebuit să fac bookingul de două ori pentru același turneu. Iar după ce am pus totul la punct a doua oară, trupa a anulat, că session bass player-ul era un iranian refugiat politic în Marea Britanie, cu un statut complet incert. Am ales piesa asta pentru că e cel mai bun rip off de Bathory pe care l-a reușit Destroyer 666 vreodată.

Mediocracy – Standard Procedure

Piesa asta e despre ce mi s-a întâmplat mie, celor din Mediocracy și suedezilor de la The Arson Project, când călătoream în Grecia, după ce trupele concertaseră la Salonic și la Atena. Poliția greacă ne-a reținut. Aveau pistoale, pușcoace, cătușe și tot ce trebuie ca să pui unui film ratingul de 15+. Am fost conduși la cea mai apropiată secție, fiecare în altă mașină, interogați dacă nu cumva avem și pașapoarte elene și eliberați. Ni s-a explicat că a fost o procedură standard. Mi-au fost dragi acei Mediocracy din 2010, cu care am străbătut în goană România, Bulgaria, Macedonia și Grecia și pe care i-am trimis fără mine în Turcia, de le-a explodat o roată pe autostradă și și-au făcut prieteni buni la Istanbul și Ankara. A fost frumos cu ei în turneu, dar a fost prea puțin!

Venom – Black Metal

Cine n-a ascultat Venom în general și piesa Black Metal în special, dar pretinde că știe cu metalele, mai ales cu cele grele, de fapt habar n-are. Venom este cea mai evil trupă din univers, iar solistul Cronos cel mai capricios artist de pe planetă. Așa că, înainte să sosească la București, am întrebat managementul într-un email de ce e Cronos așa asshole și cum evităm orice fel de probleme? Mi-a raspuns chiar el, chiar dacă a semnat cu pseudonim. Mi-a explicat că așa e el încă din anii ’80, dar că apreciază efortul de a aduce trupa în premieră în România și că totul va fi normal.

A început anormal. Cronos a zburat din New Castle via Amsterdam, așa că avionul a întârziat trei ore, cât să mă panichez, mai ales că solistul de la Sodom, Onkel Tom îmi spusese cu cinci zile înainte că nu s-ar mira ca Cronos să anuleze show-ul în ultimul moment. Au ajuns pe la două, au halit la Mac, iar Costin Chioreanu de la Twilight 13Media a simțit nevoia să cumpere imediat un bax de bere pentru idolii copilăriei lui…

Long story short, după concert Cronos a dispărut în hotel cu o pizza și-o cola, iar managerul lui de turneu m-a felicitat și-a zis să mergem să bem ceva, că jobul s-a terminat. Am petrecut așa bine, că a doua zi de dimineață, englezul a plecat îmbrăcat cu geaca mea, pe care mi-a lăsat-o la recepția hotelului. Când să-mi iau la revedere, mi s-a întâmplat ceva fantastic: Cronos m-a îmbrățișat și mi-a mulțumit personal pentru întregul eveniment. Apoi mi-a spus: „Dacă ai reușit să ai grijă de un concert Venom, poți să faci orice concert, cu oricine, nici nu mai contează despre ce trupă e vorba…”

Anterior: Copilul din Gabi Maga avea un fetish pentru femeile cu sârme-n dinți