Într-o cameră de hotel cu bunicul pornografiei gay

Peter de Rome; Londra, 2012

Între anii 1960 și 1970, Peter de Rome a făcut peste 100 de filme, din pură distracție. Filme cu bărbați – printre care și el – care se masturbau, făceau dragoste, o sugeau și-o trăgeau și, în general, se distrau beton. Lumea a început să dea atenție filmelor lui Peter în 1973, când producția lui Hot Pants a avut succes la festivaul Wet Dream din Amsterdam și de atunci filmele lui au fost apreciate pentru frumusețea lor cinematografică de către cei capabili să aprecieze compoziția artistică a unor scene porno chiar și atunci când fac laba.

Toate acestea i-au câștigat lui Peter porecla de „Bunicul Pornografiei Gay”. Lui Peter, ]n vârstă de 87 de ani, asta i se pare „chiar drăguț”, iar prietenul său Ethan Reid a făcut de curând un film despre viața și munca lui Peter, pentru a sărbători locul de cinste în care l-a plasat comunitatea filmelor porno de artă. Filmul se cheamă Fragmente: Filmele incomplete ale lui Peter de Rome.

Trailerul la Fragmente.

Am fost să-l văd pe Peter ca să-l întreb despre film și despre multe alte lucruri fascinante. Ne-am întâlnit într-o cameră de hotel din Covent Garden. Am observat că broasca ușii era spartă. Peter mi-a spus că a băut prea mult vin azi noapte și reușise cumva s-o spargă. Era un om incredibil de drăguț. Iată o listă a lucrurilor pe care le-am discutat care n-au fost destul de interesante cât să intre în interviu:

- A apărut în Breakfast at Tiffany’s pentru că pe vremea aia lucra ca vânzător acolo.

- A filmat ultima apariție pe ecran a Gretei Garbo (într-un film porno gay).

- S-a distrat o grămadă pe Fire Island în anii 1960.

- Printre cei mai mari fani ai săi se numără William S Burroughs și Sir John Gielgud (pentru cel din urmă Peter a scris un scenariu de film porno numit Trouser Bar).

VICE: …și atunci ai împins mașina tipului împreună cu Greta Garbo? Incredibil. S-o luăm cu începutul deci. Cum ai intrat în industria filmului?

Peter: Am cumpărat o cameră când am fost în sud să lucrez în domeniul drepturilor civile în 1963. M-am gândit că o voi folosi în sensul acesta, dar am folosit-o, de fapt, pentru cercetări private. Înregistram tipii care mi se păreau interesanți, până am ajuns să experimentez cu nuditatea. Erau filme de artă.

Asta în timp ce lucrai la mișcarea pentru drepturile civile?

Am intrat la teatrul Free Southern. Făceam turnee pentru albii din sud. Am făcut și Waiting for Godot pentru albi.

Negri cu machiaj alb pe față?

Ar fi fost derutant să vezi oameni albi și negri la un loc într-o piesă atât de ciudată și amuzantă. Așa că au spus: „Fără negri, o albim cu totul.”

Filmele tale sunt considerate pe jumătate material de labă, pe jumătate artă. Ce te-a motivat la început, ce te-a îndemnat să creezi?

M-am gândit: Ce poate face o persoană și interesul comercial nu poate? Am vrut cumva să fac film cu oameni goi. Așa că am tras câteva cadre cu mine gol, masturbându-mă sau făcând orice, și am pus-o chiar în mijlocul unui alt film. L-am trimis la Kodak și din fericire le-am primit înapoi.

Ai pierdut multe filme la Kodak?

Câteva. Au hotărât să nu lanseze un film deoarece conținea materiale pe care n-aveau voie să le trimită peste graniță.

Era multă pornografie pe vremea aceea?

Nu, deloc.

Deci nu exista un punct de referință?

Nu, nu văzusem pornografie cu bărbați și nici hetero. Cred că Deep Throat a spart gheața, deși mi s-a părut un mare căcat.

Scenă din filmul lui Peter Double Exposure.

Filmele tale nu-mi par exhibiționiste, ci mai degrabă profund personale. Și totuși le puneai prietenilor tăi la petreceri. De ce?

A, la mișto. De obicei mă întrebau dacă pot vedea forografiile mele. Uneori erau doi-trei oameni, alteori 20-30, în funcție de context.

Peter păstrează toate aparițiile lui în presă ordonate într-un dosar.

Un film care mi-a rămas în cap a fost Underground, cu hipiotul și omul de afaceri care și-o trag în metrou. Ce te-a inspirat să faci filmul ăsta?

E ceva ce mi s-a întâmplat de multe ori, și mie, și altor mulți oameni. Când era aglomerat se întâmplau tot felul de lucruri. Am avut atâtea întâlniri amoroase la metrou. Nu se întâmpla mare lucru, doar ne pipăiam sau uneori agățam un tip și-l luam acasă, dar nu prea des. Ideea era să vezi cât de departe poți merge.

Și a cui era fantezia? A hipiotului sau a businessmanului?

Cred că a amândurora.

Și hipiotul e partenerul dominant?

Da, clar.

E destul de nebunesc să-i vezi pe ceilalți din tren întorcându-se cu spatele sau ignorându-te cât timp filmezi scena de deschidere a unui film pornografic. Cum a fost să filmezi scena aceea?

Când hipiotul urcă în tren, e zi – oamenii erau grăbiți dis-de-dimineață, și aveam doi tipi cu camere. New Yorkerii blazați nu erau interesați deloc de ce se întâmplă. Unul sau doi tipi ridicau privirea, dar nu prea le păsa. Scenele de sex le-am filmat noaptea și foarte devreme dimineața.

A mai fost cineva în metrou cât timp cei doi și-o trăgeau?

L-ai văzut pe bărbatul ăla?

Tipul din colț? M-am gândit că e figurant.

Nu, era în vagon și a dormit tot drumul. Mi-a plăcut la nebunie să-l integrăm în film. Chiar la final, când tipul iese din vagon împleticindu-se și ridică ziarul, ne spune: „Chiar n-aveți pic de bun simț?” Mi s-a părut super haios.

Cât v-a luat să filmați?

Doar o noapte, ședința de dimineață când erau prezenți o grămadă de oameni și ședința de noapte cu sex. Cât timp stăteam pe peron așteptând următorul metrou, au venit la noi niște paznici care ne-au zis: „V-am tot văzut pe-aici. Ce faceți?” Le-am spus: “Ne-am rătăcit dracului în căcatul ăsta de metrou.”

Cine erau actorii din Underground?

Cei doi băieți erau din Boston. I-am spus producătorului meu din Jackson Park: „N-ar fi mișto să facem o poveste cu ei în metrou?” Și mi-a spus: „Sunt de acord, dar cine o să vrea să facă asta?” Cei doi tipi ascultau conversația și au spus: „Ce idee minunată, hai s-o facem.”

Băgai de obicei în filme oameni din cercurile tale sociale?

Uneori. Mulți dintre ei erau băieți pe care îi agățam. E un film intitulat Movers in the Rear – nu cred că l-ai văzut – despre un tip care caută un birou de închiriat și se plimbă în jurul clădirilor și îi vede pe băieții care fac livrări. Se uită în stânga și-n dreapta după băieții ăștia drăguți. Găsește un birou și începe să sune la compania de livrări, iar băieții vin unul după altul. Și-o trage întâi cu unul, apoi cu altul, după care se formează o coadă la ușa de la intrare în birou, toți așteptând să intre la el.

Teaser din Fragmente.

Hahaha. Toate filmele tale par a avea o tematică, o aromă vizuală sau un motiv aparte. M-am întrebat când am văzut filmul Violation, cum ai reușit să folosești semnul de parcare cu tipul din film care se apleca peste el?

Era prostituat pe bulevard, aproape de unde locuiam. Se numea strada prostituatelor, așa că treceam pe-acolo zilnic și l-am văzut. Mi s-a părut super drăguț și l-am întrebat dacă ar vrea să apară într-un film. Mi-a spus „da”.

E un film destul de scurt, n-ai timp să te plictisești.

Am fost foarte încântat că l-am primit înapoi de la Kodak. A fost unul dintre primele filme, așa că mi-a dat un impuls să fac filme mai lungi, de 10 sau 12 minute. Majoritatea filmelor mele au lungimea asta. Mi se pare o lungime foarte ok pentru un film porno.

Cred că ai spus în Fragmente că e lungimea ideală pentru a face o labă. Te-ai gândit vreodată să bagi dialog în filmele tale, în loc de coloană sonoră?

Mi-ar fi plăcut la nebunie să fac asta, dar n-am putut. Un alt lucru care îmi plăcea la nebunie era să găsesc muzica potrivită pentru film. Am o colecție impresionantă de LP-uri. Când făceam proiecția filmelor, luam cu mine și casetofonul.

Te uiți vreodată la filmele tale din trecut?

Nu.

Cum a fost să le revezi în timp ce lucrai la Fragments?

A fost interesant, dar mă îngrijorez mereu de calitatea chestiilor tehnice, lumina, astea.

Cum a fost să retrăiești acea perioadă? Se vede din filme că te simțeai bine.

Era haos, nebunie, în vremurile acelea. Era un loc în New York care se chema the Trucks, pe malul de vest al râului Hudson și oamenii mergeau acolo noaptea, se urcau în camioanele astea goale și și-o trăgeau în draci. Era fantastic. Îmi amintesc că mergeam acolo să mă uit, nu prea eram interesat să particip neapărat. Am văzut un tip negru la o școală cum trăgea jaluzelele seara și mi s-a părut drăguț. Era foarte sexy, l-am întrebat când termina programul, am venit să-l iau și l-am dus la mine. Am rămas prieteni până în ziua de azi. E căsătorit și e bunic acum, dar ne-am distrat de minune împreună.

De ce te-ai oprit din făcut filme?

SIDA. În 1980, totul s-a oprit și s-a închis.

Cred că prin filmele tale putem arunca o privire nostalgică spre perioada dinainte de SIDA, părea destul de inocentă.

Da, atât de inocentă. Și totul s-a schimbat. Treptat, nu deodată. La început, oamenii au început să ia ciuperci. Mie nu-mi plăcea să fiu penetrat în timpul sexului, îmi plăcea să fiu mereu cel activ și-mi plăcea ca partenerul să-mi facă felație. Dar asta e considerat ceva simplu, elementar, toți vor să depășească nivelul ăsta. Apoi au început să numească boala Cancerul Gay și toți se întrebau: „Ce-i cu ăsta?” Dar nu ne-am dat seama că eram în pragul unei revoluții și toată lumea a început să moară pe capete și era groaznic, ne întrebam „Ce dracu se-ntâmplă?” Nu mi-a mai plăcut deloc, nu mai era distractiv.

Te simți întovărășit cu generațiile de gay care s-au născut de atunci?

Da, au fost vremuri groaznice. Am pierdut cel puțin 25 de prieteni din cauza asta. Decimare în masă. Dar a trecut mult de atunci, cel puțin 30 de ani. Aud că mulți fac sex neprotejat în ziua de azi, dar e o nebunie.

În Fragments se menționează că filmele tale au fost un reper cultural foarte important pentru mișcarea drepturilor homosexualilor.

N-aș fi crezut asta, mă îndoiesc că au putut s-o ajute în vreun fel.

Peter în fața cinematografului la care rulau pe vremuri filmele sale.

Fotograful Leee Black Childers, spune în Fragmente că „era o perioadă minunată să fii gay, pentru că era ilegal să te plimbi pe străzi și asta era un factor grozav de creștere a adrenalinei.” Ești de acord cu declarația lui?

Nu sunt de acord cu ea în niciun fel. S-au schimbat considerabil lucrurile pe scena gay astăzi. Nu se mai simt rușinați sau vinovați. Dar eu unul nu m-am prea implicat în asta. Nu m-am dus niciodată la o demonstrație a homosexualilor. Recunosc că m-am uitat la parade gay și îmi plac, dar nu am participat niciodată.

Te consumă faptul că homosexualii sunt persecutați?

Da, Wolfenden Report mi-au luat interviu înainte să urc pe scenă, iar jurnalistul era foarte drogat. Cred, și simțeam și atunci, că ar trebui să fim acceptați. Atunci a fost singura dată când m-am implicat în această mișcare.

Te-ai simțit vreodată persecutat?

Nu, niciodată, niciodată.

Mă bucur să aud asta. Totuși, având în vedere cum e privită situația asta de armată chiar și în ziua de azi, mă mir că nu ai avut probleme cât timp ai făcut parte din RAF în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Nu, eram foarte ocupat. Eram și singur, nu aveam timp să mă gândesc decât la mine, nu la cei pe care îi lăasam în urmă. Priveam serviciul ca pe o oportunitate de distracție. M-am gândit: „Ce dracu’, am de gând să mă simt bine!” Și așa am și făcut. Am mers în Normandia și Bruxelles și Paris, unde am agățat americani spre sfârșitul războiului, și m-am simțit foarte bine cu ei. Am avut o idilă minunată cu unul dintre ei. După ce s-a terminat războiul, am mers la unitatea lor și am plecat spre nordul Germaniei unde am avut tot felul de aventuri de-o noapte. Era frumos.

Nu știu cum să spun asta fără să sune sicofant, dar pari un tip foarte, foarte relaxat. Și filmele tale – în special cele mai obișnuite, ca Green Thoughts sau Daydreams of a Crosstown Bus – te calmează când le privești, deși sunt totuși palpitante în același timp.

Cred că sunt foarte, foarte personale și mă bucur că sunt așa pentru că asta le face unice. Sunt parțial spontane și accidentale, pentru că fac parte din mine. Nu cred că am fost foarte înnebunit după sex. Nu prea filozofam în jurul lui. Filmul care m-a influențat mai mult ca orice a fost Un Chant d’Amour. A fost făcut în 1950 și e despre deținuți și fanteziile lor și vezi un deținut în celula lui și toate stările prin care trece și gândurile lui. E un porno gay excepțional. Nu există scene de sex deloc. Filmul acela cred că m-a influențat mai mult decât orice altceva. Și Cousteau, îmi plăcea felul în care filma – sunt un mare admirator al muncii sale. A, salutare!

[Doi angajați ai hotelului au venit să repare broasca la ușă].

Urmăriți-l pe Joshua pe Twitter: @joshuahaddow

Traducere: Oana Maria Zaharia