Jocurile politice se fac online, dar fără Ponta

Pe vremea lui Ceauşescu românii îşi vărsau frustrările faţă de cei de la putere prin bancuri care se răspândeau mai repede ca SIDA într-o ţară africană, deşi erau spuse mereu în şoaptă. Erau atât de multe şi de creative încât Elena Ceauşescu ajunsese să ceară de la securişti o informare săptămânală cu noile poante care circulau pe seama ei şi a lui Nea Nicu, ca să evalueze starea pulimii.

Zilele astea frustrările sociale ale românilor se varsă prin miştouri proaste făcute la bere, proteste pe jumătate plătite de politicieni şi prin comentarii vehemente făcute pe internet unde şi cea mai laşă mironosiţă are coaie de oţel. Din fericire, aspectul creativ nu a dispărut cu totul din creierii încinşi ai românilor. Câţiva zmei ai programării în Flash au creat nişte joculeţe prin care au parodiat penibilul din societatea românească şi v-au dat şi vouă, cei care-o frecaţi aiurea pe net de la muncă, ocazia de a vă vărsa năduful.

O să vă prezint cele mai tari dintre joculeţele astea şi o să le judec după grafică, gameplay şi creativitate.

În acest joc intri în rolul prezentatorului Antena3 care a umblat îmbrăcat doar cu nişte pene în Piaţa Victoriei. Te plimbi cu un zâmbet tâmp prin nişte cartiere bucureştene pline de referinţe urbane tari (Erps, stilul Oprişan, Pedobear, City Shaorma şi carpete cu Răpirea din serai) şi cari şuturi şi pumni unor maidanezi monstruoşi şi unor cocalari și manelari care-ţi aruncă shaorme în moacă până te tumefiază.

Mi se pare că Badea îşi are locul între figurile publice din articolul ăsta, pentru că nu degeaba s-a deranjat Traian Băsescu la ultima campanie electorală să facă un clip în care-l parodiază. De multe ori a spus că principalii lui contracandidaţi sunt cei de la Antena3, nu cei de la USL. Asta îl face pe Mircea Badea focarul urii a multor oameni pro-Băsescu şi deci bun de parodiat.

Grafica e foarte bună pentru un joc flash, mai ales imaginile de fundal sunt absolut bestiale. Ca gameplay, comenzile răspund un pic cam greu, mai ales lovitura de pumn. De-asta eu tot timpul am cărat duşmanilor lui Badea doar picioare. Creativitatea celor care au făcut jocul rupe barometrul. Chiar şi povestea de început e genială. În timp ce Badea îşi făcea alergarea de seară dă peste o aurolacă care îi spune că maidanezii i-au furat fetiţa, aşa că el pleacă s-o salveze din ghearele demonilor patrupezi.

Bătaie la Cotroceni e probabil cel mai echidistant joc de parodiere a persoanelor publice. Include aproape toţi candidaţii de la ultimele alegeri prezidenţiale, fiecare îmbrăcat în stereotipul cu care a fost mereu caracterizat de adversarii politici şi de mass-media. În rest joculeţul e un fel de Worms mai sărăcăcios în care policienii se împuşcă cu verze şi alte dubioşenii până cedează în faţa contracandidaţilor. Mircea Badea apare şi el ca inamic în jocul ăsta, dar nu puteţi să jucaţi cu el, că lui nu-i place să fie controlat.

Şi ăsta arată foarte bine. De fapt personajele arată mult mai ok decât în jocul cu Badea în care feţele erau doar fotografii editate ciudat. Totuşi imaginea de fundal cu intrarea în curtea Palatului Cotroceni devine repede monotonă. Gameplayul e fix ca în Worms – ocheşti şi tragi de pe loc cu diverse proiectile, de la legume la maculatură sovietică. Barierele de protecţie şi vântul sunt factori esenţiali ai jocului care-l fac să pară mai serios. Au fost destul de creativi cei care l-au făcut, mai ales în designul pesonajelor, deşi ochii umflaţi de somn ai lui Crin Antonescu arată mai mult acoperiţi cu prea mult fond de ten.

În principiu nu poţi avea mari aşteptări de la ceva numit Dezbrac-o pe Udrea. E genul de joc de la care scoţi vreo două râsete şi dai o labă tristă, dacă eşti genul de om care o freacă la personaje animate care seamănă cu femei mondene din politică. În principiu doar ocheşti cu tunul de pe un vas care e zguduit de valuri şi, de fiecare dată când nimereşti alt vas, mateloata Udrea se mai despoaie un pic. Dacă ratezi se îmbracă la loc şi-ţi spune să nu te mai holbezi la ea ca un lăbar infect ce eşti şi să ocheşti spre vasele duşmanilor politici mai bine.

Grafica cam lasă de dorit şi expresivitatea Elenei nu ar excita nici măcar un puşti de 12 ani. Gameplayul pare simplu, dar devine enervant de dificil rapid. Ecranul ţi se mişcă mult mai repede decât s-ar mişca de la valuri şi ratezi mereu. Jocul e cât de cât creativ, deşi pentru unul în care Udrea ar trebui să se dezbrace, ea mai mult îşi schimbă poziţia.

Iadul prezidenţial are o descriere simplă şi expresivă: „Dacă nu ajung preşedinte, cinci ani voi rămâne în Iad! Loveşte să mă trimiţi cât mai departe. Deviza mea, a lui Crin Antonescu – Fiecare şut în fund e un pas înainte!" De fapt, tu doar îl împungi pe Crin cu furca şi el zboară prin câmpiile infernului. De-a lungul zborului e răstignit, se loveşte singur cu nuiaua peste fund ca să-și ia avânt şi, în cele din urmă pică cu fundul în sus.

Grafica e oribilă. Jocul pare un fel de şablon peste care cineva a pus doar o poză tăiată prost cu Photoshop. Nici ca gameplay nu e genul de joc care te-ar ţine interesat mai mult de 20 de secunde. Nu pot să zic că a fost prea creativ creatorul jocului. Singurul punct în plus la capitolul ăsta e descrierea mult mai amuzantă ca jocul în sine - un mişto destul de bun pe seama declaraţiilor preşedintelui interimar.

Apa trece, pietrele rămân e cel mai cunoscut dintre joculeţele cu mesaj social de pe net. A devenit faimos prin toată presa şi a apărut şi la ştiri în perioada protestelor de iarna trecută. Jocul e un banc sec adresat jandarmilor şi celor care le dau ordine. Pur şi simplu dai click pe personajul principal care aruncă cu pietre în jandarmii ce vin spre mulţimea de protestatari. Ăsta e tot jocul. La un moment dat oboseşti şi pierzi, pentru că jandarmii sunt mereu mai puternici. De fapt tot scopul joculeţului e să ajungi cu resemnare la concluzia tristă că, fie la propriu, fie la figurat, ecranul de mai jos spune adevărul.

Grafica e sinistră. Eu desenam mult mai ok în Paint prin clasa a doua. Plus că nu înţeleg de ce protestarii arată ca nişte ninja multicolori. Gameplayul e monoton şi stupid, mai ales că nu ai instrucţiuni şi-ţi ia ceva până să-ţi dai seama că tu trebuie să dai click pe protestarul roşu ca să arunci cu pietre. Ideea de bază e creativă, dar execuţia ar fi putut fi mult mai ok, mai ales că protestele violente sunt un subiect foarte ofertant pentru satirelele făcute în Flash. În plus, nu-mi place ideea unui joc în care n-ai cum să câştigi.

Singura concluzie şi tristeţe pe care o am e că nu am găsit un singur joc cu Ponta. După toată caterinca care se face de el şi din cauza faptului că nu mai poți deschide ziarul, tv-ul sau netul fără să-i vezi faţa mi se pare incredibil că nu s-a găsit cineva care să-i dedice un joc, chiar şi unul mai prost făcut, precum ăla cu Antonescu. Aştept experţii în Flash să bage mare înainte de referendum, că-mi place mult să scriu recenzii la jocuri la muncă, în loc să fac ceva mai serios cu timpul meu.