FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Masturbare sau sex: A venit momentul să alegi

Toate persoanele care au renunțat la pornografie au observat că li s-a îmbunătățit viața sexuală.

Nu demult, tinerii labagii ai lumii se puteau masturba fericiți până la epuizare fără vreo grijă. Dar între timp s-a descoperit că dacă te uiți la tone de videoclipuri depravate de diverse genuri, îți va fi tot mai greu să te exciți când faci sex cu o ființă umană adevărată, vie și dezbrăcată. De exemplu, dacă te excită să vezi cum cineva își bagă degetul mare de la picior în curul altcuiva, s-ar putea să ți se pară plictisitor să-ți iei limba-n gură cu cineva.

Publicitate

Una dintre persoanele preocupate de această problemă e Gary Wilson. Site-ul lui, yourbrainonporn.com, face eforturi să înțeleagă ce face pornografia creierului utilizatorilor ei. Acum și-a dezvăluit toate descoperirile într-o carte: Creierul uman conectat la pornografie: Pornografia pe internet și știința dependenței.

L-am sunat pe Gary să discutăm despre cartea lui și despre dependența de porno cu care se confruntă milioane de tineri onaniști din lumea întreagă.

VICE: Deci principala premisă a cărții tale e că poți să faci fie laba, fie sex, dar nu le poți avea pe amândouă. Așa e?
Gary Wilson:Bineînțeles că e posibil să le faci pe amândouă. Dar pentru unii e foarte dificil să le combine. Din cauza pornografiei de internet, unii bărbați au nu numai disfuncții erectile, ci și alte simptome sexuale precum inabilitatea de a avea orgasm, ejaculare întârziată, libido scăzut cu parteneri reali, pierderea atracției față de parteneri reali și, de multe ori, gusturile lor sexuale devin dubioase și deranjante pentru ei.

Te poți uita la pornografie la modul sănătos, fără să-ți distrugi viața sexuală? Există un nivel de siguranță?
Pornografia ne afectează întotdeauna. E greu de zis cât de mult va afecta pe fiecare în parte. Am văzut tipi afectați la modul grav, foarte dependenți de pornografie. Au nevoie de mai mult de un an de pauză ca să poată avea erecție cu o parteneră adevărată. Pe de altă parte, există tipi care au iubită și care se uită la filme porno de vreo două ori pe săptămână. Dar uite care-i faza. Nu știi cât de mult te afectează până nu înlături variabilele. Dacă tipii ăștia își propun să nu se mai uite la filme porno, ca să vadă cum e, o să descopere imediat avantajele. Iar principalul avantaj e că sexul real va deveni mult mai palpitant. Soția sau iubita lor va arăta mai bine. N-ar fi crezut că pornografia îi afectează, dar după ce se lasă, toți descoperă că, de fapt, le afecta viața sexuală. Pornografia are o gamă largă de efecte.

Publicitate

Pornografia există de generații întregi sub diverse forme. De ce oamenii sunt afectați de ea acum mai mult decât oricând? Pentru că au viteză tot mai mare la internet?
Fenomenul a crescut mult în ultimii ani. În primul rând, da, răspândirea internetului a cauzat această creștere. În al doilea rând, adolescenții au acum acces la videoclipuri hardcore oricând doresc. Dar întrebarea pe care trebuie să ne-o punem e: de ce e internetul atât de atrăgător? Gândiți-vă la Facebook. Există studii care au dovedit că Facebook cauzează dependență. Poate cauza schimbări în creier asemănătoare cu cele care apar în creierul dependenților de droguri. Există 70 de studii despre creier și internet care dovedesc acest lucru. Internetul crește nivelele de excitație și de dopamină. Dopamina controlează un circuit al recompensei, iar internetul e unic în acest sens. Clickurile pe imagini noi, cuvinte noi, trimiterea de mesaje, primirea de mesaje, toate devin niște mici momente palpitante care cresc nivelele de dopamină din circuitul recompensei. La fel fac și surpriza, șocul și anxietatea. Dacă combini toate astea cu stimularea sexuală și i le oferi unui adolescent, acesta devine dependent rapid de acest gen de excitație și de nivelul crescut de dopamină. Poți să-ți antrenezi creierul să aibă nevoie de acest nivel de stimulare ca să se excite sexual. Când te uiți la aceste videoclipuri cu persoane reale care fac sex așa-zis real, imaginația ta devine disfuncțională. Nu-ți mai poți imagina cum e așa ceva. Devii un voyeur care se uită la acțiune în loc să-ți folosești singur imaginația, așa cum faci când te uiți la o fotografie.

Publicitate

În carte discuți despre o ruptură între generațiile tinere și cele mai în vârstă. Spui că tinerii sunt expuși la filme porno mai mult decât cei care au crescut cu reviste pornografice. E o regulă sau există mai multe excepții?
Dacă te uiți la rezultatele studiilor, înțelegi. Persoanele între 14 și 25 de ani folosesc pornografie mult mai mult decât adulții, iar utilizarea scade odată cu creșterea vârstei. Un sondaj britanic recent a arătat că marea majoritate a oamenilor sunt de părere că pornografia are efecte negative, așa că perspectiva lor se bazează pe propria experiență. Cum ar fi, un băiat de 18 ani crește și își dă seama în timp ce efect au avut filmele porno asupra lui.

Ce le răspunzi sexologilor care nu sunt de acord că pornografia poate cauza disfuncții erectile?
Se înșală. Experții în urologie au scris articole despre asta. Pe lângă asta, avem două studii ale creierului de la Universitatea din Cambridge și de la Institutul Max Planck. Cel de la Cambridge a descoperit aceleași schimbări în creier care apar la dependenții de droguri și 60 de procente dintre acei subiecți sufereau de disfuncție erectilă și de scăderea libidoului. Studiul german a corelat orele de pornografie pe săptămână și numărul anilor de utilizare a pornografiei cu structura circuitului de recompense. A descoperit o corelație care sugera că cei care consum pornografie au mai puțină materie cenușie. În plus, cei care consumau pornografie de ani de zile își desensibilizaseră circuitul recompenselor. Deci concluzia studiului a fost că utilizarea pornografiei scade și cantitatea materiei cenușii, și libidoul. Și nu vorbim de dependenți. Mulți sexologi susțin că dependența de pornografie e cauzată de un libido crescut, cu care te naști. Dar aceste studii dovedesc contrariul: consumatorii înrăiți de pornografie au un libido scăzut și suferă de disfuncții erectile.

Publicitate

Discursul lui Gary la TED

Vorbești despre nevoia de educație în cartea ta. Crezi că educația chiar îi poate opri pe oameni să se uite la filme porno?
Să-i oprească? Nu. Dar e interesant că mulți dintre tipii care au apărut pe forumurile noastre nu aveau idee că pornografia le poate cauza atâtea probleme, cum ar fi disfuncția erectilă de care suferă mulți dintre ei. Generația tânără nu-și poate închipui masturbarea fără filme porno. Au citit articole care spun că masturbarea e sănătoasă și atunci își închipuie că și filmele porno sunt sănătoase. Dacă ar fi informați, n-ar mai face această conexiune. Sexologii nu iau în considerare conexiunea dintre pornografie și creierul adolescentin, care trece printr-un proces de reconfigurare pentru a se reproduce. Un creier maleabil de adolescent are un flux mult mai mare de dopamină și caută senzații tari și noutate, deci e afectat și mai puternic de pornografie.

Ai discutat despre ideea de restart prin pauză de la pornografie. Cât de eficientă e metoda? Chiar poate fi vindecată dependența de filme porno?
Restartul se referă la înlăturarea tuturor stimulilor sexuali. Pentru asta există diverse motivații, cum ar fi disfuncția erectilă, desensibilizarea, pierderea libidoului. Unii tipi o fac din alte motive. Observă că prietenii lor de pe forumuri care renunță sunt mai motivați, le crește concentrarea și încrederea în ei. Deci tipii ăștia au un alt barometru după care își dau restart. Tipii cu vârste între 40 și 50 de ani care suferă de disfuncții sexuale și care au crescut cu reviste porno au probleme cu disfuncția erectilă după ce au trecut la site-uri porno. Tinerii au nevoie de mult mai mult timp pentru restart față de tipii în vârstă. Bărbații în vârstă se pot vindeca după o pauză de opt până la 12 săptămâni. Unii tineri cu vârste între 20 și 24 de ani au nevoie și de doi ani ca să se recupereze complet. Sunt în floarea vârstei și au testosteronul la nivele maxime, așa că durează mult mai mult recuperarea. Are legătură cu consumul de pornografie în adolescență, când creierul e incredibil de maleabil.

Publicitate

Problemele pe care le dezvoltă bărbații din cauza pornografiei se transferă și la femei?
Bărbații consumă pornografie mult mai des. Femeile care consumă pornografie au spus pe forumuri că nu le mai excită partenerii lor. Au nevoie de pornografie ca să aibă orgasm, nu se mai lubrifiază și sunt dependente. Deci și femeile au probleme similare. Diferența e că bărbații au un barometru pentru aceste probleme: penisul. Femeile nu-l au. Așa că multe femei nici nu-și dau seama că au o problemă.

În ce stadiu crezi că ne aflăm în ce privește educația despre efectele pornografiei asupra creierului?
Există două tabere și un nivel destul de crescut de animozitate în domeniul studiului efectelor pornografiei asupra creierului uman. Ce am învățat e că dependența, mulțumită eforturilor neurologilor, e cea mai studiată problemă mentală. A fost studiată pe animale în ultimii 30 de ani pentru a observa schimbările din creier care se petrec la nivel molecular și genetic. Și a fost comparată cu tipurile de dependență care apar la oameni. Deci există enorm de multe dovezi. Pe de altă parte, există grupurile de sexologie care nu studiază mecanismele creierului și care sunt, practic, niște sociologi care analizează chestionare. Nu vor ca dependența de pornografie să fie recunoscută oficial pentru că se tem că dacă tragem concluzia că pornografia are efecte negative, atunci și sexul va fi considerat negativ. Și nu vor ca sexualitatea să fie asociată cu rușinea. E ok din punct de vedere conceptual până la un anumit nivel, dar nu-și dau seama că pornografia e nocivă pentru viața sexuală și funcționează doar pe ecran.

Ce părere ai despre existența site-urilor pornografice care conțin doar filme porno „sănătoase" și filtrează filmele porno „nocive"?
E un curent care chiar mă deranjează, pentru că îi învață pe oameni că există pornografie bună și pornografie rea, ceea ce nu e adevărat. Ideea e promovată de site-uri precum makelovenotporn.com, ceea ce e ok, doar că trebuie să plătești ca să vezi filmele, iar tinerii n-au bani să plătească pentru filme porno. Dar problema e că un puștan de 15 ani poate zice: „Am înțeles că site-ul ăsta are filme porno bune, așa că rămân la el." E ridicol. E ca și cum ai duce un puștan de 15 ani la magazin și i-ai spune: „Cumpără orice mâncare vrei, dar să fie sănătoasă." Îți dai seama că n-o să cumpere broccoli. Ci o să dea click pe cele mai scârboase și dubioase chestii pentru că asta fac adolescenții. Deci nu funcționează. Și care e pornografia nocivă? Sado-maso, dominarea femeii, sex anal? Putem dezbate pe tema asta la nesfârșit. Nu vom ajunge la o concluzie și nici nu ajută la rezolvarea problemei de bază, care e faptul că tinerii de ambe sexe își antrenează excitația sexuală prin internet, clickuri și noutate. Sistemul de livrare al internetului e cel care face diferența în 2014.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre pornografie:
Cum să renunți la porno și să nu-ți distrugi viața
Filmele porno de pe internet mi-au distrus viața
Pornografia trucată cu vedete distruge și salvează vieți
Interviu cu tipul care nu s-a masturbat și n-a făcut sex 100 de zile