Legendele Urbane se povestesc la bere

Vineri, 30 martie, de la ora 20, în Energiea Pubse lansează volumul de poezii Legende Urbane de Vlad Tăuşance apărută la editura Herg Benet. Nu va fi o gală pretenţioasă cu critici culturali, ci un show de lectură cu actorul Alex Fifea. Primii din public care se oferă să citească din carte pot pleca cu ea acasă, iar cine o cumpără primeşte o bere gratis.

Vlad Tăuşance nu e genul de poet visător, deși a promovat multă vreme poeţi debutanţi visători sau nu, prin Hydra Society care organiza recitaluri prin baruri. A scris şi briefuri pentru agenţii de publicitate, și texte editoriale pe teme politice şi sociale. Deși e din Timișoara, versurile sunt localizate în București, pentru că aici a putut face toate tâmpeniile pe care nu le-a putut face acasă. L-am sunat pe Vlad ca să aflăm ce mai înseamnă versul într-o societate care nu prea mai citeşte decât programul TV.

VICE: Cine mai citește poezie? Vlad Tăușance: Unul căruia nu i-a plăcut cartea, a scris pe blog că i-a dat-o altuia la schimb pentru un pachet de ţigări. Aş vrea să-l cunosc pe tipul care ar renunţa la pachetul lui pentru un volum de poezii. Oamenii citesc, dacă ştii cum să-i provoci. O problemă este promovarea slabă a cărților bune. Dar nici autorii nu prea mai scriu pe limba oamenilor normali. Eu asta încerc, să compun ceva abordabil de oricine. Tu ai încercat să provoci cititorii prin lecturi în baruri, organizate de Hydra Society. Da, mai de mult. A fost o experienţă din care am învăţat mult. Citeam prin cârciumi vreo 20 de minute şi, pe urmă, cine avea întrebări venea la masa mea să vorbim despre asta la o bere. Nu mai e ca pe vremuri, cu lumea tăcută şi adormită la cenaclu. Chestia de vineri o să fie elaborată, cu proiecţii vizuale şi lectură interactivă. Am vrut să fie cât mai comercial posibil, pentru că asta atrage publicul spre citit. Cum există stand-up în baruri şi teatru de cafenele eu zic că e loc şi pentru poezie prin cârciumi. Cum a început tripul tău cu poezia? Voce de cântat muzică indie nu am, aşa că m-am gândit, pe la 16 ani când m-am apucat, că poezia o să mă ajute la agăţat fete. Versurile fac o mare şmecherie. Când am crescut a apărut senzaţia aia de prea plin, de dat p-afară şi a trebuit să mă exprim cumva. M-au împins destul de mult şi prietenii. Am văzut că poeziile mele plăceau şi chelnerilor din barurile pe unde le recitam, aşa că mi-am zis: „Hai să scot şi volumul.” De ce ai numit volumul Legende urbane? E un joc de cuvinte pentru că, până la urmă, e o carte de literatură urbană. Apar motive şi locuri specifice oraşului: nopţile pierdute în Centrul Vechi, taxiurile, tramvaiele. Personajele sunt și ele legendele urbane şi îmi place să cred că şi eu aş fi una. Poeziile sunt genul ăla de poveşti spuse prietenilor la o bere, despre tipul care a băut 24 de sticle şi a reuşit să ajungă în picioare acasă sau despre ăla care a plecat să ia o pâine din faţa casei şi s-a întors după două luni, de la mare. Chiar s-au supărat criticii pe mine şi mi-au reproşat că nu văd nimic în afara oraşului. N-au înţeles de ce nu scriu şi eu chestii patetice despre natură, ca tot restul poeţilor. Oamenii par a fi tema principală a poeziilor tale. Ai un trip şi cu antropologia? N-am pretenţii psihologice sau antropologice. Demersul meu e să arăt că viaţa e o înşiruire de persoane. Nu cred în mitul poetului singur. Ceilalţi îţi reflectă personalitatea, deci fără alţii n-ai mai fii tu. Poeziile mele sunt despre mine şi oamenii din jurul meu. E normal să fie despre ei atât timp cât scriu chestii în care eu vreau ca ei să se regăsească. În câteva dintre poezii eşti destul de ironic. Încerci sa critici societatea în care traim? Încerc să mă ironizez mai mult pe mine. E important să nu te iei în serios când eşti poet sau artist. Altfel ajungi unul dintre ăia care vor să stârnească zâmbete sau exaltări de fete mari. În rest sunt o persoană foarte ironică şi cu alţii. Chiar vreau să organizez cu un prieten primul campionat naţional de cinism. Ne parteneriem. Mai ales că dai destulă importanţă viciilor. Crezi că fără ele am fi nişte roboţi? Eu scriu doar despre vicii asumate. Mi se pare normal să ai cât de multe poţi duce, câtă vreme nu te omoară şi le întreţii din banii tăi. Viciile sunt ok, eu critic excesul. Nu cred însă că am acordat prea multă atenţie viciilor din poezii. Nu mai e ca pe vremea lui Bacovia când erai incredibil că scriai despre opiu. Acum toată lumea mai bea, mai bagă un cui. E un exerciţiu de sinceritate şi atât. Versurile tale au un anumit feeling de alienare, de nostalgie. E normal. Când le-am scris aveam în minte un ritm de chitară blues. Sunt relativ melancolic, depresiv şi am chiar momente de autism. Până la urmă orice poezie este o formă de destrămare a realităţii. Toate tind să devină un cântec de dor şi jale. Totuşi mi se pare că ale mele au şi un punchline la care râzi. De ce introduci în texte branduri precum Jack Daniels, Nokia, iPod? Suntem înconjuraţi de branduri. Ieşi câţiva metri să iei o pâine de la magazinul din faţa blocului și vezi cel puţin 20. Mi se pare anormal să nu le menţionez. Eu beau Jack, nu whisky generic și fumez Lucky, nu ţigări anonime. Și dacă ești sancționat, în caz că se ratifică ACTA,  pentru că foloseşti numele unor branduri în cartea ta? De-abia aştept ca să devin primul martir al ăstora cu ACTA, pentru c-am zis de Nokia într-o poezie. E vremea să acceptăm că trăim într-o societate comercială. geopolitica mea am ieşit din povestea asta
ca forțele rebele din teritoriile ocupate
am pus tunurile pe oraşe
am executat victime inocente
copile chiar
am făcut raiduri de noapte
am chemat comandouri americane
jim jack single triple
sec   în mod cert
dragostea e un
război de uzură
pentru care
nu-mi ajung
armele convenţionale   mă gândesc din ce în ce mai tare
să devin o putere nucleară
şi data viitoare când nu-mi răspunzi la telefon
ocupată de talibanii tăi
ne auzim la ştiri cine a zis cine a zis că banii n-au miros
n-a înţeles nimic
banii
miros
a gambe de femei
proaspăt epilate
cu carnea tare
şi opalescentă
ca un ipod
cu forme de maşină
de lux
pe care o descoperi
mai apoi
de serie
un fel de hyundai coupé
la mâna a doua banii miros a femei
care miros
a bani femei
suma viselor noastre umede
suma obiectelor
pe care le-au primit
sau
le vor primi
de la altcineva amor urban un pachet de ţigări
lights două
batoane din cereale brânză
feta trei
reviste mondene apă
plată
plăteşte
cu bonuri de masă
apoi îşi aminteşte
prezervative
roşeşte oglindă centură ipod
bossa nova
piesa unu
a-ntâia a doua
a-ntâia
acasă
o
pisică sau peşti tropicali
poate
zi de zi
trecem
unul
pe lângă celălalt
la intersecţii ne
privim în ochi pentru
a ne uita imediat
oglindă ipod
ţigară ţigară pastă
de dinţi
acasă adormim
singuri pe
marginea patului la marginea oraşului se construiesc blocuri noi
undeva acolo
vor trăi oameni snake cine joacă snake
cu tramvaiul meu
de cartier
ce pleacă
cu start level
din viitorul nereuşit
pe străduţe de favelă
spre centrul vechi
cine
evită la limită dezastrul
dând
din colţ în colţ
lungindu-se la înghiţit oameni
evitând să-şi muşte coada
cine joacă tetris cu oamenii mei
cine-i clădeşte cu viteza curbei
unul peste altul
cine umple golurile unora
cu preaplinul altora
de-ajung să dispară în grupuri de minim
cinci
cine se va întrerupe din jocul ăsta
forţat să preia o convorbire
oare
are cineva
acel cineva
nokia
pentru că nu-i aşa
în orice casă e un încărcător
de nokia