FYI.

This story is over 5 years old.

18+

M-am culcat cu şeful meu şi m-am ales doar cu boli venerice

Uneori şeful ţi-o trage mai mult la figurat, decât la propriu.
Fotografie de Larry Hoffman via Flickr

Eram în ultimul semestru din facultate şi eram falită. Ajunsesem în punctul în care-mi făceam cumpărăturile de la economat, când am dat de-o ofertă într-un ziar, pentru un job de chelneriţă la un bar de jazz fiţos, din centrul oraşului. Trebuia să aplici în persoană la job, aşa că m-am dus la bar, am minţit că am experienţă şi am fost angajată pe loc.

Tipul care m-a angajat, noul meu şef, era super bunăciune. Era mai mare ca mine şi avea cârlionţi blonzi care-l făceau să arate ca un zeu elen. Şi cânta la chitară într-un cover band John Denver, care era cel mai cool lucru pentru mine, la 24 de ani. Am început tura după câteva zile şi am realizat că, deşi şeful meu era un jeg uman (era foarte serios şi intimidant, de parcă lucra în industrie de mult prea multă vreme), parcă voiam să mi-o trag cu el.

Publicitate

Am lucrat împreună câteva luni, am flirtat unul cu celălalt, apoi m-a chemat la el după serviciu cu pretextul „să ne uităm la un film sau ceva de genul ăsta." Cu toţii ştim ce înseamnă asta. Nu mă deranja conflictul de interese şi speram să mă cuplez cu el de mai multe luni, plus că eram cam NF, aşa că m-am băgat la înaintare.

Am mers la apartamentul lui, am văzut 20 de minute dintr-un film pe care l-am uitat şi ne-am lins. Conştiinţa îmi spunea că nu era o decizie ok să mă fut cu şeful şi voiam să-l frustrez un pic, aşa că n-am mers mai departe.

După un timp, m-a chemat iar la el. Ne-am lins iarăşi în patul lui, numai că de data asta ne-am şi dezbrăcat. De obicei, sunt foarte responsabilă când vine vorba de sex protejat (fără prezervativ, fără plăcere, nu-i aşa, fetelor?), dar de data asta m-a luat valul. A vârât-o în mine de vreo două-trei ori, înainte să-l oblig să se oprească. Nu eram pe pastilă şi ultimul lucru pe care voiam să-l spun alor mei era că m-a lăsat borţoasă un barman-chitarist, care mi-era şi şef.

A doua zi, m-am dus în vizită la nişte prieteni din nord-vestul ţării. El m-a dus la aeroport şi mi-a trimis SMS-uri cu dulcegării cât eram acolo, tot felul de planuri de viitor şi alte vrăjeli. Era drăguţ.

După primele zile de vacanţă, am observat că ceva era în neregulă… acolo jos. Îmi simţeam vaginul ca o chiuvetă la care nu se închidea bine robinetul. Uneori, mă durea atât de tare că mi se pare că cineva-mi freacă genitalele cu acid sulfuric. Am încercat să mă bucur de vacanţă, dar era imposibil să trec peste usturimea constantă dintre picioare. Era un chin să mă piş. Mă mânca atât de tare că mi-era greu să merg, să dorm sau să fac orice altceva. Şi uneori veneau nişte damfuri ciudate de acolo şi curgea o cascadă de substanţe ciudate.

Publicitate

O dădusem în bară rău. Trebuia să-i spun tipului care-mi plătea salariul, că aproape mi-a distrus vaginul.

M-am gândit că luasem ceva de la şeful meu, dar nu voiam să zic nimic. În primul rând, pentru că era şeful meu şi, în al doilea rând, nimic nu strică o relaţie incipientă ca o acuzaţie de boli venerice, plus că putea să fie doar o infecţie urinară foarte naşpa.

După câteva zile, era să leşin când m-am dat jos din pat. Atunci mi-am dat seama că e groasă treaba. M-am dus la o clinică de boli venerice, unde am stat în camera de aşteptare câteva ore, cu un vagin care aproape ardea de la mâncărime, din care ţâşnea Cascada Urlătoarea, şi mă gândeam dacă voi mai face vreodată sex cu un penis. Mi-a venit rândul şi m-am aşezat pe masa de tăiere cu vaginul meu expus la aerul condiţionat din cameră. Asistenta a dat cu vată p-acolo cât mă holbam la posterele cu pisicuţe de pe perete.

Când s-a întors, mă privea cu milă de parcă avea veşti proaste. Testul HIV a fost negativ, dar aveam o boală cu transmitere sexuală. De fapt, aveam cinci. Am primit rezultate pozitive pentru gonoree, sifilis, clamidie şi vaginoză bacteriană. După aia, mi-au confirmat că aveam şi HPV.

Eram şocată. Era posibil să am unele din bolile astea dinainte şi să fi fost inactive, dar nu mă culcasem cu nimeni altcineva în ultimele patru luni şi oricum eram genul care obliga tipii să poarte prezervative şi făceam constant teste de boli venerice. Dacă toate problemele astea proveneau de la o persoană, atunci şeful meu avea cea mai infectată pulă din America.

Publicitate

Asistenta mi-a făcut două injecţii cu antibiotice în fund, mi-a dat o reţetă pentru antibiotice orale şi m-a externat puţin şchioapă de la un vagin plin de infecţii şi o inimă plină de regrete. O belisem rău. Şi urma cea mai naşpa fază: Trebuia să-i spun tipului care-mi plătea salariul că aproape mi-a distrus vaginul.

Personajul din imagine nu are legătură cu articolul via Pixabay

Stabilisem deja o întâlnire în seara aia la o berărie căcăcioasă. Două lucruri ştiam sigur: nu voiam să vorbesc despre aşa ceva într-un restaurant aglomerat şi aveam nevoie de tărie ca să trec prin chestia asta. Mi-am comandat un metru de bere, cu cinci tipuri diferite de ciorbă de hamei şi am vorbit nimicuri toată seară.

După aia, ne-am dus la el acasă. A pus filmul Harold and Maude, care era filmul meu favorit, dar acum îl asociez cu cea mai sinistră perioadă a vieţii. M-am aşezat nervoasă la celălalt capăt al canapelei şi m-am pregătit. M-am îmbărbătat mult în sinea mea.

Apoi, înainte să pot să spun ceva, m-a întrerupt: „Trebuie să vorbim." Am oftat. M-am gândit că ştia deja şi voia să mă ajute. M-am uitat la el uşurată şi am dat din cap.

„Nu cred că pot să mă mai văd cu tine. Eşti prea tânără pentru mine."

Am rămas blocată. Mă holbam în gol la el. M-a infectat cu toate bolile venerice din istoria omenirii şi apoi m-a părăsit.

Am urlat la el, îmbărbătată de alcool, şi i-am spus despre vaginul meu şi despre toate bolile venerice. El a negat totul şi mi-a spus că e imposibil, că nu putea să fie el. Am trântit uşa şi-am plecat.

Publicitate

La o despărţire normală, urli „Nu vreau să te mai văd niciodată!" şi trânteşti uşa în faţa cuiva. Dar când te vezi cu şeful tău, n-ai varianta asta. Mi-era teamă să mă întorc la muncă, unde ştiam c-o să-l văd.

A doua zi, trebuia să particip la o „şedinţă obligatorie". Mi-era frică să-l văd, dar erau toţi angajaţii acolo şi am reuşit să-l evit complet, pentru că patronul era cel care conducea şedinţa. În mod ironic, ni s-a spus că se închide barul şi ne-am primit ultimele salarii.

Era cumva un miracol: nu mai eram obligată să-l văd. Dar erau şi dezavantaje: eram şomeră, falită şi aveam cinci boli cu transmisie sexuală. Uneori i-o tragi şefului, alteori ţi-o trage şeful ţie, mai mult la figurat, decât la propriu.

Traducere: Mihai Popescu

Citeşte mai multe despre boli cu transmisie sexuală:
Românii habar n-au ce sunt bolile cu transmisie sexuală Naţionaliştii vor să creadă că Eminescu a murit virgin În România este epidemie de HIV