Fotografii care surprind frumusețea și inumanitatea marilor orașe din Asia

Michael Wolf e un fotograf german în vârstă de 60 de ani care s-a mutat în Hong Kong în 1994. „Îmi place rapiditatea cu care se schimbă lucrurile aici”, a spus el despre orașul lui adoptiv. „Mă ajută din punct de vedere vizual.” În primii opt ani aici, Michael a lucrat ca fotojurnalist pentru revista Stern înainte să își îndrepte lentila obiectivului spre mega-orașe – centrele suprapopulate care au răsărit în toată lumea în ultimele decenii, în special în Asia. Fotografiile rezultate reprezintă o odă eternă pentru inovație și ne arată cum trăiesc oamenii azi. L-am sunat să aflu ce părere are despre aceste locuri ciudate pe care zeci de milioane de persoane le numesc „acasă”.

VICE: În primul rând, ce e un mega-oraș?
Michael Wolf: Un oraș cu o populație de peste cinci milioane de locuitori. N-aș numi niciun oraș european mega-oraș. Parisul are o populație de două milioane, pe când în China, un oraș cu trei milioane de locuitori e considerat unul mic. Vorbesc de orașe cu populații de cinci, zece, douăzeci de milioane, poate chiar 25 de milioane de locuitori.

De ce arată atât de deprimant în fotografiile tale?
Păi, orașele astea au destule dezavantaje. Sunt centre de profit. Oamenilor care le conduc nu le pasă de populația care trăiește în ele. Îi interesează doar să facă bani. Deci, pe de o parte, sunt foarte intimidante și înspăimântătoare, pe de altă parte sunt extrem de frumoase. În Arhitectura densității (seria lui de fotografii cu clădirile din Hong Kong), arată aproape ca un tapet.

Și oamenii care locuiesc în cutii de carton în metroul din Tokyo? Ei sunt din partea frumoasă?
Îmi place spiritul lor improvizatoric. Arhitectura se creează din nevoie, ceea ce e foarte funcțional. Și, în același timp, asta spune ceva și despre economie. Cum am făcut fotojurnalism, aș zice că lucrările mele conțin și o doză de critică.

Ce fel de critică?
Mereu am fost social liberal. Am ținut cu clasele de jos. De exemplu, am avut un proiect numit 100x100 pentru care am fotografiat 100 de apartamente dintr-o clădire din Hong Kong care urma să fie demolată. Toate apartamentele erau de 3x3 m. Am arătat condițiile de viață din oraș, dar și vitalitatea și spontaneitatea oamenilor.

Și cum surprinzi asta?
Pur și simplu ies în oraș în fiecare zi și fac fotografii. Singura problemă e că nu vorbesc cantoneză, așa că uneori iau cu mine un interpret.

Deci crezi în oameni?
Bineînțeles că da.

Și crezi în ideea de 25 de milioane de oameni care locuiesc unii peste alții?
Nu chiar, dar dacă stai de vorbă cu oamenii la modul superficial, ei mereu spun că le convine situația. Iei liftul și ajungi la mall, la metrou și la școală. Ai totul lângă tine. Dar dacă aprofundezi discuția, realizezi că fiecare dintre ei și-ar dori , de fapt, să locuiască la scară mai mică. Poate într-o casă la țară. Există dorința asta, dar dacă se gândesc la ea prea mult, se deprimă. Populația se pricepe bine să-și compartimenteze problemele. Sunt creativi și pe mine asta mă interesează cel mai mult.

Urmăriți-l pe Julian pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia