Matrix e un film demodat și jenant

Câteva site-uri de filme și nu numai au sărbătorit aniversarea Matrix prin articole nostalgice despre „moștenirea culturală” a filmului și iconografia memorabilă, dar pe cei mai mulți oameni i-a durut în cot.

Ce dracu' s-a întâmplat cu filmul care pe vremuri definea o întreagă generație?

Aveam 14 ani când a ieșit Matrix și eram mult mai interesat de următorul episod Star Wars ca să-mi pese de un film în care tipul din Excelentele Aventuri ale lui Bill și Ted poartă ochelari de soare timp de două ore. Auzisem de la prieteni care avuseseră tupeul să se strecoare pe furiș în cinematografe că Matrix era genial și că o să spargă total.

Mai aveam câțiva ani de așteptat până să pot pune mâna pe o femeie, dar filmul ăsta suna ca un premiu de consolare cinematic.

Având în vedere că eram un cinic în curs de formare, am încercat să ignor hiperbolele și exagerările amicilor.

Nu mi-a trecut prin cap că totuși ar fi ceva de capul filmului până în ziua când mă îndreptam spre sala în care trebuia să ruleze Amenințarea Fantomei și am trecut pe lângă o sală în care rula Matrix.

Printre împușcături și replici filosofice, se auzeau destul de des icnetele și exclamațiile spectatorilor. Ultima oară când am auzit pe cineva gâfâind așa la un film a fost în timpul scenei de sex în piscină din Showgirls, iar persoana aia eram eu – singur în cameră – masturbându-mă.

Matrix a devenit un fenomen al culturii pop care a dat naștere la tot felul de jocuri video, desene animate, jucării… și două alte continuări pentru care am plăti bani grei să le uităm.

A fost filmul ideal pentru societatea în care s-a născut. A fost un film perfect în 1999, dar să te uiți la el în 2014 e ca și cum ai asculta un album Limp Bizkit în 2014 – în sensul că nu vă recomand deloc să faceți asta.

Coloana sonoră de la Matrix include artiști legendari ca Propellerheads, Deftones, Monster Magnet, Marilyn Manson și Rammstein. Coloana sonoră pentru continuarea filmului a trecut la alt nivel – i-a inclus pe Linkin Park și POD (trupa responsabilă pentru căcatul de videoclip de deasupra).

Muzica pop din aceste continuări a fost ca cel mai prost line-up de la un festival care deja era mizerabil. I-au băgat în listă și pe Dave Matthews Band, ceea ce are sens, pentru că opera lor e ca o simulare pe calculator a muzicii.

De la muzica de căcat până la alegerile vestimentare dubioase, Matrix e absolut demodat. „Și ce?” întrebi și strâmbi din nas. „Toate coloanele sonore și toate costumele se demodează într-o zi. De asta crezi tu că Matrix e penibil?”

Muzica și costumele din filmul ăsta sunt cel mai ușor de ridiculizat, dar dacă sapi puțin mai adânc, îți dai seama că filmul e prins într-o buclă de cauzalitate al unui nesfârșit anacronism din care nu poate scăpa niciodată.

Înainte de Matrix, cultura pop nu avea cum să știe să se adapteze la noua paradigmă creată prin îmbunătățirea constantă a puterii de procesare a calculatoarelor și a conexiunii la internet.

Filmele despre „tehnologia malefică” se făceau cu zecile în anii '90. Filme de genul porcăriei cu Sandra Bullock și Dennis Miller, The Net, care ne avertiza pe toți că „hackerii vă vor fura cărțile de credit…și sufletul!”

Filmul Strange Days al lui Kathryn Bigelow prezicea că prin 1999, oamenii se vor uita la înregistrări cu filme snuff din realitatea virtuală. În realitate, încă nu ne-am acomodat nici cu filmele 3D, darmite să pompăm videoclipuri direct în capul cuiva.

Înainte de asta a fost filmul fostului soț al lui Bigelow, Terminator, care spunea povestea unui viitor război între om și roboți. Matrix a reîmprospătat formula și a prezentat calculatoarele și internetul ca pe o modalitate de evoluție a societății – o pânză albă cu multiple posibilități.

A găsit un mod de a face tehnologia să pară palpitantă. Cu ajutorul calculatoarelor poți zbura, te poți feri de gloanțe, poți învăța limbi străine – asta pe lângă faptul că poți cădea victimă unor monștri-sepii giganți, dar am luat-o pe arătură. Să resetăm.

Dacă nu știi povestea filmului Matrix pentru că ai 12 ani și filmul tău preferat e Frozen, permite-mi să te informez pe scurt: Keanu Reeves e un programator de calculatoare tocilar care e urmărit de niște oameni cool în parpalace de piele și de niște programatori IBM din 1957 care poartă tot timpul ochelari de soare.

Programatorii IBM par mult mai malefici, probabil pentru că poartă cravată. Oamenii cool în parpalace de piele par să fie tipii buni pentru că știu karate. Se pare că lumea în care trăiește Keanu Reeves e de fapt o simulare pe calculator a anului 1999.

În lumea reală, e conectat la o mașinărie care extrage energie din trupul lui lipsit de putere și aflat într-un fel de comă. Asta e soarta întregii umanități, căci roboții simțitori au pus stăpânire pe toată planeta și îi folosesc pe oameni drept combustibil pentru societatea lor malefică de roboți.

De ce urăsc ei oamenii atât de mult? Va trebui să te uiți la un DVD cu continuarea ca să afli.

În fine, tipii de la IBM sunt de fapt niște programe de calculator al căror job e să împiedice oamenii să descopere adevărul despre lumea lor. Karatiștii în piele sunt oameni eliberați care se întorc înapoi în Matrix pentru a elibera și alți oameni din această închisoare a psihicului.

Keanu e Mesia al lor, despre care s-a prezis că va elibera omenirea de blestem, dar înainte de asta, trebuie să învețe să creadă în el.

Sună ca un film grozav, nu? Nu te grăbi să tragi concluzii. P

e lângă hainele de prost gust, atrocitățile sonore nu-metal și suprautilizarea culorii verde, Matrix mai are und efect: e doar un alt film idiot în care calculatoarele malefice vor să distrugă planeta.

Îmi pare rău, dar în 2014 deja știm cu toții că nu tehnologia ne va distruge, ci industrialiștii bogați care încearcă s-o folosească pentru a-și mări la maximum profiturile.

Nu au de ce să ne șocheze monștrii roboți care îi transformă pe oameni în baterii pentru că oricum suntem deja instrumentul altcuiva. Viitorul e de căcat și sigur n-o să ne salveze un tip care știe kung fu.

Totuși, Matrixul nu e chiar groaznic. Are suspans, replici inteligente și ne stimulează vizual. Doar că, de la design până la firul narativ, e prins cu totul în anul 1999.

Nu există multe filme SF/fantasy care pot susține că au avut același impact ca Matrix, dar mai sunt câteva. În această categorie intră și Star Wars, primul blockbuster modern (deși o altă poveste clasică despre un erou mesianic care salvează lumea). Fără Star Wars, lumea ar fi diferită – și nu doar cinematografia.

La celălalt capăt al acestui spectru rarefiat se află Blade Runner. Un dezastru din punct de vedere critic și comercial atunci când a fost lansat în 1982, thrillerul distopic al lui Ridley Scott nu ajunge la nivelul Star Wars ca popularitate, dar viziunea specială asupra viitorului (inspirată de multe surse, de la reviste franțuzești de bandă desenată până la reviste japoneze de manga) și-a lăsat amprenta asupra tuturor filmelor SF care l-au urmat, inclusiv Matrix.

Al cincilea element, Judge Dredd, Dark City, The Crow și toate cărțile și filmele SF din 1982 încoace au fost copii palide ale coșmarului estetic, ploios și industrializat din Blade Runner. Blade Runner și Star Wars sunt cu totul diferite ca tematică, narațiune și ton.

Totuși, frații Wachowski le-au îmbătat, le-au făcut să și-o tragă și nouă luni (sau 20 de ani) mai târziu, ăștia au făcut un copil pe nume Matrix – o alegorie creștină, întunecată și ploioasă despre lupta dintre bine și rău. Singurul lucru care diferențiază Matrix de strămoșii lui e coloana sonoră cu cântece enervante de la trupe de căcat. Imaginează-ți cum ar suna un cântec Donna Summer în scena de la cantină din Star Wars. Imaginează-ți.

Vreau să vă rog să nu faceți un remake după Matrix. E un artefact cultural al unei alte perioade, la fel ca Robocop, Seinfeld, The Dukes of Hazzard și Monica Lewinsky. Să lăsăm lucrurile astea în perioada în care li se potrivește.

E ok să îmbătrânească și să devină jenante. Copiii mei sigur o să urască Jocurile Foamei și Twilight, pe care copiii din ziua de azi le înghit pe nerăsuflate. Unele lucruri pur și simplu nu sunt clasice. Recunoașterea acestui lucru e primul pas din procesul de vindecare.