Mi-am părăsit familia pentru Armata Siriană Liberă

De Loubna Mrie, povestită Amirei Asad

Ilustrație de Daniel David Freeman

Loubna Mrie a crescut într-o familie alawită înstărită, dar spre deosebire de majoritatea adepților școlii Shia Islam, Loubna nu susține regimul Assad. Atunci când războiul civil a izbucnit în martie, când trupele lui Assad au început să împuște protestatari civili, a fost convinsă de către prieteni să susțină rebelii din Armata Siriană Liberă din Damasc.

Atunci când au început revoltele, m-am opus revoluției înarmate. Apoi, cruzimea armatei siriene m-a obligat să-mi schimb opinia despre posibilitatea unei mișcări de rezistență pașnice.

În adolescență, pe care am petrecut-o în Lataika, am început să citesc toate cărțile interzise despre istoria familiei lui Assad și a guvernului. Cu ajutorul internetului și a prietenilor, am primit cărțile astea și am început să aflu mai multe despre modul în care guvernul ne controla viețile.

Am avut o mare problemă în primul an de facultate pentru că nu știam că e interzis să-ți spui părerea și să-ți exprimi sentimentele. Am scris un mic articol despre Tal-al-Mallohi, un blogger care a fost arestat pentru că și-a publicat opiniile pe internet. L-am arătat prietenilor mei.

Într-o zi eram la cafenea, singură, când s-a așezat lângă mine un tip de la Mukhabarat (poliția secretă). Părea un tip obișnuit, am crezut că e un student. Mi-a spus: „Ai o limbă lungă” – o expresie pe care o folosim în arabă. „Trebuie să taci și să nu mai aduci vreodată în discuție subiectele astea la facultate sau o să dai de necaz.” Dar știu ce înseamnă necazurile. Mereu am dat de necaz, într-un mod pozitiv.

M-am mutat la Damasc în februarie 2012 pentru că Latakia era un loc foarte neprietenos pentru activiști. A trebuit să plec. Nu am colaborat cu ASL inițial, am colaborat cu familiile din Homs. Mai întâi am făcut trafic la negru cu medicamente, mâncare și bani – nevoile de bază. Eram în legătură cu mulți oameni înstăriți care făceau donații pentru revoluție, iar ei erau în legătură cu activiștii. Ne dădeau bani să luăm mâncare și medicamente pentru familiile din Homs. Vă puteți imagina cum e să aduci pe sub mână pâine și orez? Un tip a fost ucis pentru că a dus pâine dintr-un oraș în altul. Mi-era foarte teamă la punctele de control, chiar dacă duceam doar antibiotice.

Ar trebui să știți că Armata Siriană Liberă nu e o armată ciudată care a venit, pur și simplu, în Siria. Sunt prieteni cu care am protestat și am lucrat înainte să se actualizeze orice fel de forță rebelă. Știam că aveau nevoie de ajutor, așa că i-am întrebat ce pot face să-i ajut. Unul dintre ei mi-a zis că au nevoie de gloanțe, așa că am sunat un prieten care m-a dus în altă zonă de unde le puteam cumpăra. Apoi li le-am dus. Nu e complicat, dar e foarte periculos să faci asta.

La punctele de control, alawiții, creștinii și druzii (adepții unei ramuri Shia Islam care incorporează și alte credințe în religia lor) au mereu dreptul să treacă. Guvernul și shabiha (poliția regimului) cred că toți activiștii sunt suniți. Nu îi controlează pe credincioși, deci aceștia pot face trafic cu orice, chiar și cu arme.

Cunosc un om foarte curajos care a dus arme în toate zonele timp de un an. Într-o zi a sunat și mi-a spus: „Vino să iei niște bomboane de la mine.” Când am descoperit că bomboanele erau de fapt arme, am zis nu. Aici am tras linie.

Într-o zi, făceam contrabandă cu gloanțe împreună cu un prieten și ne-a oprit poliția să ne ceară actele mașinii. Actele erau sub cutia de gloanțe dintre scaune. Le-am scos ușurel. Dacă am fi scuturat cutia cât de puțin, ar fi zornăit. Din fericire, nu se așteptau să transportăm lucruri periculoase atât de aproape de corp, așa că ne-au lăsat să trecem. Sunt foarte proști oamenii de la punctele de control.

Când am fost în Salma, Latakia, cea mai periculoasă zonă din munți, am fost intervievată de un tip de la ASL pe cameră. Îmi acopeream fața, dar oamenii m-au recunoscut când videoclipul a fost încărcat pe YouTube. Am primit multe mesaje pe Facebook care sunau cam așa: „Să-ți fie rușine, ne-ai trădat și colaborezi cu teroriștii.” Mulți oameni din orașul natal și familia tatălui meu mi-au trimis mesaje de amenințare, spunând că o să mă omoare dacă mă prind. Familia tatălui meu e foarte cunoscută în Latakia – unchiul meu, verișorii mei și tata au fondat shabiha de acolo.

Înainte de lansarea videoclipului pe YouTube, plănuiam oricum să plec din Damasc. Dar acum mă tem că nu mă voi putea întoarce. Mulți dintre prietenii mei au fost arestați, mulți au murit, iar Damascul era sub asediu și plin de puncte de control unde știam că sunt pe listele poliției lui Assad. Videoclipul de pe YouTube n-a fost principalul motiv al plecării mele, dar a avut drept consecință răpirea mamei mele. N-am mai auzit de ea din august și nu știu dacă mai e încă în viață.

Știam că nu puteam trece de punctele de control de la graniță, așa că ASL m-a trecut ilegal în Turcia în luna august. Am străbătut munții și am mers vreo trei ore până am ajuns în Istanbul.

Vreau să-mi găsesc mama; dacă e moartă, vreau să aibă un mormânt decent unde să-i pun flori. E cea mai importantă persoană din viața mea. Îmi amintesc că am sunat-o de multe ori când eram în Damasc ca să-i spun că s-a întâmplat ceva rău sau că mi-a murit un prieten sau că mă tem să nu fiu prinsă. Mă încuraja mereu, îmi spunea: „Continuă, sunt mândră de tine.” Deci știu că dacă mă opresc acum și spun că mă predau, ar fi supărată.

Când totul o să se termine, o să am nevoie de un psiholog. Nu pot dormi. Încerc să fiu o fată normală, dar nu pot. Mi-e greu. Mă forțez să am o viață normală aici în Istanbul – orașul e minunat, iar oamenii sunt drăguți – dar nu pot.

Dar sacrificiul meu e mic comparat cu cel al oamenilor din Siria. Ok, am renunțat la facultate. Mi-am pierdut mama. Mi-am pierdut vechea viață. Dar majoritatea prietenilor mei și-au pierdut viețile. Trebuie să fim puternici, pentru că știu că mulți oameni din Siria speră în viitor, vor să se termine această criză.

Nu suport când mă întreabă oamenii „Cum crezi că o să arate viitorul Siriei?” sau „Te temi de musulmani sau de salafiți?” Zona în care am locuit e cea mai conservatoare din Siria. Tipul care mi-a luat interviu în videoclipul de pe YouTube e salafit. Au fost foarte drăguți cu mine. Când am fost la ei, era Ramadanul și mi-au gătit. Și-au pus viața în pericol ca să mă ducă în Turcia.

Nu mă tem pentru viitorul Siriei.

Traducere: Oana Maria Zahari

Comentarii