FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Cum să jefuieşti un magazin ca un maestru

Asta se întâmplă să fie cea mai originală infracţiune comisă vreodată.

Un adevărat om, un adevărat erou

Multă lume e de părere că cea mai tare infracţiune din toate timpurile a fost comisă de D.B. Cooper, un hoţ misterios care a deturnat un avion, a reuşit să obţină o recompensă de două sute de mii de dolari de la guvernul american şi apoi s-a paraşutat undeva deasupra statului Washington. Alţii spun că jaful de diamante de la Anvers din 2003, când hoţii au scăpat cu pietre preţioase în valoare de o sută de milioane de dolari. Alţii spun că ce-a facut George Clooney în seria Oceans. Greşit. Greşit. Greşit. Asta este. Asta e cea mai tare infracţiune comisă vreodată:

Publicitate

Creierul tău de muritor de rând o să se chinuie să înţeleagă ce se întâmplă aici, pentru că asta se întâmplă să fie şi cea mai originală infracţiune comisă vreodată: un infracţiuni din viitor comisă de un infractor care s-a întors în timp cu 50 sau 60 de ani, printr-o gaură de vierme, într-un trening mulat şi cu adidaşi în picioare. Un infractor pe hoverboard care a intrat, pur şi simplu, într-un supermarket şi a furat un bax de 24 de doze de energizant şi a reuşit astfel să comită o infracţiune care redefineşte însuşi conceptul de infracţiune.

Fii atent ce se întâmplă aici de fapt: un bărbat, pe care, din respect, o să-l numesc „viitorul prim-ministru al Marii Britanii", valsează nonşalant într-un supermarket pe un hoverboard, ia un bax sigilat de energizante şi se deplasează lin spre uşă, fără să îşi mişte corpul şi fără să afişeze vreo emoţie, după care se opreşte o secundă, se încordează la cei doi angajaţi ai supermarketului, stupefiaţi de frumuseţea fenomenului care avea loc chiar sub nasul lor şi prea şocaţi ca să-l oprească, apoi, după un moment de linişte glacială, îi ocoleşte, pur şi simplu, şi iese din magazin. Dacă nu dăm premii pentru infracţiuni, ar trebui măcar să dăm premii pentru înregistrările cu infracţiuni. Clipul ăsta de zece secunde surprins de o cameră de supraveghere ar trebui să-l lipsească pe DiCaprio de un Oscar şi la anul anul.

Am multe întrebări. Foarte multe. Cea mai importantă dintre ele e asta: Oare viitorul nostru prim-ministru a plănuit jaful sau i-a venit din mers? O să înaintez teoria că nu ştia că e pe punctul de a comite o infracţiune până când nu s-a trezit în mijlocul ei, în faţa celor doi angajaţi, cu baxul de energizante în mână. Nonşalanţa asta, detaşarea asta totală de sentimentul de vină devine o emoţie cu totul nouă şi cristalină. În momentul ăla îşi dă seama că poate să-i depăşească pe cei doi fără prea mult efort. Acela e momentul când realizează cât de puternic şi de silenţios este hoverboard-ul lui.

Publicitate

Fundamentul teoriei mele este următorul: de ce ai merge atât de departe pentru 24 de doze de energizant? Un bax de 24 de doze de energizant costă 144 de lei, tocmai am verificat. Dar nimeni nu vrea un bax de 24 de doze de energizant. E mişto să ai un bax de 24 de doze de energizant, pentru că te-ai asigurat pentru următoarele 24 de mahmureli, dar e cam la fel de util ca o lingură foarte mare sau ca un tirbuşon. Dacă tot comiţi o infracţiune, măcar fură şi tu ceva mai ca lumea, ca un cartuş de ţigări, o sticlă de whisky, nişte artificii, casa de marcat, nu 24 de doze de energizant. Pentru ce are nevoie un om care nu pare să se fi mişcat vreodată în viaţa lui de 24 de doze de energizant? Nu are nevoie de energie ca să-şi mişte membrele, pentru că se foloseşte de hoverboard. Ăsta e adevărul profund al Hoţului de Energizant: nu a plănuit jaful. A văzut, pur şi simplu, baxul de energizante şi de acolo a intervenit reflexul.

Este o metaforă vizuală pe acolo pe undeva, dacă te uiţi atent la secunda 11: cei doi angajaţi nu ştiu dacă să alerge după viitorul prim-ministru sau nu. Asta e din cauză că e greu să prinzi din urmă un hoverboard. Cei doi lucrători pe salariul minim sunt la fel de confuzi ca oricine altcineva, pentru că nu ştiu dacă merită sau nu să fugă după el sau să o lase baltă. Ei reprezintă poliţia, iar hoţul reprezintă publicul iubitor de hoverboard-uri. Ei nu ştiu cum să abordeze ameninţarea hoverboard-ului, iar el ştie doar că hoverboard-ul e bun.

Ăsta e un sfârşit bun de an, cred. A fost un an lung şi plin de orori. Iar acum a apărut tehnologia asta ieftină care ne permite să alunecăm uşor printre oameni, la fel ca un rechin în apă, să furăm un bax de 24 de doze de energizant dintr-un supermarket şi să ne continuăm drumul nestingheriţi. Ăsta e un lucru bun. Aşa ar trebui să ne aduce aminte de anul 2015: nu pentru războaie, nu pentru măceluri, nu pentru teroare şi haos, ci pentru bravul pionier care a reuşit să redefinească infracţiunile. Dumnezeu să te aibă-n pază, Hoţule de Energizant. Sănătate şi Crăciun fericit.

Traducere: Mihai Niţă

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre infracţiuni:
Crescută din furturi
De ce era de așteptat ca preoții români să fure moaște din Grecia
Am furat nişte pagini din manualul hoţilor
Între două violuri și un furt de porci beți: interviu cu un polițist într-un sat din Vaslui