Mulți consumatori de presă online dau like fără să citească articolele

Ilustrație: Vasile

În ultimii trei, patru ani, când sfârșitul marilor ziare de la noi a ajuns previzibil, foarte mulți ziariști și-au creat bloguri și platforme web și și-au propus – printr-o adaptare a optimismului la realitate – să supraviețuiască.

Așa cum este acum, refugiată în mediul virtual, presa aceasta pare mai vie și mai încărcată de frondă decât înainte, încât ai putea crede că locul ei a fost întotdeauna aici, în acest spațiu al nemărginirii și al punerii cenzurii sub interdicție. Și, judecând după felul în care e receptată, ai putea crede că presa scrisă trebuia să ajungă aici, pentru a-și întâlni, în sfârșit, cititorii. Că prăbușirea ziarelor, în forma lor materială, a ajutat conținutul lor să ajungă la destinație.

O adevărată sărbătoare a spiritului civic se stârnește ori de câte ori un articol mai elaborat „vede lumina tiparului”. Sute de „aprecieri” și „împărtășiri” îl întâmpină, ca o ploaie de confeti, pentru a ovaționa îndrăzneala de a fi scos la iveală, chiar și în parte, ceea ce alții ar fi dorit să țină ascuns pe de-a-ntregul.

Oare unde a fost acest public cititor, avid de știri și de revoluții, când ziarele, încă independente, aveau nevoie de o donație cotidiană de câțiva lei, pentru a-și prelungi libertatea? Și cum ar putea jurnaliștii să nu se mai rătăcească vreodată de acest public, evitând acea formă de monolog care amenință orice mijloc de comunicare? Sunt întrebări la care, din nefericire, nu putem răspunde, pentru că publicul acesta, ascuns până ieri, rămâne ascuns în continuare.

Un mare reporter povestea, amuzându-se, că articolele lui se bucură de un impresionant succes pe internet, deși sunt rareori citite. În primele trei minute de la publicarea pe rețelele de socializare, articolul primește și câte treizeci de „aprecieri”, deși lectura lui, fizic vorbind, nu poate fi terminată în mai puțin de zece minute nici de cea mai rapidă pereche de ochi din lume.

Internetul i-a făcut cadou acestui reporter notorietatea, deși, muncii sale n-a putut să-i acorde mai mult decât simpatie și indiferență. O modestă parte a publicului acceptă să ia o pauză de la plăcerea narcotică a călătoriei pe internet, pentru a-și pierde timpul cu un textele lui, demodat de lungi, atât de lungi încât, pe vremuri, ar fi încăput doar în două pagini mari de ziar.

S-ar putea ca acesta să fie un exemplu exagerat, dar e un fapt că lumea intră pe internet purtată fiind de dorința inconștientă de a întâlni imagini și nu în căutarea unei săli de lectură. Că ceea ce o atrage aici în primul rând e spectacolul, nu informația. Și că dezmembrarea și recompunerea continuă de imagini care fac spectacolul internetului o vor atrage întotdeauna mai mult, în detrimentul urmăririi, până la limita fizică a propriei vieți, a lucrurilor relatate de presă.

Or, jurnalismul-spectacol este imposibil. Iar de spectacol, cred eu, jurnalistul trebuie să se ferească. Și când documentează și când scrie. Jurnalismul, în forma sa utilă societății, e o muncă ternă, obositoare, uneori obtuză prin meticulozitatea pe care o presupune – de a citi legi, a aduna informații, a dialoga cu interlocutori opaci – o muncă străină de divertismentul și mondenitatea conținute de internet. Iar lectura acestui tip de jurnalism este și ea una plicticoasă, aridă, cheia sa constând în ceea ce cititorul, prin intuiția proprie, poate înțelege și problematiza din ceea ce i se prezintă.

Greu de împăcat ceea ce publicul și jurnalismul caută pe internet. S-ar putea ca jurnalismul, ca ocupație, să supraviețuiască lipindu-se pe acest trup electric al fluxului de date, dar există riscul ca valorile pe care le cultivă – reflecția, spiritul critic, protestul argumentat, implicarea socială – să nu fie nici pe departe atât de longevive.

Mediul acesta virtual, lax și binevoitor cu toată lumea, poate că îi va îngădui să trăiască perpetuu. Dar nu îi va oferi confirmarea că, de cealaltă parte a ecranului, își găsește masa critică de interlocutori de care are nevoie pentru a-și îndeplini misiunea.

Ionuţ este reporter freelance, parte din echipa de jurnaliști de investigații Rise Project. A lucrat la departamentul de Investigaţii al ziarului „Evenimentul zilei”, a colaborat cu „Jurnalul Naţional” şi cu „Adevărul”.