MySpace renaște din cenușă, dar cine-și vrea profilul înapoi?

Nu vă mai îngrijorați că mesajele voastre de pe Facebook vor fi făcute publice, nu mai twittuiți și nu mai dați re-blog pe tumblr, căci păzea! Jocul rețelelor sociale s-a schimbat din nou. MySpace s-a întors. Minele html au fost dezamorsate, trupele indie care făceau spam au fost îngropate în adâncurile web-ului. Împăratul online pe numele său „Tom” are tupeul să se confrunte cu Zuckerberg. Prima rețea socială s-a întors să remodeleze internetul după imaginea sa.

Mie mi-a plăcut dintotdeauna MySpace. Spre deosebire de rețelele sociale de azi, care încearcă să creeze un avatar al persoanei tale – o persoană adusă cu picioarele pe pământ de pozele tâmpite în care te taguiesc prietenii tăi – MySpace îți permitea și te încuraja să-ți confecționezi o versiune a ta idealizată. Părea făcut pentru egourile oamenilor. Avea backgrounduri ostentative, muzică tare și nu-i păsa ce școli ai făcut. MySpace era gașca de cartier care te accepta și nu fraternitatea la care trebuia să aplici.

Dar s-a pierdut pe drum, undeva în timpul migrației în masă spre Facebook. A rămas un loc locuit de tipi care caută profile de chillwave cu backgrounduri de plajă.

I miss you.

Noua versiune are multe opțiuni și, evident, s-a inspirat din multe rețele sociale care au apărut de când cu Facebook. Și da, lucrurile o să se schimbe atunci odată cu muzica underground din player, în loc de albume mainstream pe modelul Spotify. N-o să fac recenzia site-ului că nu sunt la vreo rubrică de tehnologie. MULT MAI IMPORTANT decât toate astea e că dacă noul MySpace va avea succes, o să distrugă o întreagă generație de superstaruri de internet.

Vorbesc de toți Joey Barton, Molly Soda și Oily Riley din lumea asta online. După ani întregi de eforturi pe Twitter sau tumblr, oare o să înceapă totul de la zero?

Molly Soda contemplează o lume în care a rămas pe dinafară.

Oare o să poată toți oamenii ăștia să-și transfere followerii în formatul ăsta nou? Sau o să rămână în lumea veche, ca soldații ăia din Vietnam care n-au auzit că războiul s-a terminat și timp de 20 de ani au tot zbierat „Grenadăăăăă!” de câte ori au văzut un rucsac?

Poate o să trebuiască să se facă toți DJ de dormitor pentru a ține pasul cu MySpace. Oameni ca WhiteGirlProblems și SixthFormPoet ar putea începe să facă muzică, doar ca să rămână în vizorul generației MySpace 2.0. Un gând răvășitor.

În orice caz, dacă ne luăm după comunicatele de presă pline de expresii ca „reconstrucția de la zero” și „nou-nouț”, se pare că MySpace nu vrea doar să facă vechiul site ceva mai cool. Să zicem că n-o să mai fie nevoie să completezi unul din quizz-urile alea personale prea curând.

Dar ce facem dacă ne vrem profilele vechi de MySpace înapoi? Renașterea lui a trezit nostalgia în utilizatorii site-urilor rivale:

Dar dacă îmi șterg vechiul profil? Cum o să mă reconectez cu oamenii cu care m-am sărutat la concertele Larrikin Love? Dacă n-am reușit să descarc mash-up-ul Futureheads/Xzibit?

Am hotărât să-mi vizitez fantoma mea din adolescență ca să văd ce-mi place și ce nu-mi place la ea.

Se pare că, atunci când site-ul se ducea de râpă, am dezvoltat un sentiment de nihilism și mi-am șters mizeria de background. Probabil vreun student care studiază psihologia rețelelor sociale mi-ar fi putut spune ce sugerează despre viața mea, dar acum pot doar specula.

Designul era foarte, foarte prost, nu? Iar cei 372 de prieteni, deși oameni drăguți, nu se compară cu echivalenții lor de pe Twitter.

De asta nu mi-e dor deloc: trupe locale de căcat care îți bagă pe gât demourile lor penale dacă ai avut ghinionul să te împrietenești cu ei. Dar poate așa era pe vremea aia. Poate acum o să fiu bombardat cu mesaje de la rapperi cool din Islington.

Asta e o poză de-a mea oribil de narcisistă, dar așa era MySpace, un loc narcisist. Eram tineri – nu aveam noțiunea de modestie sau umilință. Poza asta mi-a declanșat emoții amestecate: deși sunt trist că următoarele mii de beri pe care le-am băut și-au lăsat amprenta pe fața și pe corpul meu, mă bucur că nu mai fac bot din ăla în poze.

Eram cu toții mai selectivi cu fotografiile înainte să existe noțiunea de tagging. Știu că MySpace introdusese sistemul de tag spre finalul existenței sale, dar era doar o măsură disperată.

Piesa de pe profil iar îmi dă sentimente amestecate. Mi-e dor de vremurile când încercam să impresionez fetele cu ultimul demo Jamie T. Dar nu mi-e dor deloc să intru pe pagina cuiva și să uit că aveam boxele pornite și să-mi bubuie în urechi Scatman sau vreun alt imn ironic. Băga-mi-aș picioarele în zgomotele alea de căcat.

Okay, am luat printscreen-ul ăsta de la un prieten mai labagiu ca mine, dar asta e iar ceva de care nu mi-e dor: oamenii care-și umpleau Top-ul 8 cu celebrități. Dar mi-e dor de Top 8. Era ceva foarte onest și crud în chestia asta; era ca o viziune a adevăratei inimi a internetului, una pe care site-urile ca Facebook încearcă s-o ascundă sau s-o mascheze.

Deci, îmi vreau sau nu vechiul profil de MySpace? Oricât mi-a plăcut să-mi vizitez vechiul prieten și oricât de entuziasmat sunt de noua versiune, să lăsăm nostalgia pentru persoane de genul „fetiță retro într-o lume retro” care au tatuaje cu ancoră și urăsc minoritățile etnice.

O, da – tatuaje cu ancoră – asta iar era o chestie tipică pentru MySpace. Dă-l în pula mea de MySpace; delete.

Urmăriți-l pe Clive pe Twitter:@thugclive

Traducere: Oana Maria Zaharia