Palatul Parlamentului a fost tăguit

Pe la începutul lunii paznicii de la Parlament s-au trezit cu ditamai stencil-ul cu sârmă ghimpată pe câţiva metri din gardul din jurul Casei Poporului şi cu tag-ul „Lagărul Conştiinţei noastre.” Mesajul a fost scris de nişte activiştii care vor demolarea gardului şi o extindere a spaţiului public pe zona din jurul monolitului lui Ceauşescu. Mai mulţi arhitecţi au încercat prin 2009 şi prin 2010 să propună demolarea zidului, totuşi propunerile au fost respinse de parlamentari pe motive de securitate națională, de parcă monstrul ăla nu ar avea șine de tren în pereți și de parcă pe acolo n-ar arde-o toți politrucii. L-am sunat pe Jean Darmescu, un membru al Echipei CRIM din cadrul Şcolii de Activism a Miliţiei Spirituale, ca să ne spună cum a mers acțiunea și care îi este scopul.

VICE: Cum aţi reuşit să daţi tag-ul pe zidul Casei Poporului, un obiectiv atât de bine păzit?

Jean Darmescu: În mod normal nu găseşti alţi jandarmi p-acolo în afară de ăia de la porţile de acces, nici dacă dai cu tunul. Totuşi, cu vreo două săptămâni înainte, am încercat să facem stencil-ul noaptea şi ne-am trezit că Palatul Parlamentului era împânzit de jandarmi, iar Parcul Izvor era înţesat cu alţii, îmbrăcaţi în civil, pe care i-am dibuit după staţiile de emisie-recepţie. Probabil ne-au ascultat telefoanele sau ne-au urmărit conversaţiile pe net, altfel nu-mi dau seama ce căutau acolo.

Totuşi aţi reuşit pânâ la urmă să faceţi stencil-ul.

Da, dar de la o sută de metri cât ar fi trebuit să aibă cel făcut noaptea, am ajuns doar la unul de şase metri. După ce am cercetat bine zona pe lumină, am reţinut unde erau camerele de supraveghere şi cât de des patrulau echipajele Poliţiei şi Jandarmeriei, am mers în plină zi cu o echipă de trei oameni. Eram conştienţi că nimeni din sistemul de securitate nu-şi imaginează că există cetăţeni atât de „nebuni” încât să sfideze aparatul represiv al statului, mai ales că în zonă mai erau SRI-ul, Parchetul General, Ministerul Justiţiei, Ministerul Apărării, plus o secţie locală de poliţie.

Aţi avut vreo problemă cu legea de atunci?

Nu, şi nici nu cred că forţele de ordine aveau vreun interes ca această acţiune să devină publică. Gardul ne-a protejat de singura cameră care ne-ar fi putut surprinde. După trei ore stencilul fusese deja acoperit cu vopsea.

De ce este Zidul din jurul Parlamentului „Lagărul Conştiinţei noastre?”

Pentru că este complexul pe care noi îl întreţinem, pentru că suntem responsabili de maniera în care cei de după gard se raportează la cetăţenii care i-au ales cu naivitate.

De ce doriţi demolarea zidului?

Pentru că Palatul Parlamentului a continuat să fie dupa 1989 o enclavă bizară şi lipsită de transparenţă (fizică sau simbolică), un loc aproape ezoteric. Considerăm că burtiera care împrejmuieşte ostentativ enorma clădire trebuie eliminată, iar accesul liber al cetăţenilor la pantele înverzite care duc spre empireul politic trebuie redat celor de drept. Nu văd de ce oamenii obişnuiţi nu ar putea citi în linişte sau înălţa kite-uri  acolo. Nu suntem în război cu nimeni, politicienii sunt protejaţi înăuntru şi nu cred că paranoia asta privind siguranţa lor trebuie să mai aibă forma unui gard militarizat.

Ce credeţi că s-ar putea face acolo?

Ar putea fi reamenajat spaţiul verde. Se pot face concursuri urbanistice. În 2010 Teodor Frolu de la Asociaţia Spaţii Urbane Bucureşti a venit cu un proiect în acest sens, dar nu s-a întâmplat nimic. Idei există, trebuie doar sa dărâme zidul.

Ştiu că propunerile de demolare au fost respinse, pentru că parlamentarilor li se părea prea riscant.

Doar în mintea lor există acest risc. Uitaţi-vă cum arata Casa Poporului, e o cetate impenetrabilă, cine să-i pună în pericol? Astea sunt tare vechi, preluate de-a gata de la Ceauşescu şi camarila lui. Dacă tot e Casa Poporului, atunci a poporului să fie!

Oare românii ar profita de acest spaţiu verde sau vor continua s-o ardă prin baruri, cluburi şi terase?

Rămâne de văzut. Nu are rost să speculăm sau să amânăm dărâmarea gardului de teamă că pantele alea vor rămâne neumblate. Ele deja sunt aşa, pentru că sunt inaccesibile. Hai să-i lăsăm pe oameni să-şi aleaga maniera prin care vor să se educe singuri.