Paradisul pensionarilor

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Paradisul pensionarilor

Bătrânii sunt în sfârșit fericiți aici.

Departe de stațiunile tradiționale de pe litoral, Balaruc-Les-Bains e un oraș termal din sudul Franței, aflat la aproximativ treizeci de kilometri distanță de Montpellier, între Marea Mediterană și Pond du Thau. Cei din clasa mijlocie și inferioară, care s-au pensionat, vin aici în fiecare an ca să primească tratament, să-și trateze reumatismul și să se bucure de soare, de regulă pentru trei săptămâni.

Publicitate

Tratamentele au loc dimineața. După-amiază merg pe plajă și joacă pétanque sau beau un pahar în unul dintre barurile de pe promenadă. Stau în zona de camping a orașului sau în apartamente mici sezoniere. În fiecare an, vacanța lor în stilul anilor 70 în stațiunea asta e ca un soi de pauză de aur.

Originea seriei ăsteia e un alt subiect pe care l-am tras în alb-negru. Pentru doi ani, l-am urmărit pe bunicul meu care avea Alzheimer, într-un azil de bătrâni. I-am documentat relația cu bunica până când a murit. A fost foarte greu din punct de vedere emoțional. Am vrut să am o abordare diferită în proiectul ăsta și să lucrez cu culori, afară, la lumină naturală. De data asta, voiam să arăt altă latură a bătrâneții. Latura fericită și optimistă, care se bucură de viață în ciuda problemelor de sănătate. Vârstă înaintată nu e doar un declin. Trebuia să o simt mai mult decât să o cunosc.

Citește și Ce să faci ca să n-ajungi la bătrânețe să trăiești din pensia de rahat a statului român

Balaruc-Les-Bains are un aspect kitschos care îți sare în ochi. Casele și clădirile par să fie făcute din table. În serile de duminică, se organizează un ceai dansant. Deși felul în care arată unii dintre înotători pare scos dintr-un film italian prost, poți vedea detalii înduioșătoare. Perspectiva fotografului poate să fie cam tristă. Să te joci de-a Martin Parr poate fi ușor, d-aia am adăugat și multă afecțiune și duioșie.

Publicitate

Oamenii ăștia în vârstă nu aparțin claselor bogate. Au muncit de au rupt toată viața lor. Când am vorbit cu ei, mi-au zis că sunt foși angajați, proprietari de magazine sau artizani. Niciun manager general nu ar venit în Balaruc-Les-Bains să se bronzeze. Au muncit mult ca să se bucure de pensie. Astăzi sunt în sfârșit aici și sunt fericiți.

Yann Castanier un fotograf francez, membru al studioului Hans Lucas. Urmărește-i site-ul.

Urmărește VICE pe Facebook