Piața Taksim din Istanbul a devenit o zonă de război

FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Piața Taksim din Istanbul a devenit o zonă de război

Patru tineri au murit în urma unui protest împotriva defrișării unui parc din Istanbul și mulți alții au fost răniți grav.

Zeci de oameni au fost răniți la Istanbul după o săptămână de confruntări dintre jandarmii turci și protestarii antiguvernamentali. Autoritățile au folosit tunuri cu apă și gaze lacrimogene pentru a dispersa protestul pașnic dintr-un parc din centrul orașului. Rețelele de socializare s-au umplut cu fotografii cu oameni răniți grav de forța excesivă folosită de forțele de rodine. Corturile protestatarilor au fost arse de polițiști, iar un ziar din Turcia sugerează c-ar fi murit mai mulți oameni în urma bătăilor.

Publicitate

Mii de turci au ocupat Parcul Gezi și împrejurimile toată săptămâna asta. În noaptea din 27 mai un grup de muncitori cu buldozere au venit să distrugă insula de copaci din centrul Pieței Taksim din Istanbul. Acțiunea făcea parte dintr-un proiect al primăriei de a transforma centrul istoric într-o zonă „pietonală,” ceea ce, conform mai multor bloguri, însemna transformarea unuia dintre ultimele spaţii verzi ale oraşului într-un mall. Nu a fost consultată nicio organizaţie şi niciun localnic în legătură cu transformarea parcului, a fost pur şi simplu o decizie a Partidului Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP).  Planurile includ reconstrucţia unei barăci militare care a fost demolată prin 1940 şi adăugarea unor trotuare pentru a face zona mai accesibilă pietonilor.

După patru zile în care protestatarii nonviolenţi au ocupat parcul şi au supravieţuit atacurilor cu tunuri cu apă şi gaze lacrimogene, ei au obţinut o victorie temprară printr-o decizie judecătorească. De fapt primarul Istanbulului, Kadir Topbaş, tocmai a anunţat că nu a existat niciun plan de a construi un mall acolo. E incredibil cum acţiunea cetăţenilor a răsturnat situaţia, totuşi ei n-ar fi reuşit fără sacrificii.

La scurtă vreme după ce protestatarii au început să se strângă-n parc lunea asta, din ce în ce mai mulţi turci ecologişti au aflat de pe Facebook de conflict şi au venit să stea în faţa buldozerelor. De miercuri jandarmii implicaţi au ripostat faţă de protestul  nonviolent cu tactici agresive.  S-a răspândit în toată lumea poza de la Reuters în care o ecologistă într-o rochie roşie a fost atacată de un jandarm cu spray paralizant. Imaginea a devenit un simbol pentru mişcarea Occupy din Parcul Gezi, dar şi pentru brutalitatea forţelor de ordine de acolo.

Publicitate

Protestatarii au venit în numere aşa mari şi cauza altor probleme pe care le-au avut cu premierul turc Recep Tayyip Erdogan. Mulţi turci consideră că guvernul său are tendinţe autoritare, fiind la al treilea mandat la conducerea ţării. Guvernul doreşte interzicerea vânzării de alcool şi înfierează gesturile publice de afecţiune.

Erdogan a refuzat să discute cu protestatarii şi a ţinut un discurs miercuri în care a spus cu subiect şi predicat că soarta parcului e pecetluită. La acel moment mulţi dintre protestatari îşi puseseră corturile în parc. În dimineaţa de joi, 30 mai, jandarmii au intrat în forţă peste tabără aruncând gaze lacrimogene în oameni şi dându-le foc la corturi. Buldozere au fost totuşi oprite când politicienii din opoziţie Sırrı Sureyya Önder şi Gülseren Onanç s-au pus în faţa lor şi le-au cerut mucnitorilor să prezinte aprobările.

Deşi jandarmii au folosit spray-ul paralizant de parcă era deodorant, ocuparea parcului a continuat, chiar a crescut. Joi s-au împânzit pe internet fotografii în care protestatarii le citeau cărţi jandarmilor, iar cei implicaţi spun că nonviolenţa este baza protestului lor.

Utku Dorduncu, un economist care s-a întors la Istanbul după opt ani petrecuţi la New York spune că protestele sunt „doar o întrunire paşnică de ecologişti fără lideri sau obiective secrete, care vor să protejeze un spaţiu public. Nu vreau să spun că aceşti protestari reprezintă majoritatea turcilor, pentru cei mai mulţi dintre cei 10,000 de oameni adunaţi în piaţă au fost studenţi, tineri absolvenţi sau oameni cu meserii liberale. Majoritatea nu-şi câştigă singuri pâinea. Dar cei care au timpul şi oportunitatea de a apăra drepturile publice, ar trebui să fie acolo.”

Publicitate

Filmările de la proteste arată o atmosferă de festival, cu focuri de tabără şi trupe de muzică rock.Pe FourSquare 960 de oameni au dat check-in din Parcul Gezi, iar hashtag-ul #DirenGeziParki (Rezistă Parcul Gezi)şi contul Ayaga  Kalk Taksim (Luptaţi pentru Taksim) au ocupat Twitterul din Turcia. Mehmet Ali Alabora, un actor turc şi gazda unei emisiuni de jumătate de oră de satiră politică (o raritate în televiziunea turcă) a scris pe Twitter: „Prietene, aici nu e vorba doar de Parcul Gezi, n-ai înţeles asta? Hai vino-ncoace să afli.” Mesajul său a fost retweet-uit de mii de ori.

Aysegul Yildirim, un student a spus: „Aici s-au adunat tot felul de oameni. Există şi un grup numit Musulmanii Anticapitalişti, care spun că sunt islamişti.”

Corturi noi au luat locul celor arse, iar subiectele de dezbatere dintre cei care ocupă parcul au trecut şi la planurile controversate ale statului de a construi un pod nou peste Strâmtoarea Bosfor, la interdicţiile asupra consumului de alcool aprobate săptămâna trecută şi la demolarea Teatrului Emek, un monument istoric. Posterele din parc au sloganuri ca „Umăr la umăr împotriva fascismului,” „Taksim e al nostru, Parcul Gezi e al nostru,” Demisia Guvernului,” şi „Nu ne vom pleca în faţa voastră,” puse peste imagini cu premierul Endogan cu un turban de sultan pe cap.

Când actorul TV şi satiristul Okan Bayulgen a venit în parc pentru a le citi tuturor Suferinţele tânărului Werther de Goethe, se adunaseră 30,000 de aomeni. Apoi s-a dus totul dracului.

Publicitate

Elif Cerrahoglu, un student de 20 de ani, ne-a descris scena: „Totul era paşnic, oamenii protestau foarte calmi. Pe la ora cinci dimineaţa am observat ca mulţi oameni se sculau şi-o luau la fugă, apoi am văzut jandarmii şi totul a devenit haotic. Noi nu stăteam prin centrul parcului, aşa c-am scăpat, dar mii de oameni au fost loviţi cu pietre şi călcaţi în picioare. O fată care era mai în faţă i-a întrebat pe jandarmi de ce dădeau în oameni. Au lovit-o chiar în faţa mea.”

Yigit Guneli, un programator de 26 de ani a spus că protestarii care au rămas în parc până la ora şapte au fost loviţi cu tunurile cu apă: „Nu cred că era doar apă. Substanţa aia ardea pielea de parcă era acid. Dar  ne vom aduna şi mai mulţi la noapte şi vom rezista. Dacă jandarmii n-ar fi făcut asta, cred că protestul s-ar fi încheiat deja.”

Cel puţin cinci oameni au ajuns la Urgenţe cu răni la cap după atacul forţelor de ordine, iar protestarii spun că şi trecătorii din zona centrală au fost loviţi cu spray paralizant şi gaze lacrimogene. La fiecare colţ de stradă erau pâlcuri de jandarmi, totuşi pe internet oamenii spun că se vor aduna din nou. Poliţiştii au pus garduri cu care să blocheze intrarea în parc, dar protestul ocupă acum şi străzile din zonă. Protestarul Utku Dorduncu a tras o concluzie simplă vinerea asta: „Nu ne-a mai rămas nimic de făcut decât să ocupăm piaţa şi să rezistăm.”

În cea de-a patra zi de proteste s-a umplut din nou Piaţa Taksim, în ciuda a trei încercări violente a jandarmilor de a dispersa protestatarii. Conform ecologiştilor forţele de ordine atacă toţi trecătorii din zonă cu spray paralizant, inclusiv oamenii care vor să intre la metroul din apropiere. Utku spune că ei „atacă femei, bătrâni şi copii, pe toată lumea. Noi ripostăm rămânând paşnici, împărţind măşti de gaze şi apă. Aici nu e vorba de o luptă egală, e vorba de brutalitate gratuită.”

Publicitate

Raportul guvernului spune că doar 12 oameni au fost răniţi până acum. Ministerul Sănătăţii din Turcia a declarat că şase oameni au suferit traumatisme grave la cap şi că piciorul unui profesor a fost zdrobit. Martorii cu care am vorbit noi spun că numărul de răniţi este mult mai mare. Amnesty International au condamnat „folosirea forţei excesive, inclusiv a spray-ului paralizant împotriva unor protestatari paşnici din centrul Istanbulului.”

Vineri erau planificate mai multe proteste prin apropierea centrului, deşi niciunele nu aveau un loc fix, de teama agresivităţii jandarmilor. Au avut loc proteste şi-n capitala ţării, Ankara, pentru a susţine mişcarea Occupy Gezi. Totuşi autorităţile par să se fi săturat de conflict, în ciuda discursului lui Erdogan. Astăzi un tribunal a dat hotărârea prin care toate proiectele planificate trebuie oprite pentru a se verifica legalitatea lor, iar primarul Topbaş a spus că parcul de fapt nu urma să fie demolat. Nu se ştie de ce nu a anunţat asta acum patru zile, înainte să înceapă conflictul.

Nu prea sunt mai multe detalii la acest moment, dar vă vom ţine la curent cu informaţii de la faţa locului, fotografii şi înregistrări de la faţa locului. Între timp puteţi urmări luptele prin hastag-ul #occupygezi de pe Twitter, prin care protestatarii se organizează şi de unde scriu de la faţa locului şi acum.

Puteţi vedea mai multe fotografii făcute de Nazim aici.

Publicitate

Traducere: Mihai Popescu