FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Războiul hașișului din Liban

Între droguri, hașișul are un loc special și o istorie care se întinde pe sute de ani. În epoca modernă este însă și sursă de bani pentru război.
cum se cultiva hasis razboi droguri liban bani reportaj
Hașișul este una dintre sursele de bani pentru arme în Liban. Iată cum se vede situația din teren

În ciuda longevității în lumea drogurilor, hașișul încă nu și-a pierdut din importanță. În esență, este un drog care se obține din mugurii nefecundați ai plantei femele de cânepă — de unde și asocierea cu canabis și consumul fie de către aceiași oameni, fie pentru alte feluri de consum.

Oficial, face parte din categoria drogurilor psihoactive slabe, dar asta nu-l face mai puțin ilegal în numeroase țări, inclusiv România. Bine, cum firesc următorul cadru: dacă iarba e interzisă, e interzis și hașișul. Acesta e, în esență, rășina extrasă și purificată prin diferite procedee din marijuana, însă este mai activ decât aceasta.

Publicitate

Ca metodă de consum, în general, hașișul este fumat sau pus în alimente sau băuturi.

La scară globală, Maroc este principalul producător, cu vreo 70% din producția mondială. Iar la vânzare e găsit fie subt formă de „bulgări” sau plăci presate. E roșu, maroniu, verde sau negru. În Liban, e mai mult decât un drog: e o principală sursă de venit.

Cultivarea canabisului în valea Bekaa din Liban este un obicei străvechi, care datează de la începutul istoriei cunoscute. În timpul războiului civil, între 1975 și 1990, a asigurat finanțarea milițiilor implicate în conflict și a transformat Libanul în unul dintre cei mai mari exportatori de hașiș din lume.

În epoca modernă, milițiile combatante din Liban încă folosesc drogurile ca sursă de bani.

Sub presiunea internațională, guvernul libanez atacă micii producători, în timp ce lorzii drogurilor își continuă activitatea fără probleme. Între forțele de securitate și fermierii înarmați au loc confruntări sângeroase pentru controlul zonelor cultivate.

VICE News a vorbit cu câțiva fermieri depre acestă industrie cu tradiție și cum politicienii profită de pe urma haosului din țară.