Cum era să faci o rețea de net în cartierul bucureștean Crângași, în anii 2000

Net mi-am pus abia prin anul cinci de facultate, cȃnd a ajuns RDS-ul la mine ȋn Titan. Pȃnǎ ȋn 2004 mai avusesem doar odatǎ conexiune, cu vreo doi ani ȋnainte: dial-up-ul diavolesc de la Romtelecom. Totul a durat per total cam o orǎ: dat drumul la modem, cȃrȃialǎ metalicǎ, pumni strȃnşi, Internet Explorer, site porno, virus, gata aventura online.

Dupǎ aia am stat cuminte nişte ani, pȃnǎ au apǎrut ǎştia de la RDS, cǎ oricum facultatea nu prea mǎ lǎsa sǎ am timp liber, iar Photoshop luam de la colegi pe CD-uri.

Apoi, l-am cunoscut pe Alex Lincǎ la un hub de start-up-uri, iar cineva mi-a zis cǎ a făcut parte din cea mai mare reţea de amatori din Crȃngaşi. Citisem cu cȃteva zile ȋnainte articolul ǎsta pe VICE, despre primele rețele din București, şi i l-am trimis. Mi-a zis cǎ ȋl ştie pe puştiul blond cu patru pǎtrǎţele la vedere.

Așa că ne-am întâlnit.

Am vrut sǎ aflu de la Alex despre fenomenul reţelelor de cartier din Romȃnia, ȋnainte de apariţia marilor provideri.

VICE: Cum a ȋnceput totul?
Alex Lincǎ: A început dintr-o nevoie. Ȋmi doream foarte mult sǎ trag un film sau un joc de la vecinul care-l avea ȋn calculator. Nu existau stick-uri sau DVD-uri, doar CD-uri. Primul lucru pe care l-am fǎcut a fost sǎ merg la ceilalţi sǎ ȋi ajut sǎ ȋşi instaleze jocurile. Fǎceam depanare fǎrǎ sǎ am acasǎ calculator. Ȋn 2002, cȃnd am pornit treaba, am avut primul calculator şi mi-am dorit sǎ-mi cuplez doi dintre cei mai buni prieteni ȋn reţea. De la doi am ajuns la o sutǎ şi ceva doar ai mei. Ȋn prima etapǎ n-a existat internet. Rețeaua se numea „Net 9 mai" și făcea parte din Crângași Network.

Din cȃte reţele era formatǎ Crȃngaşi Network?
Nu ştia nimeni exact cȃte erau ȋn cartier. De la adunǎrile sǎptǎmȃnale ȋmi amintesc cǎ eram ȋn jur de 20 de administratori de reţele atunci. Eu acum sunt printre puţinii care au rǎmas sǎ activeze ȋn zona de telecomunicaţii şi IT.

Aveai competitori care dǎdeau ţepe clienţilor ȋn perioada aia?
Foarte mulţi. Tot ce ȋnsemna taxǎ de instalare sau taxǎ lunarǎ pentru reţea sau internet era la unii dublǎ sau triplǎ şi mǎreau de fiecare datǎ preţul. Sau te bǎgai la internet la ei şi-ţi spuneau peste noapte cǎ au anumite cheltuieli, ca sǎ repare cȃte un cablu, şi mai bǎgau un zece lei la abonament.

Cȃnd ai bǎgat internet pe reţea?
Ȋn 2003. Luam internet atunci din zonǎ, de la Astral. Aşa se numea atunci, acum e UPC. Luam o bandǎ foarte largǎ şi o ȋmpǎrţeam la cȃt mai mulţi.

Ce fel de oameni gǎseaţi pentru montat reţelele?
Ȋn prima etapǎ au fost prieteni de-ai mei. I-am pierdut ulterior, nu mai ştiu nimic despre ei. Dupǎ asta, am avut persoane angajate special sǎ facǎ asta, oameni care ȋşi cǎutau de muncǎ şi voiau sǎ lucreze patru or. Îi plǎteam pe bǎieţi, chiar dacǎ eram cel mai tȃnǎr dintre ei. Aveam oameni care aveau 25-26 de ani, eu aveam 16-17 ani, sunt nǎscut ȋn `87.

Cum vă întâmpinau locatarii?
Nimeni nu voia sǎ audǎ de reţea atunci. Comentau toţi, „Dom`le, avem deja fire ȋn bloc: avem firele de telefon, nu umblaţi pe la ele cǎ s-ar putea sǎ rǎmȃnem fǎrǎ televiziune, fǎrǎ telefonie…". Majoritatea aşteptau o atenţie micǎ sau servicii gratuite.

Ţin minte cum oamenii se urcau pe orice, de la blocuri, la stȃlpi de curent, ca sǎ tragǎ net, ȋn perioada aia. Voi ați avut vreun moment d'ăsta periculos?
Au fost douǎ. Primul cu un bǎiat, care era şi administrator de sistem, se ocupa de servere. Tipul trebuia sǎ tragǎ un cablu mai lung. Era un cablu cu şufǎ, e partea aia metalicǎ de pe cablu, ca o ȋntinzǎtoare de sȃrmǎ. Dacǎ o tǎiai, ea se strȃngea, ca un arc. Cȃnd a tǎiat-o, i s-a ȋnfǎşurat pe mȃnǎ. Cablul era greu, s-a dus ȋn jos, era sǎ ȋi smulgǎ mȃna cu totul. Atunci şi-a fracturat osul.

A doua oară, era iarnǎ. Erau -20 de grade, noi eram pe terasa unui bloc. Trebuia sǎ dǎm gǎuri ȋn faţada blocului, deci pe exteriorul parapetului. Fǎceam asta cu o bormaşinǎ, care era destul de grea, de-aia cu percuţie. Cineva ţinea de cablu şi altcineva ţinea bormaşina. Mi s-a ȋntȃmplat chiar mie: am scǎpat bormaşina din mȃnǎ. Spre norocul meu nu a cǎzut ȋn capul cuiva, tipul care ţinea de cablu era mai solid şi a ţinut bine firul. N-a spart nici geamul vecinului de dedesubt, dar m-a speriat nasol de tot.

Era profitabilǎ afacerea cu net?
Nu doar pentru mine. A fost extrem de profitabilǎ pentru toţi care s-au ocupat cu chestia asta. Tata m-a ȋntrebat din start de unde voi face rost de bani, i-am zis cǎ oamenii vor plǎti pentru absolut tot. Era simplu: o sută de metri de cablu costa o sută de lei, adicǎ un milion vechi. Banii ǎia veneau din taxa de instalare, cǎ pentru fiecare instalare se percepeau o sută de lei. Cu alte cuvinte, omul plǎtea atȃt cablul care venea pȃnǎ la el la uşǎ, cât și pe ăla care ȋi intra ȋn casǎ. Ulterior urma sǎ plǎteascǎ un abonament de aproape 35 de lei, eu atȃt percepeam. Investiţia era deci de cam 10% din cȃt scoteai, așa că profitul era destul de bun. De-asta au şi apǎrut „rǎzboaiele de reţea" pentru monopol. Ȋntr-un final, compania care a reuşit sǎ ȋi bage pe toţi ȋn legalitate a câțtigat. Adicǎ C-ZONE.

Care a fost cea mai ciudată plângere pe care ai primit-o vreodată?
Mi-a zis odatǎ cineva cǎ ȋi intrǎ des apǎ pe cablu. De fapt, vecinul lui de la etaj ȋl sabota, ȋi tǎia firul, iar apa intra cȃnd ȋncepea ploaia.

Spune-mi despre marile reţele de net din perioada aia: puneau vreodatǎ presiune asupra voastrǎ?
Da, veneau cu oferte care nu erau 100% pe bune, promiteau mai multe decȃt puteau ei sǎ ofere, ca sǎ acapareze piaţa. M-a şocat la un moment dat cǎ acaparaserǎ tot ce era spaţiu publicitar din jurul staţiilor de metrou Crȃngaşi, Basarab și Semǎnǎtoarea. Mesaje de genul: „Intrǎ ȋn reţea", „Multi LAN", „Începe jocul". Cartierul era ȋmpȃnzit cu afişe care sǎ te convingǎ sǎ intri ȋn reţeaua lor. Erau targetaţi pe tineri, au vǎzut o investiţie pe termen lung. Raționamentul era: tinerii folosesc acum internetul, tot ei ȋl vor folosi şi ȋn viitor. Au gȃndit-o bine din punctul ǎsta de vedere.

Bun, și atunci cum reuşeai sǎ menţii preţurile mai mici decȃt concurenţa, la aceeaşi vitezǎ de net?
Strategia mea a fost sǎ furnizez servicii celor care folosesc puţin internetul. Utilizatori care au loc de muncǎ şi nu stau toatǎ ziua pe internet, vor doar sǎ citeascǎ un ziar la sfȃrşitul zilei. N-am ţinut servere de Counter-Strike, de StarCraft, m-am concentrat pe publicul mai ȋn vȃrstǎ. Eu am cȃştigat teren unde ei n-au reuşit: am furnizat internet, ȋn proporţie de 35%, spaţiilor comerciale de la parterul blocurilor.

Cu cȃţi bani ai rǎmas la sfȃrşit, când ai ieșit din afacere?
Cam șase mii de euro. Ǎştia au fost banii pe care, cu chiu-cu-vai, am reușit sǎ ȋi strȃng. Banii cu care am fǎcut exit-ul din reţea, în 2006. Acum furnizez servicii pentru cei care au site-uri construite ȋn WordPress, sunt furnizor de servicii dedicate, hosting, optimizare, securizare şi mentenanţǎ.

Acest text a fost editat, astfel încât să fie clar că Alexandru Lincă a deținut rețeaua „Net 9 Mai", care făcea parte din structura mai mare numită „Crângași Network". Într-o variantă anterioară, se putea înțelege că Lincă ar fi fost patronul rețelei mari, „Crângași Netwok".