Revoluția din Egipt e departe de a se fi terminat

Aiman bate palma cu mine în timp ce-mi spune cum a fost împușcat în piața Tahrir în timpul revoluției din ianuarie anul trecut. Ne aflăm în colțul străzii Mohammed Mahmoud, o stradă de lângă piața Tahrir, unde protestatarii se adună în jurul focului de tabără și din când în când aruncă câte un cocktail molotov într-o clădire arsă care era înainte o școală care se află sub ocupația forțelor de securitate a statului. Soldații aruncă orbește cu scaune, blocuri de ciment, cărămizi și ce mai găsesc în capul mulțimii din stradă. Într-un colț a apărut un spital improvizat, iar demonstranții – majoritatea bărbați tineri – cu măști Guy Fawkes pe față, colcăie de adrenalină, indignare și furie neputincioasă.

Demonstrația oarecum confuză, aflată în cea de-a treia zi, a fost organizată în strada Mohammed Mahmoud pentru a marca aniversarea bătăliilor care au avut loc aici în luna noiembrie anul trecut, când mai mult de 40 de persoane au fost ucise și multe altele rănite sever. Într-unul dintre cele mai sângeroase incidente de la căderea lui Mubarak, poliția anti-revoltă și securitatea de stat au folosit gaz lacrimogen și sniperi împotriva mulțimii care protesta împotriva impunității Consiliului Suprem al Forțelor Armate pentru crimele din timpul revoluției din ianuarie.

Comentatorii s-au repezit să-i pună Egiptului din nou diagnosticul de revoluție după ce Cairo a prezentat toate simptomele: proteste la scară mare, slogane de genul „plecați, plecați” și un palat prezidențial aflat sub asediul demonstratorilor. Bannerele din piața Tahrir proclamau „Șah-mat regelui”, iar oamenii anunțau pe Twitter „happy second revolution”, în timp ce sute de mii de oameni au ieșit să protesteze împotriva actualului președinte, Mohamed Morsi – membru al Frăției Musulmane – care își extinde puterea și propune o nouă constituție despre care oponenții susțin că ar contribui la impunerea legii islamice în țară.

Declarația lui Morsi a venit după ce acesta a fost lăudat că a reușit să negocieze cu succes un armistițiu în Gaza cu câteva zile înainte. Dar la câteva ore de la anunț, președintele a fost declarat autocrat, dictator și faraonic. Numind-o Legea de Protecție a Revoluției, Morsi și-a apărat noua putere, declarând-o un paznic al democrației care se naște în Egipt împotriva influenței elementelor regimului anterior și a insitat că sunt măsuri temporare, dar necesare pentru a completa tranziția spre democrație.

De atunci, președintele a încercat să calmeze conflictele prin întocmirea schemei unei constituții ce urma a fi supusă unui referendum pe 15 decembrie. Ca să capete credibilitate, și-a scăzut puterile, dar a investit, în schimb, armata cu puterea de a aresta civili. În orice caz, cu cel puțin șase morți și sute de răniți în timpul protestelor până acum, aceste eforturi repezite n-au șanse să liniștească protestatarii sau pe cei din guvern și sistemul judiciar care se opun planurilor lui Morsi.

Protestele în masă din Cairo și alte centre urbnae nu par să indice stoparea revoluției care l-a dat jos pe dictatorul anterior al Egiptului în ianuarie 2011. E evident că strada Mohammed Mahmoud a rămas în stare de alertă de atunci, cu gloanțe de cauciuc, gaz lacrimogen și tot tacâmul.

Aceasta nu e o a doua revoluție, a spus activistul în vârstă de 22 de ani, student la inginerie civilă, Farghaly, care a participat la revoluția din ianuarie, la demonstrațiile din Mohamed Mahmoud, și care a ieșit din nou în stradă săptămâna trecută pentru a cere tăierea puterilor noi ale lui Morsi.

„Continuăm aceleași eforturi cu care l-am dat jos pe Mubarak anul trecut. Acesta e doar un nou apel la vigilența publică și nu va fi ultimul de acest gen.Puterea trebuie să fie în mâinile poporului și nu în mâinile unui singur om. Nu vom tolera un alt dictator care dorește aceeași autoritate ca și Mubarak sau chiar mai rău de atât.”

Furia împotriva lui Morsi reflectă în multe feluri durerea revoluționarilor care încă nu și-au văzut aspirațiile democratice împlinite și nici nedreptățile pedepsite. Mulți dintre aceștia au boicotat alegerile prezidențiale care l-au adus pe Morsi la putere în noiembrie trecut și le-au oferit alegătorilor două opțiuni neplăcute: candidatul Frăției Musulmane și fostul prim-ministru al lui Mubarak, Ahmed Shafiq. Alții sunt triști în timp ce explică că l-au votat pe Morsi ca să scape de Shafiq, adică răul mai mic dintre două rele mari. Situația a devenit subiect pentru grafferi care au împânzit orașul cu întrebarea: „Cum e acum cu răul mai mic?”

Deci a înlocuit Egiptul un dictator militar cu unul musulman? Deși au fost multe critici din partea apărătorilor drepturilor omului, unii analiști au apărat măsurile luate de Morsi declarându-le necesare. Stabilirea unei noi constituții într-un loc fără amenințarea sabotajului din partea celor din regimul anterior rămâne un obstacol care trebuie depășit înainte să poată începe tranziția spre un Egipt democratic.

În orice caz, faptul că președintele nu poate fi tras la răspundere, combinat cu alte mișcări mai recente (cum ar fi acuzația că foștii candidați la presedinție complotează să-l doboare pe Morsi) sugerează exact genul de paranoia și megalomanie tipică unui dictator. Aceste tendințe au zgândărit sensibilitatea revoluționarilor și a egiptenilor de rând, cât și a adepților lui Mubarak și a alegătorilor dezamăgiți ai lui Morsi, dând naștere unei alianțe politice curioase care se opune președintelui.

Deși unde-s mulți puterea crește, unii se tem că noul val politic s-ar putea întoarce să-i bântuie pe susținătorii democrației Egiptului. Din nou.

„Încă nu s-a făcut dreptate, iar oamenii sunt împotriva Frăției până la os,” spune Nihal, unul dintre cei mai cunoscuți activiști care susțin drepturile tinerilor. „Singurul viitor e Frăția, deci vor face tot ce e posibil ca să-i dea jos de la putere, dar nu-mi vine să cred cât de naivi sunt oamenii.”

Deși a fost în prima linie la demonstrațiile din piața Tahrir și din strada Mohamed Mahmoud anul trecut, săptămâna asta Nihal stă acasă. La fel ca alți revoluționari, își face griji că fostele puteri ale regimului, ca Shafiq, vor profita de punctul culminant al demonstrațiilor actuale ca să răspândească ostilitate împotriva islamismului pentru a redobândi puterea.

„Ce mă înnebunește e că oamenii își unesc acum forțele cu fostul regim la prosteste, colaborează cu aceiași oameni care voiau să ne omoare anul trecut. Nu-și dau seama că imediat ce vor pune mâna pe putere vor face la fel. Simt că revoluția își pierde principiile,” a spus ea.

Atâta timp cât protestele anti-Morsi continuă fără niște cereri clare nu se știe ce rezultate vor obține. Cum se întreba o voce sceptică pe Twitter săptămâna asta: “S-a întrebat cineva ce facem aici? Avem vreo șansă să câștigăm? La ce ne așteptăm?”

Astfel de întrebări ar trebui să le amintească revoluționarilor să fie vigilenți în privința direcției și a cauzei lor. Și mai tulburătoare sunt ciocnirile dintre musulmani și protestatarii anti-guvern care au izbucnit în ultimele zile.

Pentru occidentalii care privesc totul de la distanță e ușor să cadă în capcana de a vedea luptele din Egipt în extreme – fie să laude atitudinea revoluționară romantică, fie să se declare cinici cu prognoze dezastruoase. Când veneam cu taxiul dinspre piața Tahrir săptămâna trecută, șoferul râdea jovial cu gura plină de falafel și spunea că totul nu e decât o mascaradă.

„Fiul meu a fost în închisoare timp de cinci ani pe vremea lui Mubarak,” mi-a spus deodată, cu ochii sticlind în oglinda retrovizoare. „A fost torturat în tot timpul ăsta.” Atmosfera din capitala Egiptului pare încărcată de ceva incendiar – revoluționar, reacționar sau violent – care ar putea evolua în multe feluri. Dar în mijlocul acestui haos, pare greu de crezut că egiptenii vor ajunge vreodată la o atitudine de resemnare și vor mai suporta vreodată mizerii din partea autocraților, dictatorilor militari sau musulmani. Ce e clar e că niciuna dintre părți nu poate fi blamată sau glorificată cu ușurință, în ciuda eforturilor lui Richard Branson de a se asocia cu luptele din Tahrir. Revoluția din Egipt nu e albă sau neagră, verde sau roșie. Și în niciun caz nu s-a terminat.

Urmăriți-o pe Amanda pe Twitter: @mustardphoto

Traducere: Oana Maria Zaharia