Românii nu știu diferența dintre arest și judecată

Zilele astea lumea se agită pentru arestarea unor politicieni acuzați de corupție. Facebook-ul e plin de oameni care ridică pumnul în aer și-l scutură, în timp ce scriu statusuri indignate. La TV e plin de păreriști. Câțiva heirupiști s-au și dus ieri la Universitate, să protesteze împotriva unor lucruri pe care nu le înțeleg clar, dar care îi enervează la culme.

Motivul sunt cei doi senatori PSD, Dan Șova și Darius Vâlcov. Puși în fața votului colegilor lor – senatorul Șova rămâne să fie judecat în libertate pentru presupuse mișmașuri cu complexe energetice, iar senatorul Vâlcov face pași către arest pentru că aparent și-a ascuns lingourile la un prieten. Pe de altă parte fostul ministru PNL Vojganian a scăpat de judecată pentru chiar infracțiunea de subminarea economiei naționale, adică una dintre infracțiunile pentru care a fost acuzat și împușcat Ceaușescu.

Ca avocat expert în treburi avocățești am venit să te luminez cu privire la imunitățile politicienilor, fiindcă bănuiesc că te uiți în presă și nu știi că sunt mai multe „soiuri" de imunitate.

De exemplu, știai că parlamentarii nu pot fi „scăpați" de răspunderea penală de către colegii lor? Sau că miniștrii pot face cele mai abominabile lucruri cât timp sunt în funcție și nu îi poate atinge nimeni fără aprobarea Parlamentului?

Pun pariu că ai auzit zilnic cuvintele „arestare" și „condamnare" fără să faci perfect diferența între ele. Asta pentru că ai făcut în învățământul primar 12 ani de religie și zero ani de drept, ceea ce e penibil fiindcă ai nevoie de un minim de cunoștințe juridice în fiecare zi, pe când poruncile sunt numai zece, durează fix 20 de minute să le înveți, majoritatea sunt stupide și nici pe alea OK nu prea le respectă nimeni.

Hai s-o luăm ușor. Avem un corupt. Ce facem cu el? Pe vremuri l-am fi bătut cu un cactus. Însă între timp am mai evoluat ca omenire. Pentru a ne asigura că (aproape) nimeni nu intră la închisoare nevinovat, că se investighează întreaga sferă de persoane care au participat la un furtișag și pentru că vrem să dăm pedepse pe măsura faptelor săvârșite, am inventat procesul penal.

Procesul penal înseamnă că niște oameni, numiți procurori, cu ajutorul poliției, a SRI și a tot felul de investigatori audiază martori, suspecți, adună probe și fac un dosar de documentare în legătură cu fapte presupus infracționale.

Procurorii pot face parte din mai multe instituții, fiind specializați pe diferite infracțiuni. Unii sunt de la parchetele de pe lângă tribunale și judecătorii, alții de la DIICOT, iar cei mai faimoși sunt cei de la DNA.

Când este convins că un suspect este vinovat, procurorul de caz pune în mișcare acțiunea penală cu scopul de a-l trimite pe inculpat în judecată. În fața instanței de judecată procurorul, avocatul inculpatului și avocații părții vătămate prezintă probe, interoghează martori și duc discuții în contradictoriu pe baza probelor depuse la dosar de către părți. Instanța își formează astfel convingerea și pronunță o sentință prin care fie îl achită pe inculpat, fie îl condamnă la pedeapsa cu închisoarea (cu sau fără executare) sau la altă pedeapsă mai mică, în funcție de gravitatea faptelor.

Ocazional, pentru a preveni eventuale probleme generate de suspecți sau inculpați năstrușnici, procurorul, prin ordonanță, va cere instanței să dispună o măsură preventivă înainte de condamnare (e.g. reținerea pe o perioadă de 24 de ore, arestul, arestul la domiciliu), care va fi aprobată de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Măsura arestării preventive presupune închiderea unui inculpat, de obicei pe timpul cât se desfășoară urmărirea penală și procesul, și poate fi luată numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune şi există una dintre următoarele situaţii:

a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;

b) b) inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament. La subpunctul ăsta intră și Dan Șova, acuzat de DNA că a depus documente false, pentru a încurca investigația și a dat ordin să se distrugă harduri documente și corespondență.

c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu aceasta;

Inculpatul arestat se duce într-o celulă de arest unde își pregătește, împreună cu avocatul, apărarea și de unde este adus periodic la ședințele de judecată.

Este important de precizat că arestarea este o măsură extraordinară fiindcă încalcă principiul că oricine este considerat nevinovat până la proba contrară și pentru că România a fost de nenumărate ori condamnată la CEDO că ține oamenii prea mult în arest, în condiții de rahat. De fapt, Noul Cod de Procedură Penală stabilește clar că în cursul procesului penal este garantat dreptul oricărei persoane la libertate şi siguranţă, arestarea fiind ceva cu totul extraordinar.

Constituția și legile din România prevăd trei tipuri de imunitate.

1. Imunitatea parlamentarilor

Conform Constituției, parlamentarii nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Așadar, dacă se vrea arestarea unui parlamentar, este obligatoriu ca Senatul sau Camera Deputaților să își dea acordul.

Totuși, parlamentarii pot fi urmăriți penal, judecați, condamnați și dacă sunt găsiți vinovați de către instanță, trimiși la închisoare, orice ar zice Camera din care fac parte. Deci parlamentarii nu au imunitate decât la arestare, nu și la procesul penal.

Da' de ce? vă întrebați. Ei bine, oamenii care au conceput constituțiile unor democrații moderne au insistat să separe puterile în stat, astfel încât statul să nu fie prea puternic. Avem puterea legislativă (Parlamentul) puterea judecătorească (instanțele și procuratura) și puterea executivă (Președintele, Primul-Minsitru și miniștri împreună cu ministerele lor). Dar, pentru ca o putere să nu o controleze pe alta, autorii Constituției au gândit și mecanisme de echilibrare a puterilor (a system of checks and balances, cum zic americanii).

Astfel, imunitatea parlamentară împotriva arestării este o măsură prezentă în multe constituții democratice (Austria, Belgia, Franța, Spania, Danemarca, în total vreo 21 de țări UE), și este menită ca puterea judecătorească să nu controleze puterea legislativă / să nu modifice majoritățile din Parlament prin arestarea unui număr mare de parlamentari.

În ziua de azi multe democrații moderne consideră că este mai safe să judece un parlamentar în libertate decât să riște modificarea structurii Parlamentului așa cum a fost ales de către cetățeni. Fiindcă atunci când modifici majoritățile parlamentare modifici și raportul de putere. Sau, pentru că pur și simplu poți șantaja parlamentarii cu arestul.

Evident, ideea este să urmărești parlamentarii inculpați aflați în libertate cu toate mijloacele științifico-fantastice de care dispun serviciile, ca să te asiguri că nu fug și nu influențează martori.

2. Imunitatea Președintelui

Dacă citești Constituția ca un om normal afli că Președintele are aceeași imunitate ca și parlamentarii, deci are imunitate numai la arestare. Numai niște profesori de drept constituțional, pentru niște motive prea alambicate pentru a le detalia aici, citesc Constituția în sensul că Președintele are imunitate atât față de arestare cât și față de urmărirea penală pe perioada funcției sale pentru orice fapte săvârșite înainte sau după ce a devenit Președinte.

Cum profesorii de drept constituțional (e.g. Iorgovan, Boc) au cântat mereu pe struna foștilor președinți, și singurii jurnaliști care le-au combătut argumentele au fost cei de calibrul Antena 3, adică nimeni, nu prea a avut cine să îi contrazică, și a rămas practica că niciun Președinte nu poate fi arestat sau judecat cât timp se află în funcție.

Asta înseamnă că Președintele poate să alerge cu mitraliera trăgând pe stradă și ori cineva îl oprește fizic, în autoapărare, ori rămâne ca Președintele să fie arestat și judecat la finalizarea mandatului. De altfel, studii ultra-secrete arată că mai mulți oameni cu cancere cu prognoză de viață de 5-6 ani își doresc să ajungă Președinte ca să poată face ce vor timp de cinci ani și apoi să moară împliniți.

3. Imunitatea miniștrilor

Din punct de vedere al imunităților, Prim-Ministrul și miniștri sunt cei mai nesimțiți. Imunitatea lor acoperă atât arestarea cât și judecata cu privire la fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei lor și imunitatea provine dintr-o lege, nu din Constituție. Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului, iar cererea se aprobă prin vot secret cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră.

Părerea mea este că nu există niciun motiv pentru care să blocăm judecata miniștrilor și a Președintelui în timpul mandatului. Imunitatea față de judecată este trasă rău de păr și data viitoare când un ministru scapă de proces și, deci, de condamnare pe imunitatea asta, trebuie să ne revoltăm grav.

Pe de altă parte, atâta timp cât nu există un plan secret ca toți corupții să fugă într- o vilă secretă din Anzi, nu ar trebui să eliminăm imunitatea parlamentarilor, a Președintelui și a miniștrilor la arestare.

Multă lume este supărată, vrea răzbunare. Recunosc, și eu am sărit de fericire când dubele au luat primii „intangibili" spre arest. Am jubilat când am văzut că POT pune cătușe Elenei Udrea sau că marele Hrebenciuc nu este zeu. Însă până la urmă arestarea nu este justiție. Arestarea este o măsură de forță, luată la propunerea procurorilor, care privează un om de libertate fără judecată. Dacă există cea mai mică influență politică în justiție, tendința va fi ca aceasta să se ceară arestarea oamenilor, și toată democrația noastră se duce dracului.

Justiția pentru mine înseamnă condamnarea oamenilor la închisoare și confiscarea averilor obținute din infracțiune după o judecată completă și temeinică. Pentru asta militez și asta consider adevărata democrație.

Citește-l pe Mihai Buciuman și pe Rezistența Urbană, unde mai explică cetățeanului când și de ce ar trebui să fie indignat.

Mai citește despre alți oameni politici:
L-aş trimite pe Victor Ponta la cules căpşuni, în Spania De ce a dus Elena Udrea mâna la nas? Cinci ipoteze dubioase, dar plauzibile Întrebarea zilei: Ce îi urezi lui Ion Iliescu de ziua lui?