Scena subterană de reggaeton din stațiile de metrou din Ciudad de Mexico

Autoritățile de la metrou mută pasagerii în vagoane diferite, ca Sikarios să deranjeze cât mai puțini oameni. Fotografii de Mauricio Castillo.

E sâmbătă dimineață la metrou în Mexico City, iar membrii găștii Panamiur se îndreaptă spre o petrecere. Liderul lor, Cidel, poartă ochelari de soare uriași, o creastă dată bine cu gel, pantaloni militari și tricou cu un 2 și un 6 pe el – o referință la 26 noiembrie 2010, ziua în care s-a fondat Panamiur.

Cei patruzeci de copii care-l înconjoară pe Cidel sunt decorați asemănător, cu lanțuri de aur fals, șepci de baseball colorate și blugi strâmți. Strigă slogane spre un membru al unei găști rivale de pe celălalt peron. „Mama lui Jori face baie, hei, ho!” strigă toți. „E foarte aproape de teritoriul nostru, hei, ho! Cu o pulă mare într-o mână și un lipici PVC în cealaltă, hei, ho! Și gașca a hotărât: O să-o violăm, o s-o violăm. Tare, tare-n cur! Curva dracului!”

Râd toți pentru că o zic în glumă, dar restul pasagerilor par stresați. Panamiur face parte dintr-un grup de bande locale numite combos care sunt compuse din reguetoneros („fani reggaeton”) trecuți de adolescență care bântuie stațiile de metrou din Mexico City. Ca toate celelalte combos, îmi spune Cidel, Panamiur înseamnă în primul rând muzică, petrecere și loialitate față de ceilalți membri ai echipei. Dar din perspectiva pasagerilor, înseamnă și să tragi lipici pe nas, să arăți semne obscene, să urli obscenități despre mama altuia, așa că e de înțeles că oamenii sunt agitați. Mai ales dacă te gândești ce povești au circulat în presă despre combos în ultimii ani.

Combos au apărut prima dată la știri în luna iulie a anului trecut, când peste 600 de reguetoneros nemulțumiți care veneau de la un concert de reggaeton anulat, s-au hotărât să-și facă de cap prin stațiile de metrou din cartierele bogate. Au rupt pancartele de pe pereți, s-au bătut între ei și peste 200 de puștani au fost arestați și duși la închisoare, după care au fost eliberați. Câteva săptămâni mai târziu, pe 4 august, a izbucnit o bătaie în toată regula într-o altă stație de metrou, când 50 de combos au fost ambuscate de 150 de membri ai unei găști rivale care urăște reggaeton. Fragmentele filmate de camerele de supraveghere de la metrou, cu bombe care explodau pe peron, a ajuns virale. Și așa s-a născut un nou curent în Mexico City, unul care îi face pe oameni să se simtă ca pe platoul de filmare al unui film de acțiune.

Deși majoritatea găștilor fac scandal și trag aurolac în public, ca greaserii americani în anii '50 și metaliștii în anii '70, nu sunt atât de amenințătoare precum le prezintă presa. Multe combos au declarat că se străduiesc să se organizeze și să evite conflictele serioase, mai ales datorită eforturilor unui băiat de douăzeci și ceva de ani pe nume Brenan. În 2011, a fondat FU Antrax – un fel de Națiunile Unite formate din aurolaci adolescenți care hălăduie prin metrou.

Sikarios pozează în fața stației de metrou Garibaldi, înainte de a se îndrepta spre un club unde își vor serba a treia aniversare. Pe jachete au logoul stației de metrou unde le place să se adune.

Brenan a interacționat cu găștile atunci când lucra la intrarea unui club popular printre reguetoneros. A observat că publicul scădea de fiecare dată când se ducea vorba de un scandal între găști și s-a gândit că ar putea organiza petreceri mai bune, mai mari și mai pașnice.

„La prima întâlnire, erau tensionați și sceptici,” a spus Brenan, „dar am vorbit despre diferențele noastre și am pornit de la zero.” Mai târziu, unele combos s-au desprins de FU Antrax și au format o a doua federație de combos numită La Familia. Brenan mi-a spus că deși unii dintre oamenii lui au vrut să atace cealaltă facțiune, el a vorbit cu ei și i-a descurajat. „Oamenii nu mă consideră lider, ci coordonator,” a spus el. „Coordonez oamenii. Încerc să-i ghidez ca să nu facă lucruri pe care n-ar trebui să le facă.”

Ocazia pentru care s-au adunat găștile în această dimineață de sâmbătă e ziua de naștere a lui Brenan. Și deși evenimentul trebuie să fie pașnic – cu 300 de prieteni de-ai lui din diverse combos care urmau să se facă praf și să danseze pe reggaeton într-un depozit – detaliile sunt învăluite în mister.

Sosim la locul faptei, care nu e marcat în niciun fel. La ora 4 p.m. se închid ușile. „Guvernul susține că petrecerile noastre sunt clandestine, dar asta din cauză că nu avem un spațiu al nostru,” spune Brenan. „Dacă autoritățile ne văd adunându-ne la o petrecere, trimit imediat mașini de poliție ca să spargă petrecerea. Chiar dacă nu facem nimic rău. Oamenii se tem de noi.”

E clar că autoritățile sunt cu ochii pe activitățile găștilor. Jose Alfredo Carrillo, supraveghetor al sistemului de securitate din metrou în Mexico City, a spus că în fiecare sâmbătă, angajații lui au în vizor 3 000 de reguetoneros, suporteri ai echipelor de fotbal și alți potențiali scandalagii care iau metroul spre diverse petreceri sau evenimente sportive. „În ultimii câțiva ani, aceste grupuri au început să reprezinte o problemă nu doar pentru trenurile și facilitățile noastre, dar și pentru ei înșiși și alți călători,” a spus el. „Au devenit tot mai violenți și mai agresivi și trebuie să inițiem operațiuni pentru a-i transporta și a garanta siguranța celorlalți călători. Când intră la metrou, nu-i putem amesteca cu ceilalți călători. Am văzut că jefuiesc oameni sau se bat între ei.” De multe ori, vine jandarmeria la metrou și se ocupă de ei, îi separă de ceilalți pasageri.

L-am întrebat pe Carrillo dacă e de părere că găștile sunt grupuri de infractori sau doar copii rebeli care vor să se simtă bine. „Înțelegem că e un fenomen cultural,” mi-a spus el. „Sunt tineri care vor să se exprime. Din fericire, nu toți sunt la fel, am văzut multe grupuri care se poartă civilizat. Problema e când depășesc bariera dintre legal și ilegal.”

Sikarios, cel mai mare combo din Mexico City, își serbează ce-a de-a treia aniversare într-un club lângă stația de metrou Ciudad Azteca.

Unor găști le place stereotipul de scandalagii în care sunt încadrați. O astfel de gașcă e Sikarios, cea mai mare și mai notorie gașcă subterană din Mexico City. Are sute de membri și numele reprezintă un joc de cuvinte bazat pe cuvântul spaniol pentru „asasin”. Iar logoul lor are o armă AK-47 în locul literei „k”. Dar Sikarios nu sunt asociați cu cartelurile de droguri sau cu crima organizată și nici nu sunt atât de periculoși precum sugerează numele lor. Și totuși, autoritățile se leagă de ei în mod constant. În decembrie, își celebrau aniversarea făcând ce știu ei mai bine să facă: se adunaseră vreo 400 de tineri într-un club și dansau, beau, trăgeau aurolac, până a apărut poliția și le-a stricat petrecerea.

„Poliția a spus că jefuisem o bancă, ceea ce nu era adevărat,” a spus Micky, liderul Sikarios. „Eram afară c tobele și ei nu înțelegeau ce se întâmplă. I-au luat pe unii dintre băieți, i-au băgat în dube, le-au confiscat banii și telefoanele mobile…Suntem stigmatizați; sunt convinși că suntem drogați, agresivi și hoți. Dar nu e adevărat.” Când am adus în discuție bătăile între combos de anul trecut, Micky a dat vina pe grupurile mai mici și mai prost organizate, ale căror lideri nu sunt în stare să le controleze eficient.

La petrecerea de ziua lui, Brenan a fost de acord că grupurile sunt judecate pe nedrept. „Din cauza hainelor pe care le purtăm, oamenii cred că o să-i jefuim, când noi n-avem nicio treabă cu ei, ne întoarcem de la școală!” spune el. „Mulți cred că suntem șomeri, dar avem joburi! Eu, de exemplu, am diplomă de inginer.”

Îl întreb ce părere are despre prietenii lui care trag lipici pe nas, dar dă din umeri. „Oamenii nu iau droguri pentru că aparțin unui combo sau pentru că ascultă reggaeton. Mulți au probleme acasă și iau droguri ca să mai uite de ele. Doar pentru că unii dintre noi iau droguri, nu înseamnă că suntem toți niște drogați. Pentru că unul fură, nu înseamnă că suntem toți hoți. Sunt și politicieni care iau droguri, vedete care iau droguri, dar cine sunt eu să-i judec?”

Traducere: Oana Maria Zaharia