Scot Sothern speră să vă scârbească fotografiile lui cu prostituate

Luna trecută a sosit pe biroul meu o carte pentru recenzie. Cum lucrez la VICE, multe edituri tind să-mi trimită orice carte care are în titlu cuvinte cheie ca „droguri”, „sex”, „muzică” sau chiar „viciu”. Lowlife a lui Scot Sothern e una dintre acelea, o carte foto despre prostituatele din LA cu care autorul a făcut sex și pe care le-a fotografiat. M-a izbit brutalitatea fotografiilor și, încă mai tare, descrierile lor incredibil de explicite, așa că am luat legătura cu Sothern ca să-l întreb cum și de ce a ales să documenteze felul în care se folosește de lucrătoarele sexuale. Ar trebui să căutați cartea. Iată una dintre descrieri:

„Pun Nikon-ul la ochi, ea sare deodată, se împinge cu spatele în scaun și începe să mă lovească cu picioarele. „E un pistol,” urlă. „Nu trage! O să fiu cuminte pentru tati. Uite ce țâțe am. Vrei să pui mâna pe ele? Pune mâna!” Gâfâie, fluturându-și brațele și picioarele.”

Da, e o nebunie. Lowlife o puteți cumpăra de aici, iar interviul îl puteți citi mai jos:

VICE: Salut, Scot. M-a cam izbit cartea ta. Cum vezi lumea pe care ai documentat-o acum, când te uiți în urmă? Ce simți? Duioșie? Nostalgie? Regret?

Scot Sothern: Nu regret nimic, aș face-o din nou. Și chiar asta fac, lucrez acum la o nouă serie de fotografii. Nu cred că pot spune că privesc în urmă nostalgic, dar îmi place să-mi amintesc fiorii care mă treceau în perioada aceea, când nu știam la ce să mă aștept și nu aveam control total asupra situației. Mă uit în urmă cu duioșie și uimire că am făcut ce am făcut. Uneori mi se pare cel mai important lucru pe care l-am făcut în viața mea. Sper ca oamenilor să li se pară șocant și brutal și cred că aspectele hardcore ale cărții o fac mai viscerală. Aș vrea ca albumul să-l facă pe privitor să se gândească la ce înseamnă munca aceasta, la viața total diferită pe care o duc oamenii de lângă noi.

Atunci când făceai fotografiile te gândeai că le vei publica? Sau le făceai doar ca parte a experienței erotice?

Mereu mi-am dorit să expun și să public fotografiile, dar nu m-am gândit că îmi va lua 20 de ani să găsesc editura și galeria potrivite. Sunt sigur că până la un punct le-am folosit ca scuză pentru partidele sexuale aleatorii și pentru firea mea hedonistă și nedisciplinată. Cred că am făcut fotografiile pentru că am fost furios toată viața; fac parte dintr-o generație furioasă și am vrut să le pot spune tuturor să se ducă dracului și să-i fac să mă observe totuși cumva. Multe lucruri sunt greșite în țara asta și nimănui nu-i pasă. Dacă stau să mă gândesc mai mult, cred că pot găsi motive pentru toate acțiunile mele, dar de fapt lucrurile s-au întâmplat pur și simplu, n-am avut timp să mă gândesc prea mult înainte să se întâmple.

Ți-ai făcut griji din punct de vedere legal sau de altă natură când ai publicat fotografiile?

Cred că a trecut destul timp ca să pot să nu mă îngrijorez că o să apară cineva din trecut și o să spună: „Hei, femeia aia varză din fotografie sunt eu.” Cred că trăim într-o epocă în care se fac zilnic mii și mii de fotografii și sunt postate online și nimeni nu mai poate ține cont de cine și ce a postat. Și dacă cineva ar apărea într-una dintre galeriile care expun Lowlife și ar cunoaște modelul și mi-ar cere s-o scot, aș da-o jos și aș scoate-o și din următoarea ediție a cărții. Toată ideea fotografiilor a fost că oricum multe dintre prostituate nu vor mai fi în preajmă după 20 de ani sau vor fi foarte bătrâne și nu au de ce să se supere.

Te-ai îngrijorat vreodată că prietenii sau rudele tale vor vedea cartea şi vor afla că te-ai culcat cu toate femeile astea?

Bună întrebare. Nu cred că cei care mă cunosc ar fi surprinși de ce am făcut. Întotdeauna am avut o afinitate pentru lucrurile sumbre și stridente. Familia e ok. Iar lucrurile din trecut nu o afectează pe soția mea. Nu am avut niciodată secrete față de fiul meu și el mă acceptă așa cum sunt. Tatăl meu era fotograf de nunți și avea un studio în Springfield, Missouri, unde am crescut. Voia să-i calc pe urme. Dar n-a prea mers. Mă înnebuneau fotografiile cu nunți și bebeluși, așa că am plecat rapid de acolo.

Tata n-a prea înțeles ce-am făcut eu cu aparatul foto și cu viața mea în general, dar am rămas apropiați. I-am arătat câteva fotografii din Lowlife în anii 1980 când începusem să le fac și a complimentat compoziția, lumina și calitatea printului. A fost drăguț. Niciodată n-am vrut ca mama să citească poveștile sau să vadă fotografiile. Nu voiam să știe toate detaliile acestea, dar totuși le-a aflat și mi-a văzut și lucrările și mă iubește așa cum sunt. Mereu mă încurajează. Toate persoanele importante pentru mine mă plac în continuare, deci n-am avut probleme de acest gen.

Ai impresia, obiectiv vorbind, că albumul tău are proprietatea de a umaniza persoanele obligate să se prostitueze? Acesta a fost unul dintre scopuri?

Inițial am început să fac fotografiile pentru că mi se părea o chestie mișto și se potrivea cu personalitatea mea. Am vrut să fac o carte și să expun printurile, să-mi recuperez investiția și mi-am dorit un public care să mă aprecieze. Dar apoi, după primele întâlniri mai serioase, mi-am dat seama că a devenit o cauză pentru care voiam să lupt. „Salvați târfele”. Fiecare prostituată pe care am fotografiat-o era foarte umană și fiecare dintre ele era rănită și cred că fotografiile transmit acea durere tuturor celor care le privesc.

Descrierile tale la unele dintre fotografii sunt incredibil de directe. Presupun că mulți oameni aflați în situația ta ar fi încercat să îmblânzească puțin părțile mai ofensatoare. Îmi vine în minte povestea cu prostituata care credea că o să-i faci rău. N-ai fost tentat să dezvălui și detaliile brutale?

Am scris detaliile și poveștile exact așa cum am simțit. Nu m-am jucat cu ele – de fapt, vorbesc prostii: îmi plac chestiile dure și probabil fără să vreau m-am concentrat pe asta. Cred că fotografiile au același efect, cu text sau fără. Dar cred că au un efect mai puternic cu text. Cred că descrierea te aruncă și mai tare în atmosfera fotografiei. Pot spune că n-am încercat să șlefuiesc nimic. Doar nu încerc să vând un scenariu. Lowlife a ieșit exact așa cum mi-am dorit.

Au existat reacții adverse din partea oamenilor de când a ieșit cartea?

Până acum nu, dar sper să existe. Mi-ar plăcea să le stârnesc oamenilor reacții variate. Asta e toată ideea.

Nu mă îndoiesc că vei reuși. Mersi, Scot!

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește-i și rubrica permanentă de pe VICE - Păsări de noapte