Scrisoare deschisă către vaginul meu

Mietta mi-a zis că în dimineața asta trebuie să-ți dau un nume, o „identitate", ca să zicem așa. E terapeuta mea de sex, care mă ajută să învăț să te ascult. Apoi mai e și Brooke, fizioterapeută, care se hlizește amabil când îi cer scuze în numele tău, în timpul controalelor noastre bilunare. Am început cu o treime de deget arătător și tremurat de genunchi. Ești mai simpatică zilele astea, deși nu în fiecare zi.

O să sărbătorim când e gata toată chestia asta cu dilatatoarele și-așa mai departe.

Când botezi un vagin e ca atunci când botezi un copil? Nu-mi amintesc să fi dat vreodată, în timp ce navigam pe internet, peste vreun articol care să listeze „1 001 dintre cele mai iubite nume pentru vagine". La fel cum nu pot să-mi amintesc nici vremea-n care nu să nu te fi asigurat agresiv, instinctiv, poate, că ai sigilat perfect porțile către încăperea ta misterioasă. Și cu toate astea, cu toată opunerea ta încăpățânată, iată-mă. Privesc calm și le zâmbesc partnerilor mei frustrați. „E ok, mai încearcă".

Conform vaginismus.com (un nume de site care-s sigură că a fost la mare căutare), vaginismul e un sindrom provocat de „o încordare involuntară a mușchiului planșeului pelvin, în special al grupei de mușchi pubococcigieni (PC)". Pe scurt, înseamnă că e posibil să simți arsuri, înțepături și încordare în timpul sexului. Pentru unele femei, face penetrarea imposibilă. Deseori, în timp ce faci sex, ți se taie respirația, iar alt grup de mușchi (cum ar fi picioarele sau zona lombară) are spasme involuntare. Tampoanele și consultațiile gineocologice ies din discuție.

Vaginismul e unic, pentru că e prezent atât în minte, cât și în corp. Reacția nu e conștientă. Cam ca atunci când clipești, mușchii PC au învățat să se contracte și să „tresară" ca să se apere de amenințarea pe care o anticipează. Dacă îl lași netratat, sindromul se agravează. Contracțiile ajung la maturitate. Și-uite-așa devin mai „puternice" și durează mai mult, cu mai multă intensitate. Acolo jos, tu ești mica mea culturistă, care-mi face numai probleme. Un fel de doamnă de fier.

Cu prima mea iubire n-am vorbit niciodată despre tine. N-am vorbit cu nimeni. Ca femeie între femei, nu s-a vorbit niciodată despre sex în vreun fel care să-mi dea de înțeles că e plăcut fizic. Emoțional, poate. Mai mult decât orice, era flatant.

Dacă e să mă uit în urmă, probabil prima oară a fost cel mai bine. Puteam să justific durerea: îmi pierdeam virginitatea și era de datoria mea ca femeie să suport așa o infirmitate. El a bâjbâit prin corpul meu, beat, dar politicos. Dar îmi amintesc că m-am cutremurat când a băgat cu nesimțire primul deget. A fost o reacție imediată. A fost ca o electrocutare. Totul s-a sigilat. Senzația a fost de parcă te strângeai în jurul intrusului, ca o aspirare dureroasă, pe uscat.

I-am dat înainte un an jumate, tu, eu și cu el. Și nu-i ca și cum nu-mi plăcea relația. Îmi plăcea la nebunie sentimentul că-s iubită. Dar eram întotdeauna conștientă de vocea ta, care mă săgeta și-mi împodobea din când în când corpul cu piele de găină. A trebuit să învăț să te ignor. De fiecare dată când mi se-nțepeneau șalele sau când loveam necontrolat cu picioarele, mă prefăceam că e de la plăcerea intensă. Pentru că altfel cum să-i spui unui om la care ții și pe care ți-l dorești, la 17 ani, că simți lame de cuțit când te iubește?

Îmi pare rău. Credeam că toate femeile cisgen și hetero se prefac. Credeam că eram toate băgate-ntr-o glumiță pentru inițiate, de care urma să râdem într-un univers paralel, la cafea, că, oricât de dureros ar fi sexul, toate ni-l dorim. Durerea e doar un preț pe care trebuie să-l plătim.

I-am spus celui de-al doilea prieten după un an jumate de relație. Reacția lui a fost exact motivul pentru care am ținut secretă chestia asta atâta timp. A fost frustrat, confuz și lipsit de empatie. Mi-a zis că vorbesc prea mult despre asta. M-a certat că subiectul e scârbos. „A!", a țipat sarcastic într-o seară, printre lacrimile mele înghițite. „Ai vaginism?! Pe bune? Habar n-aveam".

Mă simțeam respinsă și rușinată încontinuu. Era de parc-aveam corpul mâncat de boală, un corp cu care nu voia să aibă nimic de a face până nu-l repar și poate nici atunci. Vaginul meu defect a devenit mai mult de-atât. Am început să mă simt defectă ca femeie. Corpul meu nu era suficient de minion. Hainele mele nu dezvăluiau suficient de multe. Vocea mea: prea tare și enervantă. Părul meu: prea des, scurt și sălbatic. Nu-mi făceam manichiura și nu-mi îngrijeam unghiile. Dacă nu eram o femeie atrăgătoare, dacă nu eram o femeie cisgen, heterosexuală, atrăgătoare, care poate să fie penetrată, atunci ce eram?

Când a plecat din țară, mi-am făcut o misiune din a mă „repara" în timp util, ca să merg la el în vizită. Atunci te-am prezentat timidă Miettei și lui Brooke. Am fost conștiincioase, noi patru. Eu eram atât de motivată. Mi-am imaginat, greșit, cât de mult o să se schimbe relația noastră, odată ce-o să pot să fac sex cu penetrare. O să râdem mai mult. O să vedem mai multe filme. Evident, n-a fost deloc cazul. Ne-am reîntâlnit după două zboruri incomode cu avionul și după șase luni în care eu îi spusesem că nu se pune problema de sex cu penetrare, până n-o să-mi fie pe bune comod să fac asta. A insistat să încercăm și eu am zis da. Evident c-am zis da.

Era patru după-amiaza, dar, în spiritul climei scandinave, era noapte. Habar n-aveam ce zi e. Arăta diferit și trecuse atât de mult timp. Încercarea n-a durat mult. L-am rugat să aibă răbdare, dar poate i-am cerut prea multă răbdare. A remarcat acru că toată procedura e „prea medicală", a oftat și s-a oprit. Pentru cine era prea medicală?

Mi s-a intersectat privirea obosită, călită, cu a lui. A fost ca și cum tu, sinele meu înverșunat, care-acum mai și suferea, a trimis un val furie prin mine. N-a fost ca o electrocutare, nu. Mai degrabă o forță care m-a motivat. A fost picătura care a umplut paharul. N-aveam să-l mai las niciodată să dicteze cât valorez, bazat pe o boală pe care-o exagera. Îmi ajunsese. Nu-i vedeam pupilele goale, frustrate, ci, în loc, îmi vedeam interacțiunile dureroase cu dilatatoarele, îmi auzeam urletele în timp ce Brooke încerca să scoată un tampon mic, după o ședință excesiv de ambițioasă, mă vedeam cum mă prefac că spasmele mele sunt reacții de plăcere, noapte după noapte, atâția ani. Cât de greu mi-era să funcționez, zile întregi după sex: iritarea, usturimea, durerea. Prea medical pentru cine?

M-am întors la Melbourne și, după șase luni de tratament, avem săptămâni în care, împreună, bifăm chestii despre care nici habar n-am avut că există. Și-apoi avem și alte săptămâni în care mă respingi complet. Înțeleg. Și eu te-am respins pe tine atâta timp.

Zău că n-am vrut niciodată să fiu rea cu tine. Numai că sexul e peste tot și nicăieri, în același timp. Sexul n-are nicio treabă cu sexul. E incomod și mă lasă perplexă. Și, în loc să ascult de tine, am ascultat chicotitul pe-nfundate al unei găști de puștoaice de liceu care, de la porno, la viața adevărată și până la desenele proaste din cărțile de educație sexuală, discutau totul despre sex. La nesfârșit. La un moment dat, am început să cred că sexul trebuie să doară, fie și numai prima dată.

Au mai fost trei de-atunci. Unul: un om bun, care a râs în timp ce-mi ceream scuze pentru corpul meu. Pelvisul meu a lăsat să-i scape un oftat ușurat de aer fierbinte. N-aveam de ce să ne fie frică. N-o să-ți facă rău. Al doilea: fascinant în toate felurile posibile. Îl cunoscusem în noaptea aia. Eram hipnotizată și, pentru o clipă, am uitat că am boala asta. Deci așa trebuie să fie sexul, mi-am spus, în timp ce soarele începea să-i răsară la geam.

Al treilea a fost un admirator înfocat, care a ascultat plin de compasiune descrierile mele clinice despre vaginism, dar când a venit momentul să se pună pe treabă, nu s-a gândit decât să-și vadă de plăcerea lui. Clar, m-a durut. M-a înțepat în toate cotloanele alea binecunoscute, nepregătite. Dar nu ca înainte. Niciodată ca înainte.

Te-am botezat Tori. Tori înseamnă învingătoare, cuceritoare. Mietta zice că-i un nume fantastic. Îmi aduc aminte că mama-mi spunea că a vrut să mă boteze Tori, așa că mi s-a părut nimerit. Nu e prea delicat. Nu-mi amintește de petale și bețișoare parfumate cu vanilie. Tu nu ești fragilă. Ești o gagică dură, asta-i clar. Ești mai mult decât un loc care pulsează și doare și trebuie să fie pătruns, Tori.

Poți să vezi și alte desene de-ale lui Madison pe Instagram.

Mai citește despre vagin:
Ce înseamnă vaginul perfect
Ar trebui să-ți fie frică de propriul tampon?
Ce spune culoarea labiilor despre viața ta sexuală?