Cum te prinzi că statisticile sunt minciuni

Pe lumea asta cu cifre care se bat cap în cap și te bagă-n ceață, More or Less, o emisiune despre statistică prezentată de Tim Harford, e o mică oază de rigoare matematică, într-un ocean infinit de căcaturi.

Uite-un exemplu bun de chestii la care se pricep. De curând, emisiunea a analizat problema împărțirii concediilor de creștere a copilului. Acum un an, s-a schimbat legea concediilor de maternitate și paternitate în Marea Britanie, astfel încât ambii parteneri să-și poată împărți concediul. A fost o hotărâre importantă pentru guvern și, după un an, s-a făcut un sondaj care încerca să afle câți tați au profitat de alegerea asta. Uite cum a scris The Telegraph despre asta:

The Guardian,BBC News și alții au scris despre asta cam în același stil. Dar când echipa de laMore or Less a cercetat povestea, au constatat că sondajul fusese făcut într-un stil aproape dement. Se pare că nu doar un procent din tații noi, eligibili, profitaseră de situație, ci un procent din toți bărbații din forța de muncă, indiferent dacă făcuseră sau nu un copil în ultimul an. Au aflat că și dacă toți bărbații eligibili pentru împărțirea concediului de creștere a copilului și-ar fi luat concediul, cifra totală ar fi fost de doar cinci la sută.

Toate chestiile astea sunt cu-atât mai relevante acum, față de cum stăteau lucrurile înainte, pentru că majoritatea organizațiilor de presă funcționează pe cicluri continue de 24 de ore, în care comunicatele de presă, în mod special cele de la organizații cu titlu oficial, pot să fie publicate fără să le verifice nimeni. Povestea despre împărțirea concediului de creștere a copilului a ajuns să fie analizată de politicieni și de lideri de opinie, iar tot ce ziceau se baza pe un căcat, un mare, mare căcat. Și vorbim aici doar de sursele obișnuite de știri. Am ajuns să ne informăm într-o măsură din ce în ce mai mare din meme postate pe Facebook și din social media, iar statisticile de-acolo sunt verificate într-o măsură și mai mică.

More or Less, care se ocupă și de chestii fanteziste, gen „Cât ți-ar lua să ajungi pe lună cu autobuzul numărul 8?", se uită la statisticile vehiculate de ziare și de politicieni, în încercarea de a afla de unde vin. Am vorbit cu prezentatorul emisiunii,redactor la Financial Timesși rebel al statisticilor, Tim Harford, ca să aflu după ce trebuie să ne uităm când vedem statistici la știri.

VICE: Cuvântul „statistici" are o reputație proastă. De cele mai multe ori, statisticile sunt văzute ca cea mai plictisitoare parte dintr-o știre. De ce-ar trebui să ne pese de ele?
Tim: Statisticile sunt un mod foarte important de a înțelege lumea. În Marea Britanie există șaizeci până la șaizeci și cinci de milioane de oameni. Pe lume sunt șapte miliarde de oameni. Nu poți să-ți faci o idee despre ce se-ntâmplă doar din anecdote. Trebuie să vezi ce spun cifrele, de fapt, indiferent că încerci să înțelegi greva medicilor, discriminarea pe bază de gen, știrile din domeniul sănătății, criza financiară, schimbările din mediu, sau, pe bune, orice altceva. Statisticile îți spun lucruri pe care n-ai cum să le afli altfel. Una dintre chestiile pe care le facem la More or Less e să punem întrebări relativ simple, pe care și le-ar putea pune și alții, dar n-o fac.

OK, și când vezi o știre care conține multe statistici, care-i genul de chestie care s-ar putea să-ți atragă atenția?
Cred că la majoritatea afirmațiilor bazate pe statistici poți să faci o verificare simplă, de rigoare. Poți, pur și simplu, să te-ntrebi: „sună rezonabil?" De exemplu, mi-a scris cineva pe Twitter să mă-ntrebe: „Se pare că aruncăm în fiecare zi milioane de pahare de cafea de unică folosință, așa o fi?" Și m-am gândit, păi, n-o să mă duc eu să le număr cu mâna mea, dar chiar dacă ar fi doar șase milioane, ar însemna că 10% din populație aruncă un pahar de cafea de unică folosință în fiecare zi. Sună plauzibil că 10% din populație se duce la Starbucks, își ia o cafea și-apoi aruncă paharul? Da, sună destul de rezonabil.

Când i-am răspuns, tipa mi-a zis, „Mamă, ce risipă îngrozitoare". Am stat și m-am gândit, oare-așa o fi? O grămadă de lucruri înmulțite cu șaizeci de milioane, o să pară numere mult. Nu-i așa greu.

Și-atunci există anumite numere mari, ca numărul de adulți din Marea Britanie, sau totalul cheltuielilor din bani publici din Marea Britanie, pe care merită să le ținem minte, ca să avem un context pentru știrile cu numere mari?
Faza e că nu-i foarte greu să verifici. Poți să găsești multe chestii de genul ăsta foarte repede. Dacă ai acces la Google, de cele mai multe ori poți să dai super repede de-o verificare ca lumea a unei afirmații de care te-ndoiești, făcută de o organizație independentă care se ocupă cu verificările, cum ar fi Full Fact. Sau Snopes, care analizează legendele urbane, genul de statistici peste care mai dai pe Facebook.

Cum arată un mit urban statistic?
Păi, de exemplu, când s-a făcut referedumul despre Uniunea Europeană circula o legendă care spunea că Uniunea Europeană are un memorandum de douăzeci și șapte de mii de cuvinte despre cultivarea verzei, ca un exemplu menit să-ți arate că e plină de birocrație inutilă. Iar Snopes demonstrează foarte simplu că povestea a apărut în America în anii '40 și circulă de-atunci. N-a fost niciodată adevărată.

Dacă toate informațiile astea sunt accesibile, de ce crezi că încă ne mai induc în eroare statisticile din știri?
Cred că avem instinctul să respingem statisticile făcute de oamenii pe care-i percepem drept oponenți politici și să le acceptăm pe cele care ne confirmă perspectiva asupra lumii. Am văzut un grafic pe Instagram, cred că era de la Washington Post, care-ar trebui să știe să nu facă de-astea, și era despre susținerea anumitor chestii legate de drepturile homosexualilor. Nu-mi amintesc exact detaliile, dar arăta că în State e în creștere susținerea pentru căsătoriile între persoane de acelați gen. Și mi s-a părut o știre minunată, sunt mare susținător al drepturilor homosexualilor, deci i-am dat re-Tweet. Apoi mi-a răspuns cineva și mi-a zis: „Te-ai uitat la axa din graficul ăla?" M-am uitat și primele două puncte erau la distanță de douăzeci de ani. Apoi punctul următor era la o distanță de numai doi ani. Era un grafic tare suspect. Nu-l verificasem. Mi-ar fi luat cam cinci secunde să mă uit mai bine la graficul ăla, dar i-am dat doar re-Tweet, pentru că a fost o chestie la care-am răspuns emoțional și cam asta facem.

E o problemă că circulă atâtea statistici pe internet? Chiar și-atunci când ai surse foarte bune, uneori ai senzația că te uiți la date care se bagă cap în cap. Cantitatea mare de informație poate să-ți dea uneori senzația că are impact negativ asupra oamenilor care încearcă să afle adevărul.
Cred că, la fel cum se-ntâmplă cu multe alte chestii, e foarte ușor să te-neci în zgomot de calitate proastă pe internet, dacă nu ești atent, dar e și mai ușor ca niciodată să găsești analize de bună calitate. Pe vremuri era destul de greu să dai de chestii gen tendințe de dezvoltare. De exemplu, care-i situația mortalității infantile. Acum poți pur și simplu să dai click și să downloadezi datele. Ai oameni din mediul academic în zona asta, care scriu pe bloguri și fac analize. E mult mai simplu decât a fost vreodată să dai de analize bune, consistente, dar e clar că și căcaturile circulă la o viteză mai mare decât până acum.

În toți anii de când faci emisiunea, ți-a rămas în cap vreun caz cu statistici care induceau foarte tare în eroare?
În presa despre sănătate și nutriție se observă cum un singur studiu primește o grămadă de atenție, deși, de cele mai multe ori, vine peste sute de alte studii. În majoritatea cazurilor, un singur studiu nou nu poate să răstoarne toate studiile făcute până atunci, deci, de multe ori vezi că se scrie despre un studiu nou ca și cum ar fi, brusc, noul adevăr.

În politică, impresia mea e că, de multe ori, politicienii se pricep să facă afirmații adevărate, dar nu foarte utile, sau care te induc un pic în eroare. Există situații în care una dintre părți urlă o cifră nu foarte utilă, oamenii din tabăra cealaltă resping din principu cifra, iar cel care verifică informația e prins la mijloc, într-o situație ingrată, pentru că detaliile sunt mai complexe de-atât și sunt apăsătoare pentru tot restul lumii.

Și dacă vrem să verificăm singuri datele? Ce-avem de făcut?
OK, în primul rând, dacă ți se dă un număr, întreabă: comparat cu ce? Cum era numărul ăsta anul trecut, cum era acum cinci ani, cum era acum zece ani? Cum era în mandatul guvernului precedent? Cum e în alte țări? Crește sau scade? Crește și scade tot timpul? Deci, un pic de context.

A doua chestie e să te-ntrebi la ce se referă, de fapt, statistica aia. Dacă vezi o afirmație conform căreia inegalitatea e în creștere, există multe chestii pe lume care-s inegale. În mod special: bogăția, veniturile, consumul. Se pot măsura în mai multe feluri. Poți să măsori raportul celor 1%, sau poți să măsori ceva ce se cheamă coeficientul GE. Sunt mai multe feluri prin care poți să faci asta. Trebuie doar să te-ntrebi, când a fost făcută afirmația asta, ce s-a spus, de fapt.

Acum câteva săptămâni ai analizat raportul Oxfam despre bogăție, care spunea că doar șaizeci și doi de oameni sunt la fel de bogați ca cea mai săracă jumătate din populația lumii. Dar ai spus că bogăția s-ar putea să nu fie un concept foarte relevant în cazul ăsta, pentru că un om care are un dolar pe zi e, de fapt, mai bogat decât un bancher cu datorii de milioane de dolari.
Bogăția îți spune multe despre oamenii foarte bogați, dar nu despre oamenii nu foarte bogați. Nivelul de venit poate să-ți spună mai multe, și-apoi mai există și argumentul conform căruia nivelul de consum e de fapt mult mai util. Să zicem că ești bancher, ai un nivel bun de venit, te hotărăști să schimbi jobul, primești un an sabatic, deci n-ai niciun venit. Cum prinzi asta într-o statistică? Ei, de fapt, e foarte ușor: te uiți la consum. Dacă cineva cheltuie mult, înseamnă că are o viață comodă, chiar dacă temporar are un nivel scăzut de venit. Deci, din cauza asta, IFS-ul se uită mai des la consum decât la venituri. Nu există un singur fel corect de a măsura chestiile astea, dar o să existe întotdeauna o falie între, să zicem, un cercetător din mediul academic care încearcă să înțeleagă lumea și o organizație care face campanii și care nu încearcă să înțeleagă lumea, ci să transmită un mesaj prin care să-și vândă brandul.

Simt nevoia să mai vorbim un pic despre referendumul cu Uniunea Europeană, pentru că te lasă cu senzația asta, că e despre statistici din multe puncte de vedere, mai ales din punctul de vedere al celor care vor să rămânem. Putem sau nu să ne dăm seama dacă ar fi mai bine pentru Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană?
Eu n-aș prea lua niciun număr foarte în serios. De exemplu, trezoreria susține că fiecare familie o să aibă cu 4 300 de lire mai mult dacă rămânem, iar pe mine cifrele de genul ăsta mă pun pe gânduri. Tabăra pro-Brexit indică faptul că exporturile către China cresc cu 50% și spune că viitorul e în China. Dar stați așa, contextul. Cât de mult comerț facem cu China? Se pare că nu la fel de mult încă, pe cât facem cu Uniunea Europeană. Crește foarte rapid, dar relațiile noastre comerciale cu Uniunea Europeană sunt mult mai ample decât cele cu China. Ceea ce nu-i surprinzător, dar, dacă înțelegi genul ăsta de chestie, îți e mai ușor să înțelegi decizia care-i la mijloc.

Sau taxele de membru al Uniunii Europene. Cât plătim? E mult, pe cap de locuitor? Eu nu mai țin minte, fiindc-am demontat atâtea afirmații false. Pe scurt, răspunsul e că nu-i o cifră uriașă, dar nu-i nici puțin. Dar trebuie să înțelegi că există multe situații, în care, dac-am ieși din Uniunea Europeană, tot ar trebui să dăm o parte din banii ăia: Elveția trebuie să dea o parte din banii ăia și Norvegia trebuie să dea o parte din banii ăia. Nu sunt în Uniunea Europeană, dar trebuie să plătească din taxele alea de acces la piața unică. Genul ăsta de chestie n-o să ajute pe nimeni să se hotărască cum votează, dar îți dă niște context și contextul mi se pare foarte important.

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește și despre alte studii:
Cât de nasol te dezvolți când ești singur la părinți?
Românii habar n-au ce sunt bolile cu transmisie sexuală
Cele mai inutile facultăți din România