Știința ia măsuri ca să nu murim striviți la festivaluri

Fotografii de Will Coutts

E inconfortabil să împarți câțiva metri pătrați cu șase străini transpirați, dar ce te faci când cei șase devin zece? Distanța dintre „un grup de oameni veseli” și „o mulțime panicată” e foarte scurtă – să luăm drept exemplu ce s-a întâmplat la petrecerea din East Croydon. Vestea bună e că oamenii de știință au început în sfârșit să studieze managementul mulțimilor – la urma urmei, e de căcat să mori sufocat în timpul unui concert cu trupa ta preferată.

Arta gestionării și amenajării zonelor aglomerate de la festivaluri se aplică de obicei la plasarea corturilor, programul festivalului și trasarea rutelor pietonale. Până acum, toate astea se bazau pe instinctele și experiența organizatorilor, dar mai nou, s-ar putea ca modelele digitale să ofere soluții mai bune.

Potrivit spuselor lui Dorine Duiven, profesor doctor la Universitatea de Tehnologie din Delft, mulțimile mari sunt destul de previzibile și pot fi modelate cu ajutorul unui software. Echipa lui Dorine a cercetat posibilitatea folosirii dronelor pentru a înregistra traficul pietonal și a dezvolta un sistem care să le permită organizatorilor să intervină când lucrurile par s-o ia razna. În acest scop, au folosit drept model festivalul olandez Lowlands.

„Cercetez traficul pietonal dinamic în timpul evenimentelor mari”, mi-a spus ea. „Iubesc festivalurile, iar sistemele pietonale nu prea au niciodată sens. Constă în indivizi care se mișcă în spații bidimensionale cu anumite elemente comportamentale. Mă fascinează lucrul ăsta.” Domeniul ei științific e unul destul de tânăr; traficul vehiculelor e studiat de peste șaizeci de ani, pe când traficul pietonal doar de treizeci.

Dorine spune că motivul acestei lipse de interes are două laturi: În primul rând, mulțimile în spațiul public au ajuns abia recent destul de mari cât să constituie o problemă. În al doilea rând, oamenii par să dezvolte o preferință tot mai mare pentru evenimentele la scară largă – curent care e accentuat de creșterea numărului de festivaluri în aer liber și a numărului populației.

Dorine și colegii ei încearcă să surprindă comportamentul oamenilor în grupuri mari: să-și dea seama cum se mișcă, câți oameni se pot înghesui într-un spațiu fără s-o ia razna și care ar fi cea mai bună metodă de a-i gestiona dacă se întâmplă asta. În acest scop, au folosit un model numit Social Force – un model de simulare pe calculator a mișcării pietonilor, dezvoltat în 1995. E un program folosit de cercetători din toată lumea, dar asta nu înseamnă că e perfect: „Uneori se întâmplă ciudățenii și modelul se destabilizează”, spune Dorine. „Atunci începe să prevadă lucruri care nu s-ar putea întâmpla în realitate, cum ar fi creșterea imensă a presiunii mulțimii sau oameni care se mișcă la viteze fizic imposibile.”

Dacă stai să te gândești, asta nu e chiar așa de ciudat. Modelul funcționează prin reducerea indivizilor – agenți -  la câteva caracteristici de bază. Sunt luați în calcul și factorii externi – cum ar fi dimensiunea rutelor pietonale –dar agenții individuali au și preferințe. Asta înseamnă că fiecăruia trebuie să i se asocieze o personalitate: trebuie stabilit dinainte la ce concerte preferă să meargă și cu ce viteză le place să meargă.

Totuși, anumite caracteristici sunt greu de prezis, cum ar fi presupunerea că femeile merg, în general, mai încet decât bărbații. Trebuie luate în calcul și influențele culturale: majoritatea țărilor au cultura dreptacilor, ceea ce înseamnă că oamenii au tendința să evite traficul făcând un pas spre dreapta. Dar în Marea Britanie și Australia, lucrurile stau invers.

Acestea par niște mici ajustări, spune Dorine, dar ele se adună când e vorba de grupuri de mii de oameni. Micile ciudățenii comportamentale devin extrem de importante. Asta înseamnă că modelul ar trebui să anticipeze mișcarea colectivă de evitare atunci când se apropie un tip enervant cu un tricou pe care scrie „Îmbrățișări gratis”.

Din fericire, cercetătorilor le e tot mai ușor să anticipeze aceste mișcări. Pot studia vizitatorii de la festivaluri în habitatul lor natural urmărind imaginile de pe cameră sau semnalul și locația telefoanelor mobile.

Dorine spune că, momentan, organizatorii de festivaluri nu folosesc aceste modele, din păcate. „Când poți prezice cu acuratețe punctele de blocaj, ar trebui să ai o soluție pentru ele înainte să apară o problemă.”

Prin simularea de situații problematice, se pot găsi soluții de ieșire de urgență, cu micșorarea riscurilor și dublarea distracției.

Dar cu cât aceste modele vor deveni tot mai avansate, și utilizarea lor va fi tot mai răspândită pentru a preveni tragedii ca cea de la Love Parade din Duisburg 2010 – unde sute de persoane au fost rănite și 21 au murit sufocate. Dorine suspectează că nu toți organizatorii de festivaluri cunosc posibilitățile încă, dar să sperăm că acest articol va însemna un pas mai departe în această direcție.

Traducere: Oana Maria Zaharia