Iarba și bunele maniere - Sunt cazuri în care meriți să iei țeapă

Foto de Blind Nomad, via Flickr

Cel mai bine înveți cum funcționează lumea când iei țeapă. Toți am fost luați de proști de către membrii mai vicleni ai societății și pun pariu că cel puțin 65 la sută dintre aceste incidente din viețile oamenilor au implicat o tranzacție cu droguri. E ușor să țepuiești pe cineva cu droguri pentru că nu există o împachetare standard, nu există o linie telefonică unde poți suna să faci reclamație dacă ești nemulțumit și, mai ales, mulți dintre clienți sunt niște copii proști ca noaptea.

Eu am luat țeapă de primele cinci sau opt ori când am cumpărat droguri nesupravegheat. Apoi mi-au  crescut coaiele și am avut tupeul să-i spun dealerului că nu eram mulțumit de gramaj. Totuși, să mă ciondănesc cu puștanii de la mine din liceu era o nimica toată în comparație cu certurile pe care le-am avut cu dealerii de pe străzile din Philly.

Pentru orice shwagman prietenos din cartier există alți zece dealeri îngrozitori care o ard aiurea. Și ăștia se prind imediat când au de-a face cu un începător.

Clive era un prieten de-al colegilor mei de apartament, un puștan entuziast care părea prea tocilar ca să se dea cu motocicleta, dar avea totuși una scumpă. Era un businessman înnăscut, așa că a ajuns să vândă droguri, dar studia să devină chimist. De aceea, Clive avea mereu halucinogene la îndemână, dintre care pe multe nu le mai văzusem sau încercasem în viața noastră. Deschidea servieta și scotea fiecare fiolă, pronunțând cuvinte dubioase și nume de chimicale pe care le simplifica, până la urmă, pentru noi, cu ajutorul culorilor – albastrul e mescalină sintetică, violetul e un fel de LSD etc, etc.

Într-o noapte, eu și colegii de apartament Taco și Kris ne-am îmbarcat la bordul navei albastre – 2CI sau 2CE sau așa ceva. Orice ar fi fost, a fost îndeajuns de puternic încât să ne transforme casa într-un labirint imens și groaznic din care trebuia să scăpăm și ne-am trezit în mașina lui Kris, conducând aiurea pe străzi prin West Philly la 4 dimineața fără iarbă. În mod ciudat, cel mai periculos element din toată ecuația era lipsa de iarbă, pentru că din cauza asta a trebuit să facem tranzacții cu dubioșii oportuniști de la colț de stradă.

Tripați la maximum, conduceam mașina cu 20 km la oră când am văzut un grup de liceeni cu dinți albi și bluze negre ca niște uniforme. Și-au oprit conversația și ne-au urmărit cu privirea în timp ce treceam. Ne-am gândit că măcar unul dintre ei tot trebuie să aibă iarbă, așa că am oprit mașina și am dat înapoi, să ajungem față în față cu ei. Taco s-a aplecat pe fereastră și i-a întrebat. Au râs toți, după care au mormăit între ei și apoi au tăcut. Unul dintre ei și-a îngustat ochii și a spus: „Polițișșșșșșști”, ținând „ș”-ul alarmant de lung. Încă mai șâșâia când Kris și-a ridicat piciorul de pe frână și am pornit încet la drum. Trecusem de două străzi deja când l-am văzut pe unul dintre puștani fugind după mașină. După situația dubioasă de mai devreme, singura idee deșteaptă care ar fi trebuit să ne lovească era să accelerăm și să ieșim cu totul din povestea asta. Dar ne-am gândit că poate puștanii s-au răzgândit și nu ne mai consideră polițiști și vor să ne vândă iarbă. Puștiul s-a apropiat de geamul mașinii și ne-a promis că ne face rost de un „capac”pentru 60 de dolari. Nu eram obișnuiți cu sistemul ăsta de măsurat, dar ne-am gândit că în orice container cu capac intră destulă iarbă. A cerut banii întâi și când ne-am declarat nemulțumiți de aranjament, a insistat că nu avea de gând să-și bată joc. Maniera în care a spus chestia asta putea fi percepută drept amenințătoare, și așa am perceput-o și noi în momentul acela. Am pus toți câte 20 de dolari șifonați și i-am dat noului nostru dealer.

Puștiul a tulit-o instant. Apoi am rămas într-o tăcere apăsătoare timp de cinci minute, după care Taco a spus: „Coaie, abia aștept să vină copilul ăsta cu iarba! Crăp de poftă să fumez!” Kris și cu mine am fost total de acord. Am așteptat ca fraierii încă 15 minute până să ne prindem că puștiul fugise cu banii noștri.

Am fost șocați! Am stat acolo clătinând din cap, amărâți de nedreptatea ce ni se făcuse. Trei cretini – care tocmai furnizaseră bani de chipsuri și ciocolată unui grup întreg de puștani cordiți – erau surprinși că cineva vrusese să-i fraierească. Din noaptea aceea încerc să-mi dau seama ce dracu' de drog luasem. Probabil era o substanță din aia lobotomizantă care ne-a transformat în idioți timp de câteva ore. Să ne închipuim că niște copii cu muci la nas, în uniforme, au iarbă la ei! Atât de dobitoci am fost. A fost o țeapă pe care am meritat-o.

@ImYourKid

Traducere: Oana Maria Zaharia

Anterior: Ură în lift