FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Sunt şi dezavantaje când arăţi atât de bine: De ce mă urăsc femeile pentru că sunt frumoasă

Într-o călătorie cu trenul pe care am făcut-o de curând, am fost încântată când un controlor tânăr a venit la mine şi mi-a oferit o sticlă cu spermă.

Sunt sigură că până acum ați apucat cu toții să vă oglindiți fața hidoasă în laptop în timp ce citeați celebrul articol al Samanthei Brick din Daily Mail. Ei bine, permiteți-mi să vă spun că știu exact cum se simte. Într-o călătorie cu trenul pe care am făcut-o de curând spre Sheffield, am fost încântată când un controlor tânăr a venit la mine și mi-a oferit o sticlă cu spermă.

„Asta e de la bețivul care locuiește în toaleta defectă – vrea să vă ureze bun venit la bord și vă dorește să aveți o călătorie plăcută!”, mi-a explicat.

Publicitate

Probabil vă spuneți în mintea voastră „ce surpriză minunată!” Dar deși a fost minunată, nu a fost deloc o supriză. Nu și pentru mine. Cel puțin nu în lunile de iarnă.

De-a lungul vieții, am primit mereu sticle cu vomă sau vin trimise la masa mea de bărbați necunoscuți. Odată, un tip foarte elegant mi-a cumpărat un bilet de autobuz când mă ascundeam la coadă în spatele lui (nerușinatul m-a făcut să mă întind și să i-l iau tocmai din buzunarul de la blugi!).

Altă dată, pe când mă plimbam prin elegantul cartier East End din Australia, cineva m-a bruscat și mi-a arătat o fotografie cu mine când dormeam. Până și dealerii de droguri mă refuză când vreau să plătesc marfa.

Și de câte ori am întrebat ce am făcut să merit un astfel de tratament special, toți generoșii au răcnit întotdeauna din rărunchi același lucru: că apariția mea plăcută și zâmbetul meu frumos le-au luminat ziua.

Deși nu sunt chiar Sigourney Weaver, sunt înaltă, suplă, cu păr șaten țesut de mâna îngerilor și sunt, cum mi se spune adesea, o femeie arătoasă. Știu că sunt norocoasă. Dar sunt și dezavantaje la faptul că sunt frumoasă – principalul dintre ele e faptul că celelalte femei mă urăsc pentru picioarele mele superbe.

Dacă ești femeie și citești asta: Să te fut! Sunt sigură că deja ți-ai adunat o gloată care să mă vâneze împreună cu tine – succes, vacă grasă! Deși multe uși mi s-au deschis (la propriu) doar datorită frumuseții mele, tot atâtea s-au închis (la figurat) din cauza țâțelor mele.

Publicitate

Nu sunt înfumurată și nici nu flirtez des, dar de-a lungul anilor, multe femei idioate s-au uitat urât la mine doar pentru că eram în aceeași încăpere cu iubitul lor. Dacă partenerii lor mai și îndrăzneau să-mi ridice fusta și să se minuneze la vederea sexului meu maiestuos, deodată se lăsa o tensiune în cameră. De multe ori, lucrurile au devenit foarte, foarte ciudate.

Și nu vorbesc doar de vaci invidioase care m-au gonit din paturile lor. Vorbesc și de șefe de-ale mele complexate care mi-au interzis să folosesc toaleta la serviciu, astfel încât am fost obligată să urinez în ghivecele cu flori de prin birou.

Și nici măcar una dintre prietenele mele nu mi-a strâns vreodată mâna pentru asta și nu m-a considerat eroina ei.

Ai zice că noi femeile ne aplaudăm unele pe altele pentru că ne mândrim cu înfățișarea noastră. Mai ales cu o înfățișare ca a mea. Dar nu.

Lucrez la Disneyland Paris – nu beau altceva în afară de bere, fac gimnastică, înjur sau mă bășesc foarte rar, chiar și atunci când sunt prezentă la un mic eveniment, gen nuntă sau înmormântare. Din păcate, pe femei nimic nu le enervează mai mult ca atunci când încerc să-l imit pe Laurence Fishburne.

Să luăm, de exemplu, săptămâna trecută. Mergeam și eu ca omul, jelindu-mă că am țâțele mult prea ferme, când o vecină a trecut pe lângă mine cu mașina. Am scuturat din sâni spre ea și ce credeți? Nesimțita mi-a făcut un gest ca de labă. Și de cîte ori nu i-am lăsat pe băieții ei să se joace în cușca câinelui meu!

Publicitate

M-am apropiat de un lăptar și l-am întrebat discret dacă i se păruse că fusesem nepoliticoasă în vreun fel. Se pare că singura crimă pe care o comisesem e că nu ieșisem cu o plasă pusă peste țâțe, să le ascund. Mi-am dat seama că nu mă place pentru că mă vede ca pe un monstru, datorită erotismului meu natural. Lăptarul a confirmat și el că e și mai scundă, și mai rea și mai proastă decât mine, așa că nu e de mirare.

Altă femeie pe care nici n-o cunoșteam m-a împins din fața ei când eram la operă, strigând că nu e corect să domin toate celelalte femei din public și să mă așez chiar în fața scenei să mă vadă actorii. Am fost devastată și am luat foc. La baie, o singură femeie a îndrăznit să stingă flăcările, doar după ce s-a asigurat că n-o văd prietenele ei.

Acum am 81 de ani și sunt probabil una dintre puținele femei care intră în anii de glorie bucurându-se că i-a scăzut libido-ul. Abia aștept schimbarea și părul cărunt care mă va face să arăt ca un nor plutind la un metru deasupra trotuarului.

Poate atunci o să se liniștească în sfârșit celelalte femei, n-o să-mi mai stropească nepoții cu apă sfințită și o să mă accepte așa cum sunt: o zeiță concepută special pentru sex.

Traducere: Oana Maria Zaharia