Teroarea Statului Islamic se răspândește indiferent dacă te uiți sau nu la clipurile cu execuții

Nu o să mă uit la filmulețul cu decapitarea lui James Wright Foley pentru că mi-e frică. Îmi dau seama că de fapt ăsta e și motivul pentru care atât de mulți oameni vor să-l vadă: să-și testeze într-un fel morbid propria capacitate de a fi martori la ceva cu adevărat îngrozitor. Ceea ce înseamnă că videoclipul este, în fond, luat ca o formă de distracție – iar asta e dezgustător.

Dacă jobul tău nu e să analizezi filmările ca să identifici călăul, nu există niciun motiv bun ca să te uiți la ele. Acestea fiind spuse, dezbaterea cu privire la legitimitatea interzicerii clipului este cumva prost înțeleasă. Mai presus de toate, trebuie să avem grijă să nu confundăm etica personală (și colectivă) ce dictează decizia de vizionare a filmării cu chestiunea interzicerii ei.

YouTube a dat clipul jos și președintele Twitter a declarat miercuri că site-ul suspendă constant conturile utilizatorilor care postează imagini cu ultimele clipe înfiorătoare ale lui James Wright Foley. Poliția Metropolitană din Londra a emis o declarație potrivit căreia descărcarea sau simpla vizionare a clipului poate constitui un act de terorism. Între timp, revista New York Post a publicat pe copertă o imagine clară cu cuțitul la gâtul lui Foley.

Un argument des folosit pentru banarea filmării este că aceasta reprezintă răspândirea propagandei islamiste – instigă la terorism și este chiar motivul pentru care acest clip există. Militanții l-au ucis pe Foley ca să producă material video care să circule și să terorizeze. Din acest motiv, conținutul clipului este fără îndoială diferit față de alte conținuturi care arată morți violente.

Dar o chestiune ce ține de adevăr nu separă ilustrarea decapitării lui Foley de, să zicem, imaginea tinerilor nevinovați morți în Gaza. Amândouă dezvăluie adevăruri înspăimântătoare. Mai sunt și consecințele politice ale expunerii și vizionării celor două. Susțin munca politică prin care, cu o forță viscerală, au fost puse în lumină crimele Israelului asupra copiilor palestinieni. Dar nu susțin răspândirea terorii de către statul islamist.

Or, chiar aici intervine dificultatea: eu fac aceste alegeri. Nu e vorba despre alegerile mele ca profesionist, ci ca membru al mass-media. Dacă citești asta și tu ești membru al media (doar că poate nu ești plătit pentru asta). O audiență vastă mediază în mod constant conținutul online, pentru că-și proiectează opțiuni politice și etice variate pe orice chestie găsită pe internet.

Susțin un refuz colectiv de a distribui clipul cu decapitarea lui Foley, dar cred că Twitter greșește când încearcă să interzică conținutul.

După cum au remarcat unii comentatori, rețelele sociale sunt oricum varză la capitolul „conținut despre statul islamist”. Alte imagini cu execuția unor sirieni nu aufost cenzurate, ceea ce trădează dublul standard pe care media vestică îl aplică morților din străinătate.

Prin urmare, dacă arăți execuția unui jurnalist din vest în loc de cea a unui civil sirian, produci un efect politic diferit. Asta e pe cât de adevărat, pe atât de rasist. Militanții islamiști s-au bazat pe asta atunci când au filmat decapitarea lui Foley și au trimis-o Statelor Unite, amenințând că urmează să omoare un alt reporter american.

Cu toate acestea, Twitterul tot e vinovat că servește mașinăria de PR a islamiștilor, chiar dacă vrea să oprească răspândirea conținutului grafic al execuției lui Foley. Nu sugerez nici de departe că Twitter nu vrea să-și curețe canalele de genul ăsta de teroare. Pur și simplu sugerez că nu poate, niciunul din noi nu poate – pentru că e inevitabilă. Numai discutând despre statul islamist și tacticile lui e aproape imposibil să eviți evocarea terorii de care „necredincioșii” au parte de la extremiștii.

Bineînțeles că nu putem pur și simplu să ignorăm statul islamic. Dar atunci când vorbești despre el, vorbești despre ferocitatea și grozăvia lui. Difuzarea clipului cu decapitarea lui Foley a fost, din acest punct de vedere, o tactică pe cât de înfricoșătoare, pe atât de plină de succes. Mașinăria de propagandă a statului islamic știe că vizionarea unei decapitări brutală este în sine o oroare, dar și discuțiile despre decapitare împrăștie teroare. Pare imposibil să abordezi tragedia cumplită a execuției lui Foley fără să produci o parte din efectele pe care statul islamist a intenționat să le provoace.

Cu această iminență în minte – ca recunoaștere a faptului că statul islamic este o forță ce necesită mare atenție – platformele media nu se pot aștepta să învingă forța dezgustătoare a unui video ca cel al morții lui Foley, după ce acesta a intrat în atenția internațională. Interzicerea conținutului nu ajută de fapt la oprirea sau punerea în umbră a propagandei islamiste. Fie că te uiți sau nu, clipul provoacă groază.

Cu siguranță, descărcarea și vizionarea filmulețului n-ar trebui să implice riscul de a fi acuzat de terorism, așa cum a avertizat poliția din Londra. În felul acesta, simplul fapt că discuți despre execuția lui Foley ar putea fi luat drept comportament terorist. Bineînțeles că este o diferență între a vorbi despre teroare și a te uita, efectiv, la ea. Dar faptul în sine al morții lui Foley nu este mai oribil sau mai puțin oribil, indiferent dacă vezi clipul până la capăt sau nu.

Așadar, deși nu sunt de acord că vizionarea și distribuirea conținutului clipului ar trebui scoase în afara legii și nu cred că ar trebui interzise, cei care aleg totuși să urmărească filmarea scad în ochii mei. Nu trebuie să vezi filmul ca să fii dezgustat de el – cei care spun că se uită ca să acceseze nu știu ce adevăr despre situația din Siria și Irak sau despre cruzimea omenească aberează.

„Nu vă uitați la clip. Nu-l distribuiți.” Acesta a fost apelul uneia dintre rudele lui Foley, care a oferit poate cel mai convingător motiv să nu facem asta: „Nu așa ar trebui să fie viața.”

Urmăreşte seria noastră de documentare despre Statul Islamic.