FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Ultimele știri de la Snowden: Toată lumea spionează pe toată lumea, iar informațiile sunt împărțite între toți

Ne e greu să credem, în momentul de față, că există țări care nu-și supraveghează cetățenii.

Fotografie de la Casa Albă.

Surprize, suprize: multe țări europene sunt și ele implicate în supravegherea în masă a cetățenilor lor, nerespectând libertățile civile, și mai și împart informațiile obținute între ele.

Vă sună cunoscut?

Veștile au fost dezvăluite de fostul angajat ANS Edward Snowden și au fost raportate de The Guardian. Potrivit raportului, Germania, Franța, Spania și Suedia au înregistrat conversațiile prin internet și telefon în ultimii cinci ani și au transmis informațiile Sediului de comunicații al Guverului din Marea Britanie.

Publicitate

Potrivit raportului, țările au creat o alianță a supravegherii populației, iar informația e trimisă „prin cabluri optice, cu ajutorul companiilor de telecomunicații.”

Momentul în care au apărut aceste vești e foarte comic: săptămâna trecută, după ce s-a aflat că ANS a spionat telefonul mobil al cancelarului german Angela Merkel, cancelarul a declarat că „astfel de practici i se par inacceptabile” și a adăugat că merită „să primească rapid o explicație detaliată” din partea guvernului american. Liderii francezi și spanioli și-au exprimat și ei îngrijorarea față de spionajul efectuat de ANS, dar există rapoarte recente care sugerează că și aceste guverne au fost complice la spionaj.

Scurgerile de informații oferă credibilitate acuzațiilor pe care ANS le-a tot făcut de când a început nebunia asta, și anume, că și aliații americanilor se ocupă cu spionajul și susțin Statele Unite să facă asta. Săptămâna trecută, directorul Serviciului Național de Informații, James Clapper, a spus Congresului că e complice la spionaj cu liderii străini și a spus că alte țări efectuează același gen de spionaj asupra liderilor Statelor Unite.

Deocamdată se poate spune că aproape toată lumea spionează pe toată lumea și că supravegherea în masă nu e doar un obicei al americanilor.

James Lewis, un specialist în politici de la Centrul de Studii Strategice și Internaționale, a trasnmis ziarului Wall Street Journal că există o rețea prin care țările își transmit informațiile obținute prin supravegherea în masă.

Publicitate

„Să crezi că doar ANS și Statele Unite sunt malefice și fac așa ceva înseamnă să fii naiv, e un basm. N-a fost niciodată adevărat. Comportamentul statelor Unite nu e diferit de cel al altor state. Așa se procedează peste tot.”

Ultimele scurgeri de informații îi cam spulberă lui Edward Snowden șansele de a primi azil în Germania. În momentul de față, se pare că Snowden arde toate podurile la fel de repede pe cum le construiește. Germania a avut până acum o atitudine exemplară în privința spionajului: a amendat Google pentru rele practici cu informațiile obținute de la utilizatori. Chiar vineri, Germania și Brazilia au înaintat Consiliului General al ONU o moțiune prin care supravegherea în masă să fie considerată o încălcare a drepturilor omului. Moțiunea susține că țara „e foarte îngrijorată în legătură cu violarea drepturilor omului și a abuzurilor care pot rezulta din supravegherea comunicațiilor, inclusiv din supravegherea extrateritorială a comunicațiilor.”

Potrivit raportului din the Guardian, un document intern de la GCHQ din Marea Britanie arată că italienii, și nu germanii, sunt cei mai incompetenți în domeniul spionajului și a distribuirii informațiilor.

„Serviciul de informații din Italia e divizat și membrii nu cooperează unii cu alții”, spune raportul. Între timp, grupul „a asistat serviciul de informații german în reformarea sau reinterpretarea legislației de intercepție care e foarte strictă din Germania.”

În momentul de față, aș fi uimit să aud că există țări care nu-și spionează cetățenii. Se pare că va fi mult mai greu decât credeam să stopăm supravegherea domestică.

Traducere: Oana Maria Zaharia