FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Cine e Gregorian Bivolaru, guru român al sexului și liderul MISA

Cunoaște-l pe guru Bivolaru, fondatorul MISA și cel care a făcut din vorbe zeci de mii de români și, mai ales, românce. Între timp, a scăpat de dosar.
gregorian bivolaru misa guru bivolaru yoga yoghin
Gregorian Bivolaru a marcat anii ‘90 așa cum puțini au făcut-o. A condus gruparea MISA cu turnee prin țară, a luat o grămadă de bani de la oameni și-a făcut sex cu minore, motiv pentru care a primit și-o condamnare. Foto: Gregorian Bivolaru / Facebook

ACTUALIZARE — La începutul lui 2020, Gregorian Bivolaru a fost achitat de magistrații Tribunalului Cluj pe motiv că procesul a durat prea mult și-a intervenit prescripția. Dosarul era pe rol din 2007.

Astfel, a fost oprită acțiunea penală în care era acuzat de: trafic de persoane, asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, instigare la discriminare, promovarea prin propagandă a ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, trecerea ilegală a frontierei de stat a României și de instigare la infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.

Publicitate

În același dosar au mai fost achitate sau s-a încetat procesul în cazul altor 19 persoane din grupul lui Bivolaru.

În iulie 2023, Gregorian Bivolaru a primit și vestea că statul ar trebui să-i plătească 50.000 de euro ca daune morale pentru tărăgănarea procesului. Cu ocazia asta, avocatul liderului MISA (Mișcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut) a spus că guru locuiește în Cisnădioara.

Anii 2000 au fost însă aglomerați și agitați pentru Gregorian Bivolaru. A primit azil politic în Suedia, apoi s-a mutat în Franța, de unde a fost extrădat în România pentru ispășirea unei pedepse de șase ani (condamnat în 2013). A fost eliberat condiționat în 2017 din penitenciarul din Bistrița.

Mai e un moment în iulie 2020, când magistrații Tribunalului București au respins solicitarea unui fost membru MISA ca să-i fie anulată eliberarea condiționată. Motivul: petentul nu avea calitatea să ceară asta în instanță.

Asta e istoria recentă. Mai jos ai un articol explicativ cu ce-a fost și ce-a făcut Gregorian Bivolaru în timpul activității de guru și lider MISA.

Până-n ‘90, Gregorian Bivolaru era un dâmbovițean aproape normal, pasionat de yoga și pornografie

Gregorian Bivolaru s-a născut în 1952, într-un sat din județul Dâmbovița, și s-a apucat să practice yoga de la 17 ani. Viitorul guru sexual a avut o viață tumultuoasă încă din vremea comunismului.

Publicitate

Când avea 24 de ani, Miliția a intrat peste el în casă și i-a confiscat niște fotografii porno. A fost acuzat că făcea schimb de pornache cu alți cetățeni, chestie interzisă în epoca aia, așa c-a fost condamnat la un an de închisoare. Dar n-a apucat să-și facă pedeapsa, c-a fost grațiat de Ceaușescu, la grămadă cu alți infractori mărunți.

În 1984 n-a mai scăpat de pârnaie, după ce a fost surprins la o repriză de meditație în grup, cu alte 17 persoane.

Asta în condițiile în care regimul comunist interzisese prin lege, din 1982, orice formă de karate sau yoga. Tot de atunci consemnăm și primul moment în care Bivolaru a arătat că are stofă de lider spiritual.

Omul a evadat din sediul Securității și-a răspândit bârfa c-a reușit chestia asta prin ceva tehnici sofisticate de yoga. Până la urmă, a fost găsit și băgat un an jumate la zdup.

A avut din nou probleme cu Garda în ‘89, pentru c-a fost prins iar cu ceva pornache. De data asta, n-a mai fost trimis la bulău, ci la un spital de psihiatrie, pentru că anchetatorii de atunci au decis că n-are discernământ și că „prolifera practici aberante cu caracter sexual”.

A stat internat în spital până la sfârșitul lui 1989, când Judecătoria Băilești-Olt a hotărât externarea lui. Odată ieșit de acolo, îi vine ideea să se transforme într-un guru sexual.

Publicitate

În 1990, a inventat MISA, ca să facă banul gros și sex pe moca

În haosul ăla de după Revoluție, când oamenii erau complet dezorientați, băieții deștepți s-au mișcat repede și s-au îmbogățit. Dacă cei mai mulți au adus blugi din Turcia și apoi au trecut la combinații mai șucare, Bivolaru s-a gândit să profite de chestia asta cu yoghinismul. Care tocmai redevenise legal, după ce mai bine de șapte ani fusese interzis.

Omul s-a gândit să combine utilul cu plăcutul. Pe lângă bani, visa să fie adorat de o șleahtă de muritori și să facă sex cu puștoaice, fără obligații.

Ca să-și facă hatârul a inventat Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut. Pe hârtie, asta era o organizație care le promitea oamenilor că-i învață cum să evolueze spiritual. Prin tehnici de meditație, incantație, exerciții de respirație și alte bla-blauri oculte de atragere a energiei cosmice. Dar asta sună teribil de neinteresant.

E clar că românul n-ar fi scos bănuțul din buzunare, ca să participe la cursuri de genul ăsta. Dar mentorul Bivolaru a băgat povestea cu yoga ca paravan. De fapt, MISA era despre babardeală la greu. De altfel, organizația are atât de puțină legătură cu practica yoga, încât nici măcar nu e recunoscută oficial de Federația Internațională de Yoga.

Bivolaru îi învăța pe oameni că dezvoltarea asta spirituală și integrarea în divin nu se realizează așa ușor, ci e nevoie de multă deschidere sexuală. Probabil că de asta mii de oameni s-au înscris în MISA, după ‘90, iar cursurile, inițial doar în București, au început să se desfășoare prin toată țara. Adepții, care plăteau o cotizație anuală, erau încurajați să fie cât mai dezinhibați sexual, să devină poligami și să se bage la orgii.

Publicitate

Fără să supere soț pe soție sau invers, gen.

Se organizau anual celebrele spirale de meditație la Costinești și Herculane, care costau 600 de mii de lei de persoană și unde participanții se uneau întru venerarea guru-lui Bivolaru, considerat un soi de semizeu.

După ce se termina partea asta plictisitoare, venea și partea mișto: și-o trăgeau toți ca iepurii.

Guru avea o vrăjeală-n el de l-ar face invidios și pe Hitch

Gregorian Bivolaru era un băiat extrem de inventiv, când venea vorba să convingă tipele să facă chestii. Omul le explica puștoaicelor că dacă și-o trag cu el, se eliberează de cele rele și în felul ăsta pot să atingă un nivel superior de spiritualitate.

Na, sună destul de ok, mai ales pentru anii ‘90. Iar ca să justifice că rotea zeci de gagicuțe în apartamentele sale, după cum avea chef, încropise o teorie progresistă, cum că dorința sexuală se păstrează doar dacă nu stai prea mult cu partenerul.

Pe deasupra, o ardea și cu „amorul cu continență”, pentru conservarea energiilor sexuale. Adică, mai pe românește, le zicea femeilor că el nu-i vreun fraier care termină-n trei minute și apoi sforăie, ci că-l ține jucăria ore-ntregi. Acum, na, probabil că știa și cum să spună bazaconiile astea, fără să-l pufnească râsul sau să i se trădeze disperarea pe față. Deci, mai bine să nu-ncerci și tu așa ceva acasă.

La petrecerile erotice ale asociației, maestrul avea un ritual bine stabilit: mai întâi își clătea ochii cum și-o trag ceilalți, după care alegea gagicile care-i gâdilau simțurile și abia apoi se băga și el la „actul amoros”. Ca membră MISA, era o onoare să te smotocească guru Gregorian, pentru că asta însemna că ai karmă pozitivă, că progresezi spiritual, că te lepezi de greșelile din viețile anterioare și alte rahaturi din astea.

Publicitate

Printre practicile sexuale din MISA, se numără destule fetișuri bizare. O fostă membră MISA a spus că una din chestiile pe care trebuia să le faci, ca să te eliberezi și să fii mai aproape de nu știu care zeiță, era să ți-o tragi prin cimitire. Acolo, pe morminte. Dacă nu te excita chestia asta, guru te cataloga ca „inhibată” și te punea să halești tămâie, ca să-ți revii din starea asta.

Altă treabă uzuală prin centrele de meditație ale yoghinilor MISA erau fetișurile cu urină. Spre exemplu, la concursurile de miss organizate de asociație la Costinești, concurentele aveau o probă de orgasm urinar, pe care teoretic doar guru Bivolaru ar fi trebuit s-o vizioneze.

Pentru membrii MISA, urina nu era doar accesoriu erotic, ci și sănătate curată. La modul că oamenii erau încurajați să-și bea propria urină și să se maseze pe corp cu ea, ca leac băbesc pentru vindecarea bolilor.

Pe lângă orgii sexuale, Bivolaru se mai ocupa și cu ilegalități

Dacă totul s-ar fi redus la sex hardcore, poate că azi am fi avut categoria „Bivolaru" pe Pornhub, în cinstea lui. Dar n-a fost doar atât. De fapt, MISA era un fel de sectă de mega ciudați îndoctrințați, fix ca alea din documentarele americane.

Practicanții au început să se izoleze de restul lumii și să se mute împreună în centre de meditații (ashramuri), unde locuiau cu zecile în câțiva metri pătrați. Își abandonau familiile, renunțau la viețile de până atunci și-și donau bunurile maestrului. Pe scurt, erau supuși întru totul mentorului, care le și interzicea să ia legătură cu cei care nu erau membri ai grupării.

Publicitate

Dacă asta nu-i destul, au dat-o și într-o grămadă de chestii ilegale.

În 2004, procurorii care au urmărit activitatea MISA timp de 14 ani l-au acuzat pe Bivolaru c-a constituit un grup infracțional organizat și-a făcut evaziune fiscală, a spălat bani și-a încălcat legislația muncii. Bivolaru și-ar fi abuzat adepții, pe care i-a pus la muncă grea, fără să-i plătească. Tot așa, pentru evoluție spirituală. Iar cine nu se supunea primea „amenzi” sau „confiscări de bunuri” sau alte pedepse ciudate.

În plus, Bivolaru a fost acuzat de exploatare sexuală, în diverse forme. Îl cam excitau minorele, chestie neregulamentară, și-i plăcea să fie privit în timp ce face sex.

Prin 2004, Bivolaru și organizația lui erau bănuiți că exploatează fete, pe care le-ar fi trimis să danseze la bară prin Japonia, ca să facă bani de pe urma lor. Apoi, filmulețele alea cu orgasmele urinare, pe care teoretic trebuia să le vadă doar el, au ajuns la o casă de producție de filme porno, iar acum sunt la liber pe net.

De altfel, în ultimii ani au apărut tot mai multe informații că MISA e implicată în producția de pornache și-n prostituție, din Danemarca până-n Argentina.

Publicitate

Pe deasupra, se pare că Bivolaru le avea și cu conspirațiile mondiale satanice și avea boală pe evrei. Rechizitoriul procurorilor arată că maestrul scria cărți încă de pe vremea când nu era la modă s-o faci și le promova în cadrul cursurilor MISA.

Unele cu titluri sugestive ca „Francmasoneria – misterele dezvăluite ale unei gigantice conspirații satanice planetare” sau „România, în fața unui alt Israel”. Practic, omul făcea în anii ‘90 face-to-face ce fac azi site-urile conspiraționiste pe internet.

După ce-a fugit din țară, Gregorian Bivolaru i-a învățat tainele sexului tantric și pe suedezi ca-n vremurile bune ale MISA

În 2004, după ce procurorii l-au pus sub acuzare pentru corupere de minori, Bivolaru a reușit să fugă din România, deși avea interdicție de a părăsi țara. A ajuns în Suedia, unde a fost reținut, în 2005.

Nu a fost extrădat, pentru că a susținut că-i persecutat, iar Curtea Supremă din Stockholm a decis că-n România n-ar putea avea parte de un proces corect și i-a acordat azil politic.

După ani în care cazul a fost lăsat deoparte, în 2013, Bivolaru a fost condamnat la șase ani de închisoare, pentru act sexual repetat c-o minoră. A fost achitat de celelalte acuzații pentru care a fost judecat: trafic de minori, corupție sexuală și trecerea frauduloasă a granițelor, ultimele două pe motiv că s-au prescris.

Omul n-a stat însă degeaba toți anii ăștia. Din Suedia, a intentat și-un proces statului român, în care cere despăgubiri pentru c-a fost oprimat în timpul regimului comunist. Iar din 2008, liderul spiritual s-a pus pe treabă și-a început să facă ce știe mai bine. Să predea cursuri de continență sexuală și noroc, la o școală de yoga din Malmo.

Din pasiune, nu pentru cașcaval, că nu-l doare capul, din punctul ăsta de vedere. Membrii MISA plătesc o taxă și ăia-s bani care-i revin.

După perioada din Franța, în România s-a regăsit drept om liber. Probabil că acest capitol din istoria țării e încheiat. Deocamdată.