TPP e mai rău decât ACTA şi SOPA

Protestatari în faţa unei întruniri Trans-Pacific Partnership (TPP) din Salt Lake City (foto via)

Iniţial internetul era un loc paşnic populat de academicieni de vârstă medie şi tot felul de tocilari. Apoi tocilarii şi-au dat seama că pot profita de lipsa unei legislaţii a drepturilor de autor pe internet, ca să fure o tonă de filme şi melodii. După această descoperire, internetul s-a transformat dintr-o bază de date ştiinţifică, în haznaua de criminalitate şi depravare pe care o cunoaştem cu toţii.

Curând faza asta cu mocangeala a ajuns la publicul larg, care n-a fost în stare să păstreze secretul. Apoi a apărut Napster, care a fost cauza unui scandal cu Lars Ulrich de la Metallica în urma căruia am aflat cu toţii că în loc să plătim zece lei pe un CD, am putea să tragem o variantă proastă a lui, înregistrată de pe un post radio, printr-o conexiune dial-up în vreo 13 ore. Internetul a devenit mai rapid, oamenii au început să tragă filme şi cei de la Hollywood şi Asociaţia Cinematografică a Americii (MPAA) au decis să oprească scurgerea asta de profit.

Totuşi, a apărut următoarea problemă cu drepturile de autor: sunt atât de mulţi oameni care le încalcă, încât ar fi imposibil să dai de fiecare utilizator care a tras un episod din Game of Thrones pe torrente sau a crack-uit un sistem de operare. Deci cum pot deţinătorii drepturilor să şi le apere şi să nu te mai lase pe tine să le încalci?

Deţinătorii drepturilor de autor încearcă de multă vreme să oblige providerii de net (ISP) să susţină probleme de copyright. La imboldul autorilor şi guvernele lumii au încercat să introducă legi de copyright pe internet, ca să uşureze procesele împotriva piraţilor. În SUA au încercat cu

 Stop Online Piracy Act (SOPA), iar în UE a apărut  Anti Counterfeiting Trade Agreement (ACTA). Ambele au fost respinse de organele parlamentare locale, după multă presiune publică.

Aşa că atunci când punctul despre drepturile de autor din moţiunea Trans-Pacific Partnership (TPP, un acord comercial între mai multe ţări din continentele americane şi zona Asiei pacifice) a fost diseminat de WikiLeaks, a început o nouă etapă de dezbateri pe tema copyright-ului în online. Pe de o parte sunt marile corporaţii, studiourile de la Hollywood şi companiile farmateutice. Pe cealaltă parte sunt grupări de activişti digitali, precum Electronic Frontier Foundation. La mijlocul bătăliei sunt providerii de net, care încasează pumni de la ambele tabere şi se chinuie să nu-şi supere clienţii.

În cautarea lor după formule noi de a impune drepturile de autor, statele şi corporaţiile au fost acuzate de atitudini exagerat de agresive de a-şi mări influenţa. Evident, asta nu le-a plăcut activiştilor pentru drepturi digitale, care luptă pentru libertatea de exprimare. SUA a caracterizat TPP ca „un acord comercial”, ceea ce e destul de vag şi oferă multe interpretări conceptului de drept de autor. Aşa că hai să privim câteva din consecinţele potenţiale ale măsurii.

Protest anti-TPP din Salt Lake City (foto via)

În primul rând TPP vrea să oblige providerii să-şi urmărească clienţii. Să le taie accesul la net după trei avertismente, să le decline identitatea în faţa deţinătorilor drepturilor de autor, să filtreze şi să elimine conţinutul care încalcă aceste drepturi. Conform activiştilor EFF, obligarea providerilor de net să-şi urmărească clienţii „este o lovitură grea pentru libertatea de exprimare pe internet, pentru că face platformele de conţinut generat de utilizatori complet neprofitable. De exemplu, pe siteurile susţinute prin reclame, costul analizării unei postări va depăşi profitul minor făcut prin publicitate.”

Teoretic asta ar duce la un internet asemănător trusturilor media TV, care se bazează pe câteva canale, cu conţinutul controlat de companiile care deţin drepturile de autor.

Dacă treci peste drepturile de management digital (controlul autorului asupra unui produs, după ce l-ai cumpărat) devii infractor. Vrei să instalezi Linux pe Xbox? Vezi să nu afle Microsoft că te poate da în judecată. Tipul ăsta de moţiune ar putea interzice instalarea sistemelor de operare diferite şi deblocarea celularelor.

S-a arătat şi că TPP ar putea afecta domeniul manga şi hentai (benzi desenate japoneze) printr-o reglementare a operelor publicate de utilizatori independenţi (dojinshi), iar artistul Kazuhiko  Hachiya a spus că şi cei care se costumează în personaje din aceste serii ar putea fi atacaţi de acord. De exemplu legea asta ar putea să îţi interzică să pui pe net desenul tău cu Sailor Moon sau să nu te lase să pui un video cu un tribut dedicat lui Naruto pe Youtube.

Nu e vorba doar de operele noi, care vor intra sub acoperirea TPP. SUA vrea ca statele care semnează acordul să-şi extindă drepturile de autor actuale pe viaţa autorilor , plus încă 70 de ani pentru indivizi şi 95 de ani pentru companii. Mexicul a propus extrinderea drepturilor de autor la mai bine de un secol. Asta ar înveseli câteva vedete rock muribunde, dar cei de la ExtremeTech au arătat că nivelul ăsta de copyright nu le-ar fi permis celori de la Disney să adapteze basmele Fraţilor Grimm cum au făcut cu Albă ca Zăpada şi Cenuşăreasca prin 1958.

În forma sa actuală subminarea conceptului de „utilizare cu citare” ar permite doar existenţa unor excepţii minore  în presă şi media academică. Dreptul tău de a vinde ceva cumpărat de tine sau de a face o parodie cu acel ceva fără permisiunea autorului este şi el atacat de această lege.

Liderii statelor membre TPP la summitul din 2010 (foto via)

E important să privim contextul în care se discută aceste lucruri. Vorbim de o dezbatere care ţine de la începuturile erei digitale, după cum explică John Perry Barlow într-un articol din Wired ,din 1994, despre legislaţia digitală, în care el a explicat că formulele vechi de drepturi de autor nu se mai pot aplica. Barlow a făcut parte din trupa Grateful Dead şi a inventat noţiunea de promova muzica dând-o gratis. Eseul său e valabil şi azi pentru că deţinători de drepturi de autor tot nu s-au prins care-i treaba cu epoca digitală. El explica că „aceştia cred că vechile legi pot funcţiona ori printr-o expansiune grotescă a lor, ori prin forţă. Evident, ei greşesc.”

Oficial din SUA spun că vor ca TPP să fie ratificat înainte de sfârşitul anului, dar după scrugerile de informaţii există din ce în ce mai multă îngrijorare în Congresul american. Unii guvernanţi sunt nemulţumiţi că viteza cu care se face acest proiect depăşeşte capacitatea lor de supravegehere.

Peter Bradwell, un reprezentant Open Rights Group mi-a spus:„Secretomania din  jurul proiectului a dus la neînţelegeri alarmante, deci e în interesul SUA ca proiectul să fie făcut public.” Deşi, faţă de SOPA şi ACTA, TPP nu afectează legislaţiile naţionale, ratificarea proiectului ar putea „să împingă providerii de net să monitorizeze ceea ce fac clienţii lor şi să-i toarne, la fel ca în ACTA, prin trimiterea datelor lor către deţinătorii drepturilor de autor.” Deşi susţinătorii TPP spun că nu e la fel ca SOPA şi ACTA, Bradwell spune că are acelaşi scop ca acele legi.

Din fericire, guvernele sunt la fel de eficiente în folosirea internetului ca întotdeauna, adică s-au scurs deja toate informaţiile despre TPP online. Oprobiul public a oprit proiectul Stop Online Piracy Act (SOPA) în SUA şi Anti-Counterfeiting Trade Agreement (ACTA) în Parlamentul European, deci sunt toate şansele ca şi acest nou proiect să pice la fel.

Acest rezultat depinde de capacitatea cetăţenilor de a-şi contesta guvernele pe această problemă şi de cea a politicienilor de a ţine corporaţiile mulţinaţionale în frâu. Totuşi, e nevoie de o dezbatere publică despre viitorul drepturilor de autor în era digitală. Regulile vechi nu se mai aplică, deşi la 20 de ani de la răspândirea internetului, criticile lui John Perry Barlow încă se aplică: „Oamenii nu au ocupat spaţiul cibernetic destul timp sau în destule moduri pentru a fi creat un contract social care să se aplice pe condiţiile noi impuse de această lume ciudată..Oriunde e vorba de o divergenţă atât de mare între lege şi acţiunile sociale ale oamenilor, nu cei din urmă ar trebui obligaţi să se adapteze.” De ce naibii mai vorbim despre asta?

Urmăriţi-l pe John pe Twitter: @jwsal

Traducere: Mihai Popescu