Trăind de pe urma morţii

Yovani extrage fluide dintr-un cadavru.

În fiecare zi merg cu tramvaiul de acasă la birou și invers. De ani de zile. Traseul străbate unele dintre cele mai drăguțe cartiere din Mexico City, cum e Colonia Roma, dar trece și printre unele dintre cele mai dure: Doctores, unde fiecare stradă e denumită după un doctor renumit. Anul trecut, într-o dimineață de aprilie, mă uitam pe geamul tramvaiului când am văzut două rulote imense în spatele unei case. În jurul lor, un grup mare de fotografi apăsau de zor pe declanșator, în timp ce mai mulți soldați păzeau perimetrul, blocând strada. Era o scenă neobișnuită, dar nu mi-am făcut în cap scenarii Roswelliene.

Mai târziu în aceeași zi, când m-am uitat la știri, am aflat că acea casă pe care o văzusem din tramvai era un sediu de pompe funebre.

Scena mi-a rămas în minte destul de mult timp cât să cedez curiozității și să merg să văd cine locuiește acolo. Am ciocănit la ușă și m-am așteptat să răspundă un vampir. Dar nu, am fost poftit înăuntru de un tânăr prietenos și plăcut pe nume Yovani González Solís, singurul angajat la La Embalsamadora la Piedad.

Prima întrebare pe care i-am pus-o lui Yovani a fost despre rulotele pe care le văzusem din tramvai. Mi-a spus că acele camioane erau pline cu corpuri care îi fuseseră livrate. De autopsii se ocupă în Mexic Serviciul Medical Legal (SEMEFO), o agenție guvernamentală care are sarcina de a identifica morții și de a investiga morțile violente. De curățare și îmbălsămare se ocupă oamenii ca Yovani.

Când l-am întrebat pe Yovani despre originea camioanelor, mi-a spus că fuseseră transferate de la gropile comune din Tamaulipas. Erau victimele unei serii de execuții brutale din cauza cartelurilor de droguri care avuseseră loc anul trecut. Am fost șocat și m-am gândit că cel mai bine e să plec și să reflect la ce se întâmpla în casa lui Yovani, dar l-am întrebat dacă era de acord să revin mai târziu ca să mai discutăm despre munca lui. A spus da.

În scurt timp îmi petreceam după-amiezele cu Yovani, stând de vorbă despre corpuri în descompunere, misterul morții și viața lui. În timp ce alți copii din Mexico City sărbătoresc ziua când împlinesc 15 ani cu petreceri imense, Yovani a fost forțat în ziua aceea să devină îmbălsămător. Deși are doar 27 de ani, Yovani are o reputație atât bună în industria îmbălsămării încât a câștigat loialitatea unor clienți mari ca SEMEFO și Colegiul Militar Heróico (academie care antrenează ofițerii militari din Mexic).

Yovani pozează în atelierul de îmbălsămare după o zi grea de lucru.

Yovani își petrece aproape fiecare oră din zi în acest buncăr al morții și mai tot cartierul Doctores e în targetul lui: pe o singură stradă sunt două spitale publice, în împrejurimi sunt răspândite nenumărate case de pompe funebre și magazine de sicrie, iar sediul SEMEFO e tot în zonă. E paradisul oricărui adolescent goth.

E greu să ai o viață socială când locuiești într-o facilitate de îmbălsămare, ca Yovani. Nici măcar nu poate să-și ia timp liber, pentru că munca nu se termină niciodată și n-a reușit să-și găsească un asistent full-time care să facă față numărului imens de cereri. Se ocupă singur de tot. E ironic că într-un oraș în care tinerii se grăbesc să devină sicarios și să omoare oameni pentru mai puțin de 50 de dolari per cap de om, nimeni nu vrea să curețe toată mizeria rezultată în urma acestor crime.

După cum insistă Yovani, fiecare cadavru sosește într-o altă stare, iar unele au nevoie de mai multă muncă decât altele. Victimele crimelor sunt trimise întâi la SEMEFO înainte să fie pregătite pentru sicriu și, dacă au noroc, înmormântare. După ce autoritățile fac o necropsie pentru a determina cauza exactă a morții, corpurile trebuiesc îmbălsămate într-un mod legal. Cadavrului i se injectează cel puțin doi litri de formaldehidă – întâi în jugulară, apoi în artera carotidă din gât și în vena din piept, după care în arterele femurale. Când corpul sosește la casa de îmbălsămare, interiorul (inima, ficatul, intestinele, rinichii) sunt băgate într-o pungă de plastic. Asta ajută la întârzierea descompunerii.

Yovani desfășoară un cadavru din cearșaf și îl așază pe masa de operație.

Dacă cineva moare într-un mod foarte urât, Yovani îi acoperă rănile cu praf de formaldehidă care face sângele gelatinos, ca să se asigure că lichidele injectate anterior nu vor țâșni afară în timpul înmormântării. Trebuie extrase și toate celelalte fluide corporale. Pentru a extrage apa din cavitatea abdominală, Yovani măsoară trei degete mai sus de buric și străpunge corpul cu o seringă specială. Când l-am întrebat care e partea corpului cel mai greu de străpuns, a spus: „Inima”. După care a continuat: „Când corpurile ies de aici, arată ca și cum tocmai au ieșit de la duș. Le spălăm, le vopsim, uneori le machiem.”

Atelierul lui conține toate uneltele la care te așteptai – scalpel, forceps, ață medicală, masă de operație. „Nu pot lucra fără superglue, deoarece atunci când trebuie să închid găurile din gât după ce am extras fluidele, nu-mi place să folosesc copci. Nu e plăcut pentru rude să le vadă la înmormântare; dacă lipești pielea cu superglue, arată mult mai curat.” Din aceleași motive folosește ruj și pudră.

Uneori, familiile au pretenții care depășesc capacitățile lui Yovani: „Când oamenii aduc corpuri de femei bătrâne, sunt foarte pretențioși. Mereu îmi arată fotografii cu ele de când erau tinere și aveau păr, dar n-am ce să fac. Nu sunt magician.”

Privindu-l pe Yovani cum aspiră litri de sânge, urină, apă și materie neidentificabilă din cadavre, m-am întrebat ce face cu toate astea și cu cearșafurile pătate. Mi-a spus că varsă toate fluidele în sistemul de scurgere, dar nu înainte de a le adăuga o substanță chimică care să le transforme în „apă”. Serios, apă? Îmi suna a alchimie. „Ei, nu apă potabilă, dar măcar elimină mirosul și culoarea fluidelor. Odată ce am terminat munca, întorc mânerul și lichidele se scurg pe țeavă.” Deșeurile solide sunt ridicate de un camion de gunoi care strânge gunoiul de la hoteluri. Bineînțeles, le dă un bacșiș gras ca să le mulțumească pentru ajutor.

Yovani mi-a spus că a pregătit sute – chiar mii – de cadavre de-a lungul timpului. Dar cel ai faimos corp pe care l-a îmbălsămat a fost cel al fostului președinte mexican José López Portillo. L-a aranjat și pe Espectrito Jr., un wrestler pitic care, într-un incident croit parcă special pentru tabloide, a fost găsit mort într-o cameră de hotel împreună cu fratele lui și colegul său wrestler pitic La Parkita; s-a descoperit că fuseseră drogați de două prostituate care îi jefuiseră.

Cea mai legendară și groaznică lucrare a lui Yovani a fost cea care a implicat corpurile din rulotele pe care le-am văzut pe fereastra tramvaiului. Cadavrele au fost găsite într-un oraș numit San Fernando, în statul Tamaulipas, o zonă cunoscută ca punct de trecere pentru imigranții ilegali din America Centrală în drumul lor spre Statele Unite. Cartelurile Zetas răpeau autobuze întregi pline cu oameni, îi rețineau pentru recompense sau îi tranformau în sclavi. S-a zvonit că unii erau obligați să se lupte între ei până la moarte și mulți dintre cei răpiți au fost dați dispăruți înainte să fie descoperite gropile comune. Când s-a dus vestea despre îngrozitoarea situație, toate casele de îmbălsămare din Doctores a trimis corpurile la care lucrau la alte ateliere și s-au reunit pentru a reuși să facă față numărului imens de morți care apăruseră peste noapte.

„Inițial a venit o tranșă de 80 de corpuri, dar în ziua următoare am primit încă 75, a spus Yovani. Cele mai multe erau în stare de descompunere, erau de nerecunoscut. În unele cazuri, am reușit doar să punem oasele și bucățile rămase în formaldehidă. Am format o echipă de îmbălsămători și ne-am împărțit pe grupe.” L-am întrebat de miros. „Nu știu să-ți spun. După doar doi ani în slujba asta, mi-am pierdut simțul mirosului.”

După mai multe săptămâni de informații contradictorii despre numărul cadavrelor din San Fernando, guvernul a eliberat o declarație oficială care raporta că 193 de corpuri fuseseră găsite în 47 de gropi comune clandestine. Pompele funebre din regiune n-au făcut față, așa că cadavrele au fost trimise în Mexico City în camioane frigorifice. Odată îmbălsămate, au fost trimise înapoi la SEMEFO. PGR (Departamentul de Justiție din Mexic) a declarat că doar 34 au fost identificate.

Înainte de a trimite un trup pe ultimul drum, Yovani face o inspecție finală ca să se asigure că arată frumos și curat.

Aceasta nu a fost prima dată când Yovani a trebuit să lucreze cu un număr atât de mare de cadavre. În septembrie 2010, magazinul său a primit 56 de cadavre, partea leului din cele 72 de victime executate de către Zetas în San Fernando. Acest masacru e unul dintre cele mai josnice evenimente din istoria recentă, având în vedere că aproape toate victimele au fost imigranți nevinovați din El Salvador, Guatemala, Honduras și Brazilia, și unul din India, care erau pur și simplu în căutarea unei vieți mai bune, ca mulți alții înaintea lor.

Potrivit SEMEFO, când a izbucnit al doilea masacru, în 2011, 14 dintre cei 72 de imigranți nu fuseseră încă identificați și din cauza descoperirii cadavrelor proaspete, corpurile neidentificate din prima tranșă au trebuit să fie mutate în orașul Toluca din apropiere. Unul dintre aceste trupuri a fost recunoscut de către rude mai târziu, dar în iunie anul trecut, celelalte 14 au trebuit să fie îngropate într-o groapă comună.

Cimitirele clandestine din Mexic nu sunt ceva nou, dar din 2006, anul în care guvernul lui Felipe Calderón a urcat la putere și a declarat război cartelurilor, a izbucnit o epidemie de narcofosas (gropi comune pentru narcomani). Între 2006 și 2011, s-au înființat pe teritoriul a 19 state 174 de gropi comune care conțin 1029 de cadavre (cele mai multe sunt concentrate în Guerrero, Tamaulipas, Durango și Chihuahua). Estimările numărului total de crime din cauza drogurilor din ultimii cinci ani variază foarte mult și cine știe câte corpuri urmează să mai fie descoperite. Cifra oficială declarată de PGR în ianuarie era de 47 515, dar Semanario Zeta, un ziar săptămânal politic cu sediul în Tijuana, a raportat că cifra ar fi, de fapt, mai mare de 60 000, iar organizația Mexicul Unit Împotriva Crimei susține că ar fi 80 000.

Există o parte bună la toate lucrurile astea: atât timp cât numărul de cadavre va crește ca rezultat al acestui război dintre guvern și carteluri, afaceri ca cea a lui Yovani vor prospera. Mă simt norocos că am găsit un prieten de încredere ca Yovani, cu care să pot vorbi ore în șir despre viață, moarte și noul sezon din serialul nostru preferat, The Walking Dead.

Traducere: Oana Maria Zaharia