Tranşarea ultimului iPig

De Şerban Marinescu, foto: Dana Anghel

M-am născut la bloc și nu am avut nicio rudă la țară. Când copiii plecau în vacanță eu rămâneam acasă să mă joc în spatele blocului sau mergeam la bunică-mea, tot în București, dar măcar la curte. O curte numai cu flori unde nici măcar legumele nu își aveau locul și unde singurele animale erau multe pisici și rar câte un câine. Eram acuzat că pe restul animalelor le-am văzut numai în cartea de biologie. Deși văzusem câteva; ai mei aveau niște prieteni cu casă și rude la țară și mă duseseră acolo de vreo două ori în viață. Văzusem găini, iepuri și niște oi, pe drum.

Porc am văzut la București, chiar la mine în bloc, într-un garaj. În ultimii ani ai lui Ceaușescu, carnea nu se mai găsea decât vie la gostat (gospodăria de stat). Găini vii direct din camion. Se luau și se tăiau în spatele blocului sau se creșteau pe balcon până la sărbători. Dimineața cântau cocoșii în cartier. Niște vecini mai înstăriți creșteau porcii chiar în garajul personal. Senzația pe care o trăiai când le simțeai mirosul de la câteva scări distanță nu era de dezgust, ci de poftă. Pentru că nu există sfinte sărbători de iarnă fără carne de porc. Știam că tăiem porci de Crăciun pentru că ai mei reușeau în fiecare an să cumpere bucăți de la cei cu rude sau relații la țară. Mi se povesteau aventurile prin care treceau, pe unde trebuiseră să ajungă, pe cine să cunoască, câți bani să dea. Băieții se lăudau la școală, după fiecare vacanță de iarna, cu participarea la un astfel de ritual, fetele se arătau îngrozite și jurau că nu au participat niciodată.

Anii au trecut și am ramăs cu o profundă părere de rău că nu am fost niciodată prezent la tăierea porcului. Nu numai că lipsisem la ceva pe care orice bărbat trebuie să-l vadă măcar odată în viață, dacă nu să îl și facă de-a dreptul, dar lipsisem de la unul din ritualurile identitare ale poporului român. Ba chiar unul pe cale de dispariție.Părinții prietenei mele au fost foarte încântați când au aflat că îmi doresc să particip la așa ceva. Nu mai făcuseră nici ei asta de ani de zile, dar s-au hotărât să o facă din nou pentru mine, la casa de la țară a familiei.

Totul începe foarte de dimineață, trebuie să te trezești la 6, pentru ca la 8 să te afli în satul din jurul Bucureștiului unde se află satul bunicilor prietenei mele și unde părinții ei au mai construit o casă pentru weekend și bătrânețe. În decembrie, la țară e foarte frig, sunt îmbrăcat cu ce am mai gros și prost prin casă. Am fost special instruit să mă îmbrac cu lucruri proaste, de care să nu-mi pară rău, pentru că lucurile pot deveni messy. Am o senzație de inconfort estetic, dar frigul și locul în care mă găsesc mă fac să mă simt prost de gândurile mele. La țară te afli în plin funcționalism, orice altă considerațiune e privită cu maximă suspiciune, iar eu mă simt oricum cam gay la 30 de ani, făra nicio sacrificare de porc la activ.

Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să mergem să cumpăram un porc, pentru că bunicii sunt prea bătrâni ca să îl mai crească, iar părinții prea de la București. Deja simt că experiența se diluează. Eu, ca orășean, văd totul ca pe o experiență spirituală, totul e scăldat în lumina mitului și a tradiției. Credeam că porcul trebuie să fie al tău că sa-l poți tăia cum trebuie. Tu l-ai crescut, tu îl omori. Să ai un raport personal cu el, ca atunci când te uiți în ochii lui să înțelegi eternul ciclu al vieții la țară. Dar nu mai sunt vremurile alea și poate că nici nu au fost vreodată. Faci rost de porc de unde poți, ideea e să-l omori. Dar nici de omorât nu îl omori tu, mitul se prabusește în fața ochilor mei. Există oameni care se pricep, oameni care știu mai bine unde să bage cuțitul și cum. La noi e vorba de un vecin, bun prieten al familiei și aprig cunoscător al celor trebuincioase.

02

Cocina în care sunt crescuți porcii e special amenajată, există pe o latură întreagă ferestre pe care, din afară, privesc pofticioși viitorii posesori, în timp ce înăuntru intră doi bărbați de-ai locului, înarmați cu o sârmă. Porcul e ales la kilogram (“uite, cam ca ăla, așa, la un 60 de kile”), dar se pare că există și ceva criterii estetice (“uite-l pe ăla ce frumos e, ia-l pe ăla”). Eu am crezut întotdeauna că porcul e scos afară cu binețea, că nu are de unde să știe ce i se întâmplă sau că își acceptă cu seninătate soarta, doar nu își închipuie că o să moară de bătrânețe. Dar nu. Porcii se panichează, fug, se ascund, se opun. Porcul e scos cu forța afară, legat cu sârmă de rât, și nu de tot botul, ci numai de partea de sus (de maxilar?). Adică, dacă ai de legat și de tras așa animal imens, mă gândeam că îl legi de gât sau de o parte mai serioasă a corpului. Cert e că, porcul este scos afară tras de gură. Și se opune al dracu de tare. A fost un șoc. Chiar nu îi place. Mi se zice grav că porcul știe. “Știe!”. Nu am văzut niciodată în viața mea pe cineva să se opună cu atâta forță, fiecare muschi e încordat la maximum, iar guițul este sfâșietor.
Trei bărbați se luptă cu el, doi numai să-l țină și nu le e deloc ușor: “E greu, dacă nu îl ții bine fuge cu cuțitu’n gât”. ”Nu mă așteptam să se opună cu atâta forță”. ”Păi tu nu te-ai opune?”. Nici nu vreau să mă gândesc, dar tot îmi trec prin cap vreo două decapitări din Irak (fără link). Sunt pregătit să văd o gramadă de orori, dar sunetul mă doboară. Cuțitul crestează beregata, zăpada se înroșește, iar porcul se înneacă zgomotos în propriul sânge. Mișcarea cuțitului e cumva circulară, se caută vena potrivită. Poți să-l faci praf și să nu-l omori dacă nu tai ce trebuie. Noroc că nu miroase, e prea frig pentru asta. Un câine nervos ne dă târcoale și cred că vrea să ne muște. Or fi fost prieteni.

E mort. Părem toți mulțumiti, ne uităm unii la alții și zâmbim încurajator. Înaintașii nostri sunt mândri de noi, am făcut ceva ce se face de când lumea, ducem mai departe cultura strămoșească. Am fost buni și acum o să mâncăm.

03

04

05

Porcul e transportat jumătate de sat pe o sanie. E legat în lanț, dar nu stă deloc, dă să cadă încontinuu. Pe la jumătatea drumului, în disperare de cauză, maestrul de ceremonii se suie și el pe sanie, și ia porcul între picioare să îl țină mai bine. Gluma evidentă, “acum cărăm doi porci” pare la fel de veche ca ritualul însuși. Sania e foarte grea, trag împreună cu tatăl prietenei mele și mă gândesc numai la faptul că îmi fac praf mânușile fine de piele, singurele obiecte vestimentare pe care nu am reușit să le înlocuiesc cu ceva de sacrificiu. Lăsăm în urmă dâre de sânge, iar oamenii de pe uliță ne zâmbesc cu înțelegere. Toată lumea știe cum e. Unii dintre ei au urme de sânge pe mâini sau pe haine, doar ce au făcut si ei același lucru. E Ignatul, ziua neagră a porcilor. Se aud guițături de peste sat. Măcelul continuă.

06

07

Tehnologia de tranșare și preparare nu pare a fi evoluat deloc în ultima mie de ani. Nu există obiecte dedicate, totul se improvizează. Porcul e așezat maiestuos pe o ușă de baie de bloc, în mijlocul curții. Prima etapă constă în pârlirea porcului. Pe vremuri, se făcea cu paie, acum se face cu arzătorul cu gaz. Nimic idilic în asta, ba dimpotrivă. Totuși, nu am putut să mă abțin și am ars și eu porcul cu arzătorul. E un fel de oroare legală, nu poți să refuzi. Când dai cu flacăra pe porc, mușchii se contractă local și corpul porcului intră într-un efect de twirling, care combinat cu texturile mereu schimbătoare ale pielii arse mă fac să ma simt în plin trip. E ca un efect de Photoshop direct pe porc. Mă joc cam mult și se pare că îl ard, deci mi se ia mouse-ul.

08

Tranșarea începe printr-un fel de mutilare. Porcul are trei picioare, după aia două, apoi un singur picior. Am în fațaă un porc întreg, dar cu un singur picior, nu mă pot opri din făcut poze, aici e ceva atât de bolnav și pervers. Mă uit în jur și îmi dau seama că numai eu gândesc asta. Depinde cum te uiți. Ceilalți văd porcul ca pe o colecție de părți: pulpe, mușchi, costițe ce trebuiesc recoltate. Eu văd încă porcul ca pe un animal din care dispar bucăți. Acum nu mai are niciun picior, arată efectiv ca un bolid, ca o torpilă. Un fel de porc de gheață sau de apă. Văd mulți oameni atacând de pe deal, pe derdeluș, satul din vale. Apoi porcul e decapitat, deschis, tranșat. Capul are o cruce făcută cu cuțitul în frunte. Are râtul tăiat odată cu o bucată de limbă și de buză. Din când în când cineva îi mai rupe o bucată de ureche și o bagă direct în gură. Cică e delicioasă. La sfârșit aproape că nu mai are urechi. I-au fost mâncate direct din cap.

09

103

1111

Noroc ca se bea destul de mult, după a treia țuică fiartă nici porcul nu mai e porc, e un gadget. Cea mai avansată formă de tehnologie, wet technology, dintr-un viitor când o să creștem device-uri, nu o să le facem. Dacă te uiți așa la porc, devine mult mai fascinant, mutilarea e un fel de reverse engineering, tocmai se desface ultimul iPig în fața ta. Organele sunt componente perfecte, nu a făcut nimeni niciun device în care toate componentele să se muleze așa bine, una pe cealaltă. Și acum, că ai curaj, poți să pui și mâna, texturile sunt perfecte, finisajul impecabil. A băga mâna acolo unde nimic nu a mai intrat vreodată, între două organe crescute împreună, e un sacrilegiu care îți dă un plăcut fior de violator de gadgeturi.

126

131

141

Componentele sunt scoase unul câte unul și puse frumos în diferite recipiente. Bărbații taie și femeile curăță. Intestinele put oribil, trebuie spălate de mai multe ori, e migălos și dizgrațios. În două ore de la începerea operațiunii nu a mai rămas nimic din porc, doar o ușă de baie de bloc cu ceva sânge. A dispărut complet în ligheane, borcane și farfurii. Deja se pregătește pomana porcului. Am făcut ce trebuia și sunt mulțumit de mine. Și beat, deși cică abia acum începe băutura.

151

161

181

Comentarii