Transexualii pakistanezi se ascund într-un oraş care-i urăşte

Hijras pozează în biroul lor din Peshawar, Pakistan. Toate fotografiile sunt realizate de Abdul Majeed Goraya

Tatăl meu obișnuia să mă bată și să întrebe „De ce trebuie să pretinzi că ești fată?“

Acum, la 35 de ani, ea spune că îi ard obrajii și își strânge pumnii, dacă cineva i se adresează ca și cum ar fi bărbat.

Khushboo, al cărei nume înseamnă parfum, spune că este o hijra, un termen sud-asiatic pentru transsexuali, travestiți și eunuci.

Ea are o definiție diferită pentru ea însășiși şi pentru sutele de mii de hijra din regiune. „Sufletele noastre sunt femeiești, însa trupurile sunt bărbătești”, spune ea în timp ce înmoaie o cârpă într-o găleată din plastic roșu, plină cu un amestec de apă și pudră de față. Înconjurată de un grup de alte hijra, într-o cameră pe care o numesc „birou”, Khushboo se mânjește pe față cu cârpa și adaugă: „Știam că sunt o hijra încă de cand eram mică.”

Purta hainele surorilor ei. La 16 ani, Khushboo s-a furișat din casă într-una din ținutele lor și nu s-a mai întors mulți ani. Împreună cu o altă hijra, s-a stabilit în Peshawar, un oraș din nord-vestul Pakistanului, la o noapte cu mașina de orașul de coastă Karachi, unde crescuse.

Peshawar mereu a fost casa unor tradiții culturale care insistă pe delimitarea strictă a sexelor, iar în ultimii ani orașul a ajuns sub influența tot mai puternică a unei viziuni extremiste a islamului. Aceste credințe intolerante, conservatoare, sunt dovedite şi prin bombardările și împușcăturile care au devenit în prezent evenimente aproape săptămânale. Atentatele teroriste sinucigașe ale talibanilor au ucis 85 de credincioși într-o biserică de acolo în luna septembrie a anului trecut, iar militanții au ucis 13 oameni la un cinema ce rula filme cu conținut pornografic în februarie. Atacurile mai mici sunt prezentate doar ca știri pe scurt cu străzi însângerate și sirene.

Kushboo ne arată uși dărâmate și geamuri sparte prin preajmă. Ea spune că tinerii, „băieții de facultate” cum îi numește ea, fac ravagii în rândul colegelor ei hijra care pregătesc un spectacol de dans pentru mai târziu în acea seară. Uneori bărbații recită din Scriptură și le bat pe hijra ca să le facă să se rușineze că sunt dansatoare, iar uneori le forțează să danseze sau chiar le violează, spune ea.

În ciuda extremismului care de aproape 20 de ani de când a ajuns în oraş, îl distruge, Kushboo are o afinitate pentru Peshwar, pentru că aici a avut parte de un fel de renaștere.

Liberă de abuzurile tatălui și fraților săi, la fel ca și de sentimentele dezonorante pe care le primea din partea mamei și a surorilor, Khushboo îmbrățișează o viață nouă, deschisă și a fost adoptată într-o nouă familie.

”În acest domeniu avem mame, avem guru, avem unchi și mătuși”, spune ea, după care arată înspre o fată care rulează un joint în colțul camerei. „Ea e fiica mea. Și eu sunt fiica cuiva, așa că are și bunică. Și are și un tată.”, adaugă Khushboo.

Ultima propoziție a venit așa de repede că aproape am ratat-o. Întreb mai departe despre tatăl fetei, iar Khushboo spune „Tatăl ei este căsătorit cu altcineva, dar mă iubește pe mine.". Apoi începe să explice ce presupune relația lor. Şi totul pare foarte practic, până când devine tragic: „Dacă sunt bolnavă, vine și îmi aduce medicamente”, spune ea mândră. „Dacă nu am bani, îmi dă el. Dacă mor, el mă va îmbrăca în bărbat și îmi va duce trupul la el acasă, iar apoi la cimitir. Probabil că nu va spune întreaga poveste, ci doar că am fost omorâtă în magazin sau că au fost împușcături, dar el este cel care se va ocupa de înmormântare.”

Nu pot decât să mă gândesc că această posibilitate sumbră este una pe care Khushboo a discutat-o cu „soțul” ei și asupra căreia au convenit.

„În societatea pakistaneză există un simț al familiei foarte puternic”, spune Dr. Jamil Ahmad Chitrali, un profesor de antropologie. „Nu există nici o altă alternativă pentru nimeni.”

Stabilit la Universitatea din Peshwar, Chitrali a scris despre comunitatea de hijra din oraș. El spune că prin falsa creere a acelorași conexiuni pe care le-au lăsat în urmă, hijra își crează și o ordine socială care imită societatea pe care multe dintre ele au părăsit-o.

„Forțează toate persoanele revoltate care sunt împotriva combinării dintre un bărbat și o femeie să intre într-o structură ce reafirma patriarhia”, spune el.

Hijra pakistaneze au făcut unele progrese în ultimii ani, în ciuda existenței lor destul de izolate. În 2012, Curtea Supremă din Pakistan a fost de acord ca o a treia categorie de „sex” să poată fi adăugată pe cărțile de identitate naționale, ceea ce a crescut drepturile legale pentru hijra. Datorită  acestei recunoașteri mai largi, hijra au putut să voteze în cadrul alegerilor prezidențiale din acel an şi cel puțin cinci hijra chiar au candidat.

Dar clasificarea celui de-al treilea gen a adus puține diferențe practice în viața lui Khushboo. „Trăim în lumea a treia”, spune ea. Diferența dintre viața ei și cea a unei persoane normale e la fel de mare ca diferența dintre viața din Pakistan și, să zicem, Monaco.

Și, spune ea, indiferent de ce ar face, ea întotdeauna va fi vazută ca ceva diferit.

„Chiar dacă aș renunța la dans, toată lumea mă va numi hijra, așa că ce rost are? De ce să nu fac ceea ce îmi place?” Ea a mai adaugat și că, dacă în momentul de față ar deveni un călător ce propovăduiește Coranul, familia ei tot cu același dispreț ar privi-o. „Mai bine rămân hijra!”

Și ăsta e cel mai greu lucru cu care Khushboo trebuie să se confrunte: familia ei. A reluat legătura cu ei după cinci ani și merge în Karachi să îi vadă cel puțin o dată pe an. Dar când o face, merge îmbrăcată ca un bărbat.

Deși în Peshwar trece drept femeie, Khushboo poartă o haină neagră cu mâneci lungi (abaya) și ceva care să îi acopere fața (niqab), ce îi dezvăluie numai ochii, ca s-o ascundă de cei indiscreți. Chiar și așa, a fost dată afara din casele multor oameni care se tem că hijra le vor ruina cartierul.

Deşi sunt marginalizate în Pakistan, hijra sunt probabil tratate cel mai rău în Peshwarul. În toate celelalte orașe mari din țară, sunt văzute în intersecții aglomerate sau în centre comerciale, unde spun o rugăciune pentru câteva rupii. Mulți trecători se tem că, dacă le refuză vor fi blestemaţi, așa că fie se simt obligați, fie se întorc repede și pleacă.

Am petrecut mult timp în Peshawar și nu am văzut niciodată hijra în public așa cum sunt în alte orașe. După ce am vorbit cu profesorul Chitrali, mi-am dat seama că asta e şi pentru că hijra au un rol diferit în societatea ce domină zona Peshawarului. În partea asta a țării, hijra nu sunt văzute ca fiinţe cu nişte conexiuni spirituale mai puternice decât restul oamenilor, în schimb, rolul lor este unul festiv. Li se cere des să cânte sau să danseze la nunți și petreceri.

„Spectacolele lor le oferă recunoaștere socială”, spune Chitrali, cu toate că tradiția trece acum de la nunțile organizate acasă la cele din săli de petrecere. Hijra pot avea și alte profesii. Khushboo spune că are prietene hijra care sunt avocați sau piloți și se comporta ca un bărbat ca să-și ţină slujbele, deși sunt libere să fie „ele însele” atunci când sunt cu ea și cu celelalte hijra. Din cauza lipsei de acceptare socială, mai multe hijra trăiesc vieți marginalizate, ca animatori plătiți puțin, dar au și un mic rol în educație. Uneori hijra învață sau chiar inițiază tinerii în ale sexului. Pentru mulți oameni din Peshaw care trăiesc după coduri religioase și culturale stricte, care afirmă că aproape orice interacțiune dintre persoane de sex opus înainte de căsătorie este păcat, hijra sunt un fel de cale de mijloc, sau „amortizor”, cum îi spune Chitrali.

„Dacă treci domeniul bărbăției la feminitate, este împotriva culturii, este încălcarea limitelor. Dar poți întotdeauna să te muți în zona gri, așa că această comunitate hijra formează această zonă gri.” Dar el spune că această experiență de învățare devine mai puțin populară din cauza informațiilor disponibile pe internet.

În timp ce ea și „fiica” ei, Laila, se pregătesc pentru un show de dans, Khushboo primește apeluri de la potențiali clienți.

În mediul din ce în ce mai religios din Peshawar prezența hijra, fie ele dansatoare sau prostituate, este dezaprobată, iar politicienii luptă împotriva lor, când îi lasă fără case și locuri de muncă.

După ce-a văzut toate astea, Malik Iqbal spune că vrea să facă ceva. „Țin cu ele pentru că nimeni nu le oferă spațiu.”, spune el.

El este cel care închiriază biroul pe care Kushboo și colegele ei îl folosesc atunci când se aranjează pentru spectacolele lor de dans.

„Nu am fost întotdeauna de partea lor. Acum le ajut. Cred că sunt şi ele oameni. Din motivul ăsta trebui să avem puțină compasiune. Nu doar eu, cu toții ar trebui să empatizăm cu ei, ca oameni.", spune el.

Dar unii cred că e mai mult decât atât în conexiunea lui Iqbal cu hijra decât umanitatea. Deși refuză să vorbească despre asta, Iqbal a fost arestat în 2010 pentru tentativa de a se căsători cu o hijra pe nume Rani. O astfel de uniune ar fi ilegală din punctul de vedere al legii din Pakistan, care nu recunoaște decât mariajele dintre bărbați și femei. El a negat în mod repetat acuzațiile și a afirmat că poliția a încercat să scoată bani de la hijra la un eveniment care nu era o nuntă, ci o simplă sărbătorire a unei zi de naștere. Oricum ar fi, șocul pe care povestea l-a atras arată cât de departe sunt pakistanezii obișnuiți de comunitatea hijra.

Un film cu mari incasări numit Bol sau Speak, lansat în 2011, se poate să fi ajutat puțin, însă conexiunile reale, ca cea a lui Iqbal, sunt puține.

Și nu toți cei ce trăiesc pe lângă hijra sunt compătimitori. Noor Ilahi, proprietarul unui magazin de cereale de pe strada pe care se află și biroul hijra, nu are o problemă nici cu ele, nici cu munca lor, dar crede că ar trebui să plece în altă parte. „Afacerea mea a avut de suferit din cauza lor. Eu și ceilalți proprietari de magazine credem că ar trebui să li se dea un loc în altă parte. Ar trebui să trăiască separat.”

A lucrat în magazinul lui 15 ani și spune că vanzările au scăzut cu 50% de când hijra s-au stabilit în apropiere acum câțiva ani. „Sunt multe bătăi în zonă acum. Fac scandal uneori."

Debandada i-a gonit clienții. Cei care se opresc prin preajmă, sunt mai interesați de hijra decât de sacii de făină pe care îi are el la vânzare.

„Nu am nimic cu ele. Dar uite-i”, spune el în timp ce arată spre un grup de bărbați din fața biroului hijra. „Bieții oameni au câștigat doar 3-400 de ruble toată ziua (3-4 $) și vin aici și îi risipesc pe toți pe ele.”

Toți oamenii ăștia conduc ricșe. Unul câte unul, ei neagă că vin aici pentru sex. „Suntem aici doar pentru a sta de vorbă cu ele”, spune unul, în timp ce se uită curios peste umăr să vadă daca vreuna dintre hijra iese pe alee. „Avem o relație cu totul inocentă cu ele.”

Înapoi în biroul hijra, luminile s-au stins din cauza căderilor frustrante de tensiune de care au parte pakistanezii de ani buni. S-ar putea să mai treacă încă o oră până când vor fi gata de spectacol. Atunci când pleacă, sunt învăluite în șaluri masive și ascunse de întunericul nopții.

Traducere: Adriana Sasu