FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

​Turcia se gândește să interzică Minecraft din cauza violenței îngrozitoare din joc

Guvernul turc susține că „pentru protejarea acestor structuri trebuie uciși niște monștri. Pe scurt, jocul se bazează pe violență."

Minecraft nu e un joc cu masacre și sânge. Nu e un joc care încurajează jucătorii să-și arunce morala pe fereastră și să-și ucidă semenii. Potrivit site-ului producător, „e un joc în care trebuie să distrugi și să plasezi cărămizi". Cu alte cuvinte, un joc al dracu' de plictisitor. Deci pare ciudat că Directoratul General al Ministerului Familiei și Politicilor Sociale a anunțat marți că vrea să interzică jocul cu cărămizi în toată țara. Consiliul a hotărât că jocul are potențialul de a promova violența, izolarea socială și abuzul de internet printre tinerii turci.

Publicitate

Deși jocul poate încuraja creativitatea copiilor pentru că le permite să construiască ferme, poduri și case, raportul turc susține că „pentru protejarea acestor structuri trebuie uciși niște monștri. Pe scurt, jocul se bazează pe violență."

În urma acestor concluzii, autoritățile din minister i-au anunțat decizia Ministerului de Afaceri Legale, care va emite o plângere legală la tribunalul național. Dacă plângerea trece de sistemul judiciar din Turcia, țara va deveni prima națiune care interzice Minecraft, un joc de-a dreptul inofensiv față de atâtea alte jocuri .

Minecraft e ultimul joc la care m-aș gândi când vine vorba de violență", l-a citat Newsweek pe Jonathan Jordan, editor la revista britanică Games.

Investigația Turciei asupra jocului a început acum o lună, când Ministrul Familiei și al Politicilor Sociale, Aysenur Islam, a ținut un discurs în fața parlamentului în care a spus că jocul ar oferi puncte pentru violență și că ar promova violența împotriva femeilor. Și-a bazat cazul pe un incident din 2013 din Statele Unite, în care un băiețel de nouă ani a luat arme cu el la școală și a spus că a fost inspirat să facă asta de un personaj din Minecraft. Dar n-au existat mai multe dovezi în acest sens.

Treaba seamănă cu dezbaterea despre jocuri video și violență prin care au trecut și Statele Unite în ultimul sfert de secol. În State, discuția s-a mai îmblânzit, iar niște studii recente au arătat că nu există o corelație reală între violența din jocuri și viața reală. Totuși, acest caz e mai dubios și mai inexplicabil de atât. Turcia are o istorie cu cenzura, dar nu în legătură cu jocurile video sau violența. Iar Minecraft, deși a fost criticat pentru că ar provoca dependență, nu a fost acuzat că ar promova violența, deci e o țintă ciudată.

Publicitate

Cenzura turcă se ocupă de obicei de conținutul pe care guvernul conservator al președintelui Erdogan îl consideră nepotrivit din motive religioase sau politice. Luna trecută, guvernul a interzis aproximativ 66 127 de site-uri și mii de postări pe Twitter și Facebook. Nu demult, a încercat să interzică și Twitterul. Dar până acum n-a avut treabă cu jocurile video, ba chiar n-a interzis niciunul niciodată.

Poate că guvernul turc a devenit mai paranoic în privința violenței din jocurile video din cauză că protestatarii au scandat în 2013 despre cum se băteau, în copilărie, cu poliția din Grand Theft Auto. Totuși, e ceva vreme de atunci. De ce ar lua măsuri abia acum? Și oricum există în Turcia jocuri și mai violente, cum e Call of Duty.

Deci analiștii au rămas perplecși când au auzit de decizia de a interzice Minecraft. Jocul e folosit ca un instrument de planificare urbană în Statele Unite și ca instrument de învățare în Suedia, Marea Britanie și State. Violența din el nu e sângeroasă, nu e promovată explicit și e direcționată doar împotriva unor monștri pixelați, tocmai de aceea e considerat potrivit pentru copii de la șapte ani în sus. Experții media accentuează că jocul are intenții bune și promovează cooperarea între ființele umane.

Ca reacție la hotărârea guvernului turc, un purtător de cuvânt al companiei Mojang, care a făcut Minecraft, a accentuat că violența din joc e opțională:

Publicitate

„Mulți se bucură de libertatea creativă prezentată de Minecraft și instrumentele sale. Unii sunt mai interesați de oportunitatea de a explora un peisaj fără granițe și de a merge în aventuri cu prietenii", a spus purtătorul de cuvânt. „Încurajăm jucătorii să coopereze pentru a avea succes, fie că explorează, construiesc sau se aventurează."

„Lumea Minecraft poate fi un loc periculos: e locuită de monștri înfricoșători, de gen neutru, care ies din ascunzișuri noaptea. S-ar putea să fie nevoie să te aperi de ei ca să supraviețuiești. Dacă pe unii îi deranjează că în joc apar conflicte, le recomandăm să joace în Creative Mode sau să aleagă opțiunea Pașnic. Ambele opțiuni sunt fără monștri."

Dar dacă Turcia ar fi atât de îngrijorată de violența din Minecraft, atunci ar trebui să înceapă investigații în toate locurile de joacă pentru copii, să vadă care sunt periculoase. Sau să analizeze bine toate jucăriile din magazine. Cel puțin asta a sugerat, în Newsweek, dr. Andrew Przybylski, un psiholog de la Oxford specializat în violența din jocurile video:

„Să investighezi violența din Minecraft e ca și cum ai investiga violența jocului LEGO."

Toate aceste argumente sugerează că Turcia ar avea alte motive pentru care vrea să interzică jocul – de exemplu, poate vrea să controleze canalele de comunicare, cum a făcut și cu rețelele sociale:

„Interzicerea jocului Minecraft e similară cu interzicerea Twitter, pentru că e un joc jucat pe un server", a declarat pentru The Christian Science Monitor Rik Eberhardt, managerul de la MIT Game Lab. „Pe un server, cei care comunică pot fi observați și monitorizați cu ușurință."

Publicitate

Minecraft e incredibil de popular în Turcia (o națiune în care piața de jocuri e înfloritoare). O carte pentru copii bazată pe joc a avut un succes răsunător. Iar cei care se alătură jocului sunt conectați la o bază globală de utilizatori. De la lansarea în 2009, Minecraft (care a fost vândut companiei Microsoft pentru 2,5 miliarde de dolari) a atras peste o sută de milioane de utilizatori și a depășit în popularitate jocul Call of Duty pe rețeaua Xbox Live. Asta înseamnă că a devenit o rețea de comunicare foarte mare, care ar putea fi utilizată pentru răspândirea de mesaje politice sau religioase în moduri dificil de monitorizat de guvernul turc.

Guvernele au mai monitorizat jocuri online în trecut, ca să se asigure că nu sunt folosite pentru transmiterea unor mesaje politice nefavorabile. În 2013, documentele dezvăluite de Edward Snowden au arătat că ANS-ul și Serviciile de Comunicații din Marea Britanie au folosit agenți de spionaj undercover în comunitățile de jocuri online precum World of Warcraft sau Second Life, pentru a monitoriza jucătorii. Nu există dovezi că aceste eforturi ar fi fost productive, dar e totuși plauzibil ca Turcia să prefere să elimine jocul complet din țară, în loc să infiltreze spioni în comunitate.

Dar asta ar însemna să-i dăm Turciei prea mult credit strategic. Națiunea se află într-o situație dubioasă, în care protestele se țin lanț, iar Erdogan are un comportament tot mai bizar. De exemplu, a pocnit un protestatar după un dezastru minier și a înaintat teoria că musulmanii au fost primii care au descoperit America. În toată nebunia asta, de ce nu s-ar interzice aiurea și un joc ca Minecraft? Cum a rezumat situația un gamer de pe site-ul turcesc LeaderGamer:

„Doar e vorba de Turcia. Se poate întâmpla orice, în orice moment. "

Urmărește-l pe Mark Hay pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre cenzură:
Un exemplu de cenzură în presă la nivel național Rupe gura cu cenzura Cenzură versus ipocrizie Jurnaliştii de investigaţie care au demascat conturile româneşti din Elveţia se luptă cu cenzura impusă de bănci